O parabolă antirasistă

Neagu DJUVARA
Publicat în Dilema Veche nr. 468 din 31 ianuarie - 6 februarie 2013
O parabolă antirasistă jpeg

Zilele trecute, domnul Neagu Djuvara m-a uimit (ca de obicei) şi m-a îndatorat cu o epistolă pe marginea ultimei mele cărţi. Reactivitatea promptă, jovialitatea, aplombul şi, într-un anumit sens, „modernitatea“ textului său ar trebui să fie, pentru noi toţi, un model de vitalitate spirituală. Am propus Dilemei să publice (cu acordul autorului) scrisoarea, nu pentru că vorbeşte despre o lucrare a mea, ci pentru că întruchipează acest model. Nu cred că există o mai temeinică reuşită de viaţă decît aceea de a fi, în apogeul senectuţii, un reper de speranţă pentru ceilalţi. În preajma lui Neagu Djuvara, lumea, chiar şi lumea românească, pare respirabilă. Aferim, coane Neagule! Pentru mine eşti o neistovită sursă de curaj şi bună dispoziţie. Să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Cît despre argumentul propriu-zis al scrisorii, el nu mi se pare deloc o „divagaţie“. E, dimpotrivă, în cel mai autentic duh noutestamentar. (A. Pleşu)

Multiubite şi high esteemed coane Andrei!

M-am cufundat în Parabolele lui Iisus cu delectaţiune, iar dacă vin astăzi cu o lungă scrisoare (de mînă, că nu-s destul de îndemînatec la mînuirea laptop-ului meu. Scusi), nu e ca să vin cu vreo critică, nu m-aş încumeta, ci ca să sugerez o anexă, o coadă, la comentariul despre parabola bunului samaritean (p. 234).

Je m’explique.

Scrii: „Preotul şi levitul nu acordă atenţie celui tîlhărit, în schimb un trecător oarecare (şi, în plus aparţinînd unei etnii marginale) trece la treabă!“

Ceea ce ai scris în paranteză nu e suficient – e ca şi cînd apartenenţa milostivului la etnia samariteană ar fi un amănunt secundar. Or, eu voi încerca să îţi arăt că tocmai acel amănunt e esenţialul. Îţi dau din capul locului concluzia mea: Tot miezul parabolei e (în termeni actuali) un manifest antirasist. Pentru lămurire, trebuie să glăsuiască istoricul din mine („Venerabilul amator de istorie“, în definiţia dată unui ziarist, de vipera cea de Răzvan Theodorescu, ca să mă arunce în ochii prostimii – sau „pulimii“, cum am aflat de curînd că se mai zice – în tagma amatorilor, care la noi sînt legiune). Iată:

În anul 597 înainte de era noastră (vorbesc astfel nu după regula stabilită de comuniştii noştri atei, ci fiindcă savanţii moderni au dovedit că comput-ul făcut de „compatriotul nostru dobrogean“ Dionisius Exiguus, al naşterii lui Iisus, e greşit cu 4 sau 5 ani – Iisus ar fi fost răstignit la 38 sau 37 de ani, nu la 33), aşadar în 597, Nabuchodonosor II al Babilonului (Nabuchadnesar pre limba lui) porneşte un război cumplit împotriva Egiptului, cotropind în drum şi Iudeea. Întrucît, la instigaţia faraonului, iudeii se revoltă, Nabuchodonosor îi pedepseşte straşnic, în 587, deportînd toată populaţia în Babilonia. E cunoscuta captivitate de cîteva zeci de ani la Babilon, pînă cînd Cirus, al perşilor, cucereşte Babilonul în 539 şi-i liberează pe evrei ca să se întoarcă în Palestina. Ceea ce se pomeneşte însă mai rar e că totodată şi populaţia din Samaria fusese deportată în Mesopotamia şi înlocuită cu o populaţie din sudul Mesopotamiei. Istoricii, după cîte ştiu, nu s-au preocupat de a lămuri ce fel de neam a fost adus atunci la Samaria. Acum, MoşNeagu, cu ce brumă de cunoştinţe istorice a adunat cînd s-a încumetat să construiască o „filozofie speculativă“ a istoriei (termenul e invenţia lui Raymond Aron) pe baza studiului istoriei universale, ar trage concluzia că populaţia cărată silnic de acolo, la Samaria, trebuie că era reprezentată de rămăşiţele vestitului popor sumerian, ale cărui mici regate (Ur, Lagash etc.) dispută Egiptului întîietatea de a fi fost primii creatori de civilizaţie. Religia şi miturile lui au dominat mii de ani tot Orientul Mijlociu (ex. Ghilgamesh şi Enkidu). Cred aşadar că acele rămăşiţe sumeriene, de 2500 de ani în urmă, trebuie că au reprezentat populaţia pe care Nabuchodonosor o transportă în Sumeria. Tipul ei fizic e binecunoscut prin mii de statuete şi sculpturi conservate (are şi Luvrul cîteva). Cert este că acel tip fizic, cu faţa puţin tuciurie şi cu un nas mai proeminent decît al semiţilor, trebuia să fie lesne distinctiv pentru un evreu, aşa că, în ciuda faptului că această populaţie neo-samariteană trecuse cu vremea la credinţa mozaică, iudeii distingeau un samaritean aşa cum un român distinge un ţigan (ţigan adevărat, nu din cei de pe trotuarul bucureştean, copios corcit cu rumâni!) – îl distingeau, şi îl dispreţuiau.

