Paleative „Toate-s vechi și nouă toate” (1996)
„Dumnezeu – ar fi exclamat într-un moment de extaz religios senatorul PDSR Vasile Văcaru – este pedeserist!“ Și cum de n-ar fi – am spune noi – cînd a făcut din niște mediocrități cenușii, din niște personaje insignifiante, precum același Vasile Văcaru, ori Ion Solcanu, ori Nicolae Văcăroiu, ditamai senatori, președinți de comisii ori prim-minștri, dotați cu case, automobile, subvenții, ordonanțe de urgență, ba chiar și cu idei despre guvernare, numai fiindcă au știut să stea sau să rămînă în PDSR! Iar dacă Ființa Supremă are apartenența politică respectivă, decurg cu necesitate și următoarele adevăruri teologice: „minerii au așternut modele florale de 14 iunie 1990“, „Miron Cosma este un model al onorabilității cetățenești, devotat legalității“, „Zaher Iskandarani este un model de integritate“, „Banca Dacia Felix este un model de instituție financiară sigură“, „cifrele dlui Radocea de la Statistică – un model de corectitudine“, iar „comunicatele dlui Nițoiu de la Guvern un model de promptitudine“.
Cînd îl ai pe Dumnezeu la tine-n partid (probabil, ascuns undeva printre mulții săi vicepreședinți –, parcă îi și vezi barba căruntă ivindu-se timid după mustața lui Miron Mitrea), multe devin clare. De exemplu, că Ion Iliescu este un om profund tolerant, un democrat convins, promotor al reformelor; cu Dumnezeu la pedesere (și Iosif Sava la tevere), președintele devine un cărturar, autorul unor cărți de referință, mare prieten al intelectualilor patrioți. El este oricum un solid om stat, înzestrat cu clarviziunea de a fi menținut trei ani și jumătate alianța cu extremiștii fascistoizi de la PRM și în continuare pe cea cu șovinul PUNR, alianță dovedită, chipurile, a fi fost benefică pentru România din toate punctele de vedere, inclusiv din cel al intrării „în Europa“ și al aderării la NATO. Iar intoleranți, „radicali“, extremiști chiar, ostili reformei, în general „de vină“ pentru „imagine“, sînt „ceilalți“, „diavolii”: Opoziția, presa independentă și tot felul de „iacobini“, cum se tot lamentează săptămînal amintitul muzicolog teleast.
Un Dumnezeu pedeserist, așadar, și totul se leagă: corupția e economie socială de piață, sărăcia e austeritate controlată, ascunderea adevărului e comisie parlamentară, SRI-ul e grijă pentru calitatea vieții (telefoanelor), 22 e Robespierre împămîntenit, iar „țoapa săltăreață“ – vorba lui Patapievici – e seriozitate ajunsă VIP.
Dar dacă, totuși, nu e așa? Dacă Dumnezeu, sus, în ceruri, e apolitic? Dacă e și imparțial? Ba chiar – Doamne ferește – poate că nici creștin-ortodox nu e prea din cale-afară, oricît ar susține contrariul soboarele de preoți întrunite ale Puterii și ale Opoziției, ori „ayatollahii“ cu cruce de la Fundația Anastasia. Pesemne Dumnezeu nu-i ortodox, nu-i nici creștin, nu-i, de fapt, nici măcar român, necum „bun român“! Cum ar mai putea fi, în aceste condiții sumbre, pedeserist?
Sînt, într-adevăr, unele indicii (chiar dacă nu întru totul doveditoare la această oră) că senatorul Văcaru se înșală. Dumnezeu ar putea să nu fi fost deloc pedeserist sau, poate, a părăsit pe neașteptate partidul cu pricina. Spre pildă: în pofida dezordinii administrative, a listelor cu morți, a întîrzierii prezentării rezultatelor etc., la alegeri nu s-a furat cum se cade, iar PDSR-ul a obținut mai puțin consilieri județeni decît CDR. Alegerile legislative de la toamnă se arată, dacă tendința actuală se menține) relativ sumbre pentru partidul de guvernămînt. Pentru contracarare, înțelepții săi speră nu doar în neghiobiile Opoziției (sigur vor fi destule!) ca odinioară, ci și în prețul în continuă scădere la țigările „Carpați“, în victoriile românești de la Euro 96 și în efectul devastator asupra moralului adversarilor al amînării cu o lună a scumpirii metroului. Ținînd cu dinții la 3% pragul electoral, înțelepții lui Năstase Adrian și ai lui Hrebenciuc Viorel mai speră și în sprijinul reînnoit și etern neprecupețit al vechilor lor prieteni, marii patrioți și îngeri păzitori ai neamului, Funar, C.V. Tudor, Surdu. Ce alta să facă bieții politicieni „sub vremi”? Cînd și cînd, Dumnezeu își depune carnetul de partid, iar atunci trebuie recurs la paleative.
