O țară de președinți

Publicat în Dilema Veche nr. 811 din 5-11 septembrie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Cu această perplexitate îmi „încununez“, de la o vreme, ziua (închizînd televizorul). Cînd, deodată, descopăr că am publicat un articol cu exact acest titlu și acum cinci ani, tot într-o campanie electorală. Rezultă că nu trăim un episod politic acut, accidental. Ci o boală cronică: cu simptomele ei ne vom întîlni ritmic, ori de cîte ori vom avea alegeri. Reiau deci articolul din 2014, dar cu mici modificări și cu mari adaosuri de actualitate. Așadar: 

Se spune că românul e născut poet. De la o vreme, am oarecari motive să cred că e născut președinte. Pe măsură ce strunga alegerilor se apropie, numărul oilor care se îmbulzesc să treacă prin ea pentru a livra lapte de Cotroceni crește. Pe nepusă masă, cîte un cetățean „responsabil“ iese din rînd și își depune candidatura. Lume de toată mîna, fete și băieți (…), gazetari și artiști, prestatori de servicii incerte, idealiști solemni, șmecheri multicolori, profesori școliți și școlitori, afaceriști hîrșiți în rele, anonimi gălăgioși, ce mai, o întreagă (și pestriță) oaste, sub flamura căreia mărșăluiesc infanteriști glorioși, unii mai cumsecade, unii mai smintiți, unii mai ridicoli, toți siguri de victorie și gata să ne facă fericiți. Ca într-un clasic exercițiu de dicțiune: „juști și juni, jilavi și jalnici, înjunghiați și cu jugaștri…“. (…)

Într-un fel, situațiunea e euforizantă. Faptul că avem atîția doritori de bine, atîția gladiatori în arena eroismului public, atîția campioni ai siguranței de sine arată că sîntem o nație viguroasă, încrezătoare în viitorul ei luminos și… candidă. La alții, bătălia electorală pentru funcții supreme se dă, de regulă, între doi combatanți (maximum doi sau trei în etapa preliminară). La noi e inflație! De-atî­ta belșug, nu știi ce să cumperi. La alții, candidații prezidențialelor se cunosc din vreme: sînt anunțați cu mult timp înainte de scrutin, sînt pregătiți și susținuți de echipe competente, sînt prezenți, cu un profil bine definit, pe scena politică, așa încît alegătorul are răgazul să-și facă o idee consistentă despre gîndirea, caracterul, înzestrările și faptele celui care, în final, îi va cere votul. La noi, ieșirea în manej e de o spontaneitate aiuritoare: brusc, în ultima clipă, o seamă de pretendenți simt cum se aprinde în sufletul lor flacăra misiunii. Ieri – oameni la locul lor, administratori ai unei „specializări“ onorabile sau figuri din rîndul doi, azi – purtători de faclă. Ieri – oameni de partid conștiincioși, azi – alergători bravi pe cont propriu. Ieri – înregimentați de aceeași parte a baricadei, azi – de o fulgurantă independență. Parola muschetarilor („Toți pentru unul, unul pentru toți!“) nu mai ține. Acum se poartă „Fiecare pentru sine, toți contra tuturor!“. Înfloresc scenariile, suspiciunile, amenințările și negustoria. Pentru bietul alegător, peisajul a devenit luxuriant. Marea decizie pare lăsată la voia întîmplării. Oferta e una strict numerică, în loc să fie una a calităților pregnante.

Nu vreau să demobilizez pe nimeni. Constituțional vorbind, oricine are dreptul să intre în luptă. Nu contest, în cîteva cazuri, îndreptățirile personale și contextuale ale celor care au hotărît să se „angajeze“. Constat doar că această variantă de campanie, acest mod de a traversa un episod electoral este neprofesionist, improvizat, neserios. Și mă tem că rezultatul va fi pe măsura acestei nefaste „originalități“. (…). Vom culege roadele unei cronice imaturități politice și civice.

„Fotografia de grup“ a celor intrați în cursă în sesiunea de-acum nu e lipsită de un trist haz carnavalesc. S-ar zice că înclinația de a candida la funcția de președinte al României a devenit un hobby, un „pariu“ tentant: „În fond, de ce nu?!“. Să nu ne blocăm în prejudecata „calificărilor“ subînțelese pentru oficiul suprem. Experiență politică consistentă? Isprăvi publice memorabile? Înzestrări de neocolit, cînd devii reprezentativ pentru milioane și milioane de oameni (ținută, educație, charismă, limbi străine)? Să nu ne patetizăm! Putem da oricînd exemple „șchioape“, de pe întreg mapamondul. De ce am fi noi mai cu moț? Dacă ne vrea poporul e destul. De altfel, „poporul“ e o nebuloasă greu sistematizabilă. Important e să-i spui că ești patriot, gata de sacrificiu, supărat pe veneticii care ne batjocoresc și ne fură, capabil să scoți țara la liman, s-o cureți de „greaua moștenire“ a antecesorilor și să o umpli de bănuți și untdelemn…

Iată cîteva schițe, sumare, de portret. Unii s-au prins că e bine să te declari „independent“. Ai fost la Alianța Civică, la PNL, la PDL, la ALDE, ești sprijinit de ALDE și Pro România, dar în adîncul sufletului tău ești independent, fată mare, abia născut. De notorietate nu mai vorbim: cum să fii actor de-o viață și să nu fii cunoscut și recunoscut cînd mergi la piață? Nu se putea, mă-nțelegi, ca un asemenea om să stea deoparte cînd țara e-n nevoie. Se uită în jur, nu-i place ce vede și își dă seama, brusc, că i-a venit vremea. E nevoie acută de intervenția lui providențială! Ce face românul (adevărat) cînd suferă pentru țărișoară? Se sacrifică, se face șef suprem, pune mîna pe hățuri. Lasă modestia deoparte („Folosesc modestia ca armă!“ – recunoaște, cinstit, actorul: un fel de a spune că, sub aparențe, e o fiară sigură de sine). Are la îndemînă și soluții rapide: Președinția nu mai trebuie să aibă sediul la Cotroceni! Iar președintele nu mai trebuie numit „șeful statului“. Nu! Vom amenaja un birouaș decent undeva în Ferentari, iar pe ușa lui vom scrie numele președintelui, cu specificarea „patriot român“. Cu asemenea măsuri, țara se va pune rapid pe picioare. Ca să rămînem în sfera „artelor spectacolului“, să amintim și de vitejia unui alt actor, actualmente director al Circului din București, înclinat și el să iasă la luptă. Una dintre motivațiile sale nu e lipsită de duioșie: i-a promis mamei sale că, dacă va fi cazul, va sfîrteca relele țării și va instaura domnia binelui. Doamne-ajută!

Extrem de original e și un domn care, săptămîni întregi, a spălat pe jos cu cei care vor să valorifice în beneficiu propriu suferința poporului (în speță, crima de la Caracal). Niște nemernici, care au avut și tupeul să-l bănuiască pe el de o asemenea urîțenie sufletească. Iată însă că a auzit, dintr-odată, vocea poporului. Care va să zică, dacă eu nu vă vreau, voi mă vreți! OK, n-avem ce-i face! „Cei care vor să devină președinți pe spinarea unor victime nevinovate sînt niște scursuri. Cu o singură excepție: eu. Voi accepta martirajul candidaturii și mă voi pune pe treabă!“

Din lipsă de spațiu, ne oprim, deocamdată, la cele cîteva mostre de mai sus. Vom reveni. Dar și așa, am strîns destule argumente că sîntem mereu nepregătiți, absorbiți strict de licărul incert al momentului, de porniri conjuncturale, fără temelie fermă și fără perspectiva construcției coerente. Stăm sub blestemul spasmodicului. Politica autohtonă e o succesiune de puseuri de febră, la capătul cărora moțăim sleiți, sperînd o miraculoasă „transfuzie“ de normalitate și bună-cuviință.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.