Oraşul nostru. Inventar (II)
Se dedică, din nou, amicului Dan Stanciu
Constructorii uriaşei pagode onomastice a Capitalei noastre au reuşit, printr-un misterios consens între generaţii, să ofere bucureştenilor o adevărată enciclopedie a cunoaşterii. Săptămîna trecută, am semnalat urmele lăsate de „modernitatea“ socialistă în memoria oraşului: progresele chimiei, universul muncii şi al tehnologiei, armata, şcoala, familia. Astăzi, unghiul inventivităţii edilitare se lărgeşte spectaculos: intrăm în domeniul ştiinţelor naturii, al eticii şi al metafizicii.
Mai întîi, lumea plantelor şi a animalelor. Colecţia de nume e de o zglobie diversitate. Dintre plante, se disting, inevitabil, fragilităţile graţioase. Avem: Violetelor, Zambilelor, Zorelelor, Pufuleţi, Tufănelelor, Părăluţelor. Ceva mai ofensivă ar fi strada Săbiuţei. Strada Puiandrului nu e lipsită de un misterios echivoc. E vorba de „copăcel“ sau de „puiet“? Indecisă între ornamentaţie populară şi simbol epistemologic stă, singuratică, strada Păpădiei. Edilii metropolitani ştiu, totuşi, să evite abuzul liric. Admit dimensiunea comestibilă a vegetalului (Ovăzului, Socului, Vişinilor, Zmeurei), cea exotică (Palmierului, Smochinului, Lămîiului, Migdalului), cea utilitară (Stufului) sau cea derizorie (Scaieţilor, Tufişului, Tufelor).
Să trecem la animale. O primă observaţie, foarte actuală în contextul dezbaterilor de azi, ar fi că în Capitala noastră cu străzi pline de cîini, nu există nici o stradă care să se numească „strada Cîinilor“, sau a „Cîinelui“. Există, în schimb, strada Tigrului, strada Rinocerului şi strada Panterei, animale absente, în genere, din peisajul şi imaginarul autohton... Dintre animalele „clasice“ ale lumii româneşti lipsesc pisica, cerbul, căprioara, berbecul, zimbrul. Întîlnim doar strada Mistreţului, a Ursului, a Vulpii şi, bineînţeles, a Oiţelor. Prezent, uneori în forme neaşteptate, este păsăretul: Pitpalacului, Pitulicii, Potîrnichii, Prepeliţei, Porumbelului, Rîndunelelor (dar şi Rîndunicii), Turturelelor, Vulturului. Nu pescăruşi, nu găini, nu curcani, nu bibilici, nu raţe şi gîşte! Tot aşa cînd e vorba de peşti. Avem gros-planul Solzilor, avem strada Obleţilor (!), a Mrenei, a Nisetrului, a Plăticii şi a Ştiucii. Cum să explici absenţa comunului crap, a bibanului, a somnului etc.? Şi, în fond, de ce nisetru da şi păstrăv sau morun – nu?
Spectacolul naturii nu cuprinde, însă, doar flora şi fauna. Administratorii noştri au organ şi pentru „fenomene“, pentru cosmic, pentru stihial. Iată străzile responsabile cu acest departament: Aluviunii, Atmosferei, Foşnetului, Frigului, Gheţarilor, Iernii, Omătului, Promoroaca, Viforului, Vuietului, Torentului, Ropotului, Vîltoarei, Vîrtejului, Valului. Avem Nopţii şi Serii, dar nu „dimineţii“ şi „amiezei“. Predomină, cum se vede, spectrul răcoros, dacă nu chiar catastrofal, al climatului. Brusc, întîlneşti şi geografiile îndepărtate (strada Niagara), sau descriptivismul sec al Emisferei. Să nu uităm poezia Zefirului şi romantismul astronomic: Stelelor şi Steluţei.
Dar destul cu universul concret, cu „materia“ lumii! Există şi concepte! Există valori, virtuţi, căderi pe gînduri. Să le inventariem. Veţi fi uimiţi de inteligenţa diafană a edililor, de setea lor speculativă, de nesaţul lor filozofic. Iată, de pildă, marele ogor al eticului, cu străzile sale: Abnegaţiei, Binelui, Chibzuinţei, Cugetării, Dărniciei, Demnităţii, Fericirii, Inocenţei, Îndrumării, Ispravei, Mîndriei, Modestiei, Năzuinţei, Prevederii, Prieteniei, Prudenţei, Solidarităţii, Străduinţei, Speranţei, Vigilenţei, Virtuţii, Voinţei, Vredniciei, Chezăşiei. Încurajatoare spiritual, dar şi pragmatic, sînt şi străzile: Culturii, Lecturii (şi Lectorului), Afirmării, Competiţiei, Disciplinei, Prinosului, Prosperităţii, Recreerii, Reveriei, Odihnei, Veseliei, Zîmbetului, Somnului. Sau starnia Alee a Uzului!
În sfîrşit, cerul suprem: cerul metafizic. Cei care locuiesc pe străzile de mai jos ar trebui să fie adevăraţi mandarini ai minţii. Nu e puţin lucru să fii „acasă“ pe una din următoarele străzi: Existenţei, Spaţiului, Timpului, Vidului, Meditaţiei, Liniştei, Tăcerii, Fragmentului, Ştiinţei, Rezonanţei, Sapienţei, Şaradei, Simetriei, Metaforei, Zborului, Freamătului.
Fireşte, inventarul nostru nu poate fi complet. Se fac, zi de zi, experimente noi. Aud că Apa Nova încearcă să înveselească obosita noastră urbe cu nume – deja acceptate – de tipul „Strada unde am alergat după Ana“, sau „Strada unde am pupat-o pe Mimi“. În ce mă priveşte, am toate motivele să fiu mulţumit: am descoperit că există şi strada Pleşului. Se varsă în Calea Giuleşti, după care se continuă cu strada Perfecţionării. E între Dudului şi Lacul Ursului. Stau bine. Platon, ditamai fiara filozofică, n-are, în Bucureşti, decît o intrare: Intrarea Platon. Mai norocos e Aristotel, care are stradă (ca şi Alexander von Humboldt). La fel Boccaccio, sau egipţianul Osiris. De Eftimiu Mache, Orgu Tănase şi Chiriac Bidoianu nu mai vorbim...