De aceea, aluziile pe care le face Iisus, în cele patru Evanghelii, la samariteni îmi par de o însemnătate majoră. Cînd Iisus se află singur lîngă un puţ, că şi-a trimis ucenicii să cumpere merinde în satul vecin, vine o samariteancă la puţ cu găleata ei (iartă-mă că nu-ţi dau referinţa exactă, dar cum ştii Evangheliile pe de rost, vei găsi mintenaş referinţa) – Iisus îi cere să-i dea şi lui de băut. Samariteanca se miră tare: „Cum? Tu, un Iudeu, îmi ceri mie, o samariteancă, apă?...“ Mai extraordinar încă: Ei îi va destăinui, prima oară în Evanghelii, ca El este Messia!. Apropiind aceste pasagii din Evanghelii de Parabola Samariteanului milostiv, interpretarea mea devine „incontournable“, cum ar fi zis Jacques Chirac: Parabola Samariteanului milostiv e o parabolă cu intenţie antirasistă.

Dacă transpunem povestea în vremea noastră, am putea relata istorisirea astfel: un cetăţean din Bucureşti e agresat, spre seară, de cîţiva pungaşi care-l despoaie de tot ce avea, îi trag o bătaie soră cu moartea şi-l lasă pe trotuar, mai mult mort decît viu. Vine întîmplător un profesor, vede pe acest nenorocit, îşi zice: „Dă-l naibii pe beţivul acesta...“ şi trece pe trotuarul celălalt. După o vreme trece şi un preot, consilier la Patriarhie, traversează şi el, de asemenea. După o vreme trece un negustor ţigan cu căruţa lui de marfă, se opreşte, îl oblojeşte pe nenorocit şi-l duce cu căruţa lui la un hotel unde îi plăteşte o cameră...

Acesta-i tîlcul acestei Parabole, după părerea mea, adică, repet: o Parabolă antirasistă. Aşadar, paranteza matale din p. 234 trebuie înlocuită cu o întreagă pagină explicativă, ca mai sus, neapărat.

Je vous autorise, très cher ami, de croire que MoşNeagu divague. Je crois que non...

Te îmbrăţişez cu drag,
Neagu

P.S. Altfel, pilda Parabolei, învăţătura ei rămîne, vorba aia, „la mintea cocoşului“ (un milostiv e, fireşte, mai aproape de Dumnezeu decît nepăsătorii)... Nu dădea Iisus un răspuns atît de simplu, de elementar. Mă obstinez a crede că numai interpretarea de mai sus îi dă sens Parabolei: la întrebarea „Cine e aproapele meu?“, „Iată, ţiganul ăla a aproapele meu!“

18 ianuarie 2013

Foto L. Muntean

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Hyron Andrews jpg
Doliu în lumea sportului! Jucătorul de rugby Hyron Andrews a murit la doar 31 de ani, cu o zi înainte de meci
Tragedie în lumea rugby-ului! Hyron Andrews a murit la 31 de ani. A fost găsit inconștient în dușul hotelului în care era cazat.
Violeta Estrella Bonțilă jpg
Directoarea unui colegiu național cunoscut se retrage din competiție, deși a promovat prima probă: „Nu validez un concurs netransparent”.
Directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara a anunțat pe Facebook sâmbătă dimineața că se retrage din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, deși a promovat prima probă.
a6db88ec 496b 455b a560 3409366ad022 jpg
De ce nu s-a întors Tudor Chirilă pentru vocea actriței Cătălina Mihai. Momentul spectaculos creat de Gabriela cu piesa „Choke Me”
Actrița Cătălina Mihai a impresionat la „Vocea României” cu interpretarea piesei „I'd Rather Go Blind” și a ales echipa lui Smiley. În aceeași ediție, difuzată pe 16 octombrie, Gabriela Amza a întors toate scaunele antrenorilor cu piesa „Choke Me”, a Alexandrei Căpitănescu.
anghinare la borcan jpg
Anghinare la borcan, un deliciu mediteraneean pentru aperitive savuroase
Fragedă și plină de savoare, anghinarea la borcan aduce o notă mediteraneeană meselor tale. Descoperă o rețetă potrivită pentru a o savura în salate, alături de brânzeturi sau pe felii de pâine prăjită.
843884961 1463553632296709 8954108106550771742 n jpeg
Noul design al Aeroportului Otopeni, ironizat pe internet. Cum explică arhitectul alegerea culorilor
Noul design al Aeroportului Otopeni, cu pardoseli în culori puternice și forme geometrice, a stârnit un val de ironii pe rețelele sociale.
ciolos, nicusor dan, macron jpg
Nicușor Dan a vorbit cu Macron despre atacurile cu drone din Marea Neagră și candidatura României la Organizația internațională a Francofoniei
Președintele Nicușor Dan a anunțat, sâmbătă, că a avut o întâlnire cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în cadrul căreia i-a transmis preocuparea României în legătură cu recentele atacuri cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră.
ceas ora de vara jpg
Se schimbă oficial modul în care este măsurat timpul. Ce se întâmplă din 20 mai 2027
Lumea renunță la o practică folosită de peste 50 de ani. Ce se schimbă în măsurarea timpului
Mirabela Grădinaru la Kiev 1 jpg
Cât a cheltuit, de fapt, Administrația Prezidențială pentru vizitele externe ale partenerei lui Nicușor Dan. AUR vrea să-i blocheze deplasările
Administrația Prezidențială susține că nu a suportat cheltuielile aferente deplasărilor externe ale Mirabelei Grădinaru, cu o singură excepție, vizita din luna martie din SUA.
1 sofran jpg jpeg
Condimentul românesc care costă 35.000 de euro kilogramul! Delicatesele de lux care fac senzație la un târg din București
Șofranul cultivat în Bihor ajunge la 35.000 de euro kilogramul și este foarte căutat la export. La târgul din București, producătorii români au adus și trufe premiate, zacuscă medaliată și brânzeturi maturate.