O scrisoare (mereu actuală) de la Dan Slușanschi

Continui să-mi vizitez arhiva și am, adesea, plăcute surprize. Ca, de pildă, scrisoarea de mai jos, pe care mi-a trimis-o, în 2007, minunatul om și profesor care a fost Dan Slușanschi. Pe lîngă consistența ei memorabilă, ea se bucură, în clipa de față, și de o miraculoasă adecvare conjuncturală: sîntem în plină dezbatere despre o nouă lege a învățămîntului. Să citim și să reflectăm...

Dragă Domnule Rector*,

Am tot răbdat, în ultima vreme, felurite aiureli ale glasurilor publice revărsate pe la noi, prin presă și prin TV, în nădejdea că am să dau, cît mai curînd, de o reacție sănătoasă (și sanitară) venită din partea celor înzestrați cu o minte curată și cu o educație pe măsură. Dar n-am văzut, încă, riposta cuvenită la INCULTURA MILITANTĂ a celor pentru care, pe posturile publice de TV, a învață și preda limbile clasice înseamnă „prea mult de tocit“ și în gura cărora UN laudatio, UN polis, UN hybris etc. sînt absurdități curente, aproape „încetățenite“, cum se spune, printr-un fals patent. Aud, însă, acum, că însăși Catedra noastră vrea un „grant“ pentru a emite, sub numele capțios de „Terminologie mitologică europeană“, sau așa ceva, un Îndreptar de toponime clasice care să regularizeze uzul șovăitor din ultima vreme. Dacă acesta va fi determinat să revină la politica ilustrată, sub evidenta presiune PCR-istă, a Anexei „Îndreptarului“ sovietizant din 1953 și anii de mai apoi, înseamnă că ne trezim iarăși cu „Atica, Galia, Britania, Panonia, Tesalia, Cnosos“, sau cu „Neapolul, Constantinopolul“ etc., din vremea voiosului populism comunist, ridicat tovărășește împotriva „burghezo-moșierilor“ care vor, Doamne, să ascundă cultura de înțelegerea celor din alianța muncitorilor cu țărănimea.

Eu, unul, cred că nici reintrarea în Europa nu se poate face cu teme ca „Românii ca Naziști“, date prin Universități (fapt concret), sub cuvînt că „învățarea datelor cronologice și a faptelor culturale în sine este cu totul depășită“ (adică ne putem prosti în public și în școală cum ne dorește inima), nici nu acolo se ajunge, făcînd pasul înapoi la uzul anilor dintre 1953 și 1990, ca reper de „încetățenire“.

Desigur, vom rămîne la forme acceptate și de învățații dintre războaie, ca Ahile, Atena, Sciți etc. (și nu Achille, Athena – decît pentru zeiță, Scythi etc.), așa cum era uzul încă dinainte de 1945. Dar corect este să revenim la Attica, Britannia, Pannonia, Thessalia, Cnossos, Scylla, Charibda și, desigur, Neapole, Constantinopole (ca și Acropole), pentru că genitive ca Neapolului, Constantinopolului sînt de-a dreptul caraghioase și nejustificate: femininele grecești în -is (O polis, ca și O cetate, O hybris, ca și O împilare, sau O silnicie sînt firești și corecte – nu vreau să mai insist despre O și nu UN laudatio din gura Dlui Tatulici.

De asemenea, confuzia dintre cultura grecească și cea latină a dus la uzul eronat al unor forme ca Iupiter, în loc de Zeus, Iunona, în loc de Hera, Venus, în loc de Afrodita, acolo unde ne aflăm în domeniul Grecității. La fel, eliminarea cuvenitelor majuscule, folosite de toate scrierile națiilor care-și respectă cultura, în nume ca Greci, Latini, Galli, sau Antichitate, Ev Mediu, Creștinism, Iudaism, Mahomedanism, reprezintă, deopotrivă, un alt demers șiret de înjosire a minții și a politeții culturale.

Vrem, negreșit, să protestăm împotriva cruzimii față de copii și față de animale, sau față de înjosirea avantajoasă a Românilor, luați drept Rromi, needucați de Împărații și de Regii, ca să nu mai vorbesc de politicienii din propria comunitate, dar pare să nu ne deranjeze cum ne înjosim singuri limba, cultura și învățămîntul umanist. Dacă așa este și tot este, mă despart cu tristețe de ceea ce am dorit o viață să fie Școala Românească, și nu se arată a fi decît un subprodus al unui alt subministru, cu cercul său de avantajați – cît de trecători rămîne de văzut. Dar, precum Cato, tot socot că mizeria asta este de aruncat.

Dacă vreți să stăm de vorba despre acestea și quaedam alia, știți cum mă găsiți. Sărbători Fericite și un An Nou mai pe sufletul omului!

Cu drag, DS.

* La data cu pricina eram rectorul Colegiului „Noua Europă“ – n.m., A.P.