Parabola prințului Siddharta

Publicat în Dilema Veche nr. 976 din 22 decembrie – 28 decembrie 2022
Frica lui Putin jpeg

Ce am crede despre viață și mai ales despre moarte, dacă nimeni, absolut nimeni nu ne-ar spune că urmează în mod inevitabil să murim? Ce am spune despre ele dacă, începînd cu copilăria cea mai fragedă, n-am vedea continuu murind oamenii apropiați nouă, bunici, unchi, mătuși, apoi părinți, dacă n-am afla că alții, cunoscuți sau necunoscuți, mor și ei, dacă teatrul, filmul, literatura, știința, istoria, experiența în general nu ne-ar încredința fără încetare că viața noastră, a oamenilor, și a tuturor ființelor – fie ea mai lungă sau mai scurtă, mai fericită sau mai nenorocită – e limitată și că, după un răstimp, urmează inevitabil să nu mai fim la rîndul nostru, așa cum nici alții nu mai sînt? În limbaj mai filozofic, oare cunoștința (sau conștiința) propriei mortalități este numai a posteriori (născută din experiență) sau este, precumpănitor, și a priori, capabilă să răsară în noi chiar și în absența oricărei experiențe și informații?

Legenda spune că prințul Siddharta Gautama a fost crescut de tatăl său, un principe hindus, în necunoștința morții, inclusiv a celei proprii, pînă la maturitate. Trăind numai în palat și în grădina acestuia, de unde nu ieșea niciodată, tînărului i s-a ascuns în orice fel existența suferinței umane și animale, cît și a morții universale. La un moment dat însă, cum se știe, prințul, curios, a reușit să iasă din țarcul experienței controlate, ajungînd pe nepusă masă în lumea cea mare, unde, spre oroarea și uluirea lui, a văzut un cerșetor, un bolnav și un mort. Șocul a fost atît de mare, încît Siddharta nu s-a mai întors niciodată la palat și la viața de prinț, în schimb și-a început lungul drum care avea să-l conducă la condiția de „deșteptare” – de Buddha. Dacă ar fi să luăm în serios această legendă și mai ales șocul despre care vorbim, am spune că nu știm prin noi înșine că vom muri, ci o aflăm pentru că ne-o spun alții și altele. E o cunoștință cu care, cumva, ne obișnuim din copilăria cea mai timpurie, așa că șocul e întrucîtva amortizat, ceea ce nu s-a întîmplat în cazul prințului Siddharta. Dar ce s-ar fi întîmplat dacă acesta sau oricare alt om n-ar fi părăsit niciodată grădina palatului și ar fi fost lipsit toată viața de experiența și informația morții? Ar fi știut el vreodată că va muri, fiindcă nu i-a spus-o nimeni? Mai mult, ar fi știut el că moare, înainte de a muri efectiv?

Eu cred – fără a putea demonstra, bineînțeles, căci nu putem face experiența radicală invocată mai sus – că la noi conștiința morții nu este a priori, și că noi, oamenii, prin puterea propriului suflet, spre a vorbi astfel, ne credem nemuritori sau, poate mai exact, dotați cu o viață fără limită. De aici și nedumerirea, negarea, apoi tristețea, doliul, apoi zbuciumul, revolta, indignarea chiar cu care întîmpinăm cunoștința și experiența finitudinii și a morții tuturor lucrurilor, dar mai ales a semenilor, a oamenilor apropiați de noi mai cu seamă, fiindcă mintea ne spune că este imposibil ca numai noi să rămînem veșnic, atunci cînd toți cei cu care sîntem de-o seamă se duc. 

Că lucrurile ar putea să stea astfel o sugerează și următorul fapt antropologic bine cunoscut: în societățile arhaice, orice moarte tinde să fie tratată ca o eroare, ori ca o faptă asociată unei voințe malefice a unui agent extern. Nu există deci moarte „naturală” și omul arhaic pare convins că, dacă s-ar putea feri de asemenea accidente și greșeli, ar trăi indefinit. Boala mortală e un deochi sau o vrajă, o lovitură ucigașă e datorată unei erori într-un ritual, o căzătură fatală se datorează invidiei unui spirit etc. Chiar moartea de bătrînețe – destul de rară în societățile arhaice – pare a fi accidentală în concepția acelor oameni, cu implicația că, dacă omul s-ar putea feri de asemenea accidente, n-ar mai muri. De aici, poate, vine și legenda haggadică, potrivit căreia regele Solomon nu murea, deoarece îngerul morții nu-l putea înșfăca pe înțeleptul care rostea necontenit, în șoaptă, cuvintele Torei. Atunci, respectivul înger a recurs la un șiretlic: a pus un purice să-l ciupească, regele a exclamat „Au!” întrerupîndu-și lectura și astfel îngerul i-a intrat pe gură și l-a tras în împărăția morților. 

De fapt, chiar și legenda biblică spune în mod obscur același lucru: Adam și Eva nu știu că vor muri, decît în momentul cînd le-o comunică Dumnezeu ca posibilitate, în caz că vor încălca interdicția mîncatului din pomul cunoașterii. Așadar mortalitatea omului nu e „naturală”, ci rezultă în urma unei erori, a neascultării: dacă omul ar fi ascultat, nu de Șarpe, ci de Dumnezeu, din nou implicația este că ar fi trăit veșnic, avînd acces la arborele vieții.

Cred că la originea aptitudinii omului de a crea ficțiuni – religioase, spirituale, dar și sociale și artistice – stă cumva acest fapt constitutiv: nu știm de la sine că vom muri, ci o aflăm a posteriori; și, spre a ne exprima astfel, mai că nu ne vine să credem niciodată. „Nu se poate”, ne tot spunem și căutăm subterfugii de a pune în acord sentimentul nostru interior care ne șoptește că sîntem eterni cu experiența universală care ne spune răspicat că nu sîntem. De aici ideile despre viața de după moarte, despre spirite, zei, infern, paradis, dar poate și cele despre acele entități colective care au menirea să trăiască dincolo de mortalitatea individului, precum triburile, națiunile, statele etc.

Aproape că sîntem tentați să spunem că omul a devenit om mai ales fiindcă nu i-a venit niciodată să se convingă pînă la capăt de experiența mortalității, pe care intimitatea conștiinței lui o contrazicea. Oricare dintre noi este, în definitiv, un Siddharta care, la un moment dat, evadează din parcul palatului, vede mortul și încearcă să trăiască în continuare cum poate – oricît de departe ar rămîne de condiția de Buddha.

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești