Opriţi-vă!

Publicat în Dilema Veche nr. 753 din 26 iulie – 1 august 2018
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Acum peste șase ani, am publicat la această rubrică un text exasperat, a cărui exasperare nu pare să fi fost auzită de cine trebuie. L-am redescoperit întîmplător, pentru a constata că e încă şi mai actual azi decît era în 2012. Îl reiau, deci, cu aceeaşi exasperare, dar cu mult mai puţine iluzii decît aveam cînd l-am scris. Am adăugat doar un scurt paragraf, inspirat de dejecţii ale anului în curs. Lectură plăcută, dacă dezastrul poate fi calificat, paradoxal, drept o (perversă şi absurdă) plăcere…

Am avut şansa de a asista pentru prima oară la o campanie electorală liberă, în 1976, la Bonn, cînd s-au înfruntat Helmut Schmidt și Helmut Kohl. Mă uitam seară de seară la televizor și descopeream, uimit, cum arată lupta politică într-o țară democratică. În arenă, de partea lui Kohl, era și un personaj foarte popular în epocă, Franz Joseph Strauss, șeful dreptei bavareze (CSU), plin de temperament, agresiv, rău de gură, prompt în replică, greu de domolit cînd pornea la atac. Confruntarea dintre cei doi candidați a fost dură, contondentă, dar niciodată, absolut niciodată, trivială, brutală, josnică. Strauss, la rîndul lui, era mai mult pitoresc decît crud: fanda ironic, ridica glasul în tirade torențiale, dar nu-și permitea să coboare nivelul dezbaterii sub limita sportivității și a bunei cuviințe. A cîștigat Helmut Schmidt. Solicitat, după victorie, să dea o declarație, n-a spus decît atît: „Unii sînt de părere că aș fi meritat!“ De curînd, am putut urmări și cîteva episoade din cursa pentru președinția Statelor Unite. Mitt Romney și Barack Obama nu s-au cruțat unul pe altul în efortul lor de a cîștiga. Miza era enormă, dar asta nu i-a determinat pe nici unul din ei să recurgă la lovituri sub centură, la grosolănii de limbaj sau de comportament. Atmosfera a rămas, pînă la sfîrșit, cordială. Cei doi au asumat de la bun început, ca fiind subînțelese, regulile politeții, dacă nu chiar ale curtoaziei. Nimic isteric, nimic grobian.

Mă întreb dacă politicienii noștri și-au luat vreodată răgazul de a urmări astfel de spectacole. Și dacă da, mă întreb cum de nu le crapă obrazul de rușine cînd văd cum arată lupta politică la alții. De multă vreme asistăm la o degenerescență gravă a stilului electoral, a limbajului, a moravurilor politice, iar această degenerescență contaminează inevitabil întregul corp social. Majoritatea gazetelor multiplică voluptuos cangrena, populația e din ce în ce mai intoxicată de suspiciune și ură, televiziunile găzduiesc, zilnic, „show“-uri otrăvitoare, pendulînd între grotesc și sinistru. Se cultivă furia, insulta, calomnia, turnătoria reciprocă, epitetul gros, bășcălia de periferie, populismul obscen, vulgaritatea. Se recurge, fără jenă, la atacuri nedemne legate de aspectul fizic al preopinentului, se fac analogii demente cu toate rebuturile umanității (te miri cine e comparat, una două, cu Hitler, Gaddafi sau Ceaușescu). Foarte prizate sînt violarea vieții private, extinderea măcelului spre rude de toate gradele, răcnetul amenințător, deriziunea. Toate deprinderile și exigențele bunei educații sînt aruncate la gunoi: trebuie să acoperi glasul celorlalți interlocutori, să-ți manifești zgomotos lipsa de respect pentru adversar, să fii mereu gata de bătaie, sigur de sine, mîrlan. Scena publică e un soi de mlaștină urît mirositoare, în care se zvîrcolesc siluete dizgrațioase. Respirăm doze periculoase de dușmănie. Partizanatul de grotă, impolitețea mîndră de propria ei animalitate, verbiajul mahalagesc, obrăznicia de țoapă, subînțelesul pornografic, savoarea dejecției, ignoranța pompoasă sînt personaje cotidiene ale ambianței autohtone. Prost-crescuți, necultivați pînă la bădărănie, incapabili să vorbească normal românește, majoritatea politicienilor noștri sînt, la ora actuală, o sumă de agenți patogeni, cu efecte dramatice la nivel național. Sugrumarea adversarului e singurul lor program, țara e ultima lor grijă, dacă nu simplă materie primă pentru o dezmățată demagogie. Nu par să-și mai aducă aminte de purtarea nobilă sau măcar decentă, de imperativul ținutei, de demnitate și civilizație. Gazetarii, la rîndul lor, nu se lasă mai prejos. În emisiunile „moderate“ de ei, invitații proferează nestingheriți, la adresa „colegilor“ de platou, „vorbe grele“: „ești bou“, „ești prost“, „ești cretin“. Un comentator faimos cere „dușmanilor“ săi „să moară în chinuri“. S-a ajuns pînă la încăierare fizică, iar în Parlamentul țării, la obscenitate de gang și la bășcălie de măscărici.

Nu pot decît să sper într-o ultimă tresărire de umanitate în sufletele lor adormite. Nu pot decît să le cer tuturor, indiferent din ce tabără fac parte, să pună capăt, pînă nu e prea tîrziu, carnavalului insalubru pe care îl ilustrează. Ar trebui să-și dea seama că au, printre altele, datoria de a nu strica echilibrul comunității (atîta cît mai e), de a nu destrăma conștiințe, de a nu sminti lumea, de a nu impune modelul unui tip uman strîmb, spasmodic, purulent, inarticulat, obsedat de reușita proprie, pe socoteala tuturor. Nu pot decît să le spun: opriți-vă! Altfel vom dispărea cu toții, sub iureșul devastator al iresponsabilității voastre. Veniți-vă în fire! Treziți-vă! Opriți-vă!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

evaluarea naţională
„Mai dificil decât în 2025”. Ce le-a dat de furcă elevilor la proba de Limba Română de la Evaluarea Națională
Deși textele suport și cerințele de înțelegere a textului au fost accesibile, capcanele de la partea de gramatică și rigoarea cerută la rezumat vor face diferența la notele mari de la Evaluarea Națională de anul acesta.
shutterstock 2529397391 jpg
Neurolog: Când este o durere de cap semnul unei probleme de sănătate mai mari?
Majoritatea durerilor de cap sunt inofensive, dar unele pot semnala o afecțiune neurologică mai gravă. Un expert îți explică semnele de avertizare ale tumorilor cerebrale, cum sunt diagnosticate și ce progrese în tratament îmbunătățesc rezultatele pentru pacienți.
BOF008 (1) jpg
Love Affairs la Bucharest Opera Festival (3)
… a fost reprezentat la Bucharest Opera Festival, ediția a V-a 2026, de Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța printr-o producție datată 2024, regizată de Cristian Mihăilescu, în scenografia (decorul) lui Adrian Damian.
ChatGPT Image 21 iun  2026, 12 48 21 png
Armistițiu de fațadă: cum se prăbușește pacea Trump-Iran sub bombele din Liban
Memorandumul a oprit războiul pe hârtie, dar bombele din Liban și jocul de putere din Strâmtoarea Hormuz arată că pacea dintre Washington și Teheran rămâne un armistițiu fragil, suspendat între diplomație și reluarea conflictului.
Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil, a descoperit un truc benefic pentru frumusețe
Ce fac Gabriela și Dani Oțil cu vila din Corbeanca după ce s-au mutat la apartament: „Îmi place viața aici! O să o vindem”
Gabriela, soția lui Dani Oțil, este în culmea fericirii de când s-au mutat la apartament. Prezentă la un eveniment monden, fostul model ne-a vorbit despre își împart treburile în gospodărie soții Oțil și ce vor face cu fosta lor vilă de la Corbeanca.
anca turcasiu vacanta paris iubit jpg
Anca Țurcașiu, imagini de excepție alături de partenerul ei, din vacanță. Cum s-au pozat în Paris: „Pentru tine, iubirea mea”
Anca Țurcașiu a mers în Paris alături de partenerul ei, Călin Șerban. Cei doi au petrecut momente de neuitat și și-au declarat public iubirea unul față de celălalt. Actrița a publicat mai multe imagini din vacanța sa și se declară extrem de fericită că a reușit să facă o plimbare cu barca pe Sena.
Vedere aeriană a sitului arheologic de lângă Bad Camberg (© Ferenc Kantor / Landesamt für Denkmalpflege Hessen)
Un car funerar și bijuterii de aur, descoperite într-un mormânt spectaculos al unui războinic celt
Mormântul a fost descoperit în timpul investigațiilor arheologice de rutină efectuate înainte de începerea construcției unui parc solar. Ceea ce a început ca o cercetare standard s-a transformat rapid într-una dintre cele mai importante descoperiri din Epoca Fierului din regiune.
trump netanyahu foto epa efe
Netanyahu a mizat totul pe Trump, iar Israelul a pierdut la ruletă, scrie presa israeliană
Vreme de un deceniu Netanyahu a bazat pe Trump strategia israeliană referitoare la Iran, stricându-și relațiile cu democrații americani și cu o mare parte a Occidentului; acum acordul președintelui cu Teheranul lasă Ierusalimul izolat, umilit și în căutarea unor modalități de a limita daunele, scri
irina fodor jpg
Irina Fodor, emoții de nedescris pentru fiica sa, Diana. Ce se întâmplă în viața adolescentei: „Nu aș fi zis în veci că o să am asemenea emoții”
Irina Fodor stă cu sufletul la gură, după ce a lăsat-o pe fiica sa, Diana, la școală. Adolescenta susține Evaluarea Națională, iar prezentatoarea se declară extrem de emoționată.