Cu cîteva luni în urmă, Yehuda Elkana – profesor de istoria şi filozofia ştiinţei la Harvard, Oxford, Tel Aviv, ETH Zürich etc., director, vreme de douăzeci şi cinci de ani, al Institutului Van Leer din Ierusalim şi, pînă de curînd, rector al Universităţii Central Europene de la Budapesta – a vorbit, la Institutul de Studii Avansate din Berlin, despre cum ar trebui să arate instituţiile academice în secolul care tocmai a început. Viziunea profesorului Elkana este, în contextul dezbaterilor actuale pe această temă, extrem de curajoasă, drept care a putut stîrni o sumedenie de perplexităţi, reacţii iritate şi idiosincrasii. Un simplu editorial nu poate spera să reproducă, fără omisiuni importante, demonstraţia de la Berlin. Dar măcar cîteva dintre temeiurile şi reperele sale ar merita aduse în discuţie, în beneficiul unei perspective de reformă academică, despre care la noi se vorbeşte mult, dar, cel mai adesea, divagatoriu.

Educaţia „modernă“ se desfăşoară, în genere, după un set de valori consacrate de secolul luminilor şi devenite, între timp, un soi de „decalog“ subînţeles, asupra căruia nimeni nu mai reflectează în mod proaspăt. Iată, în mare, aceste valori: „realism“, obiectivitate, universalism, oroare de contradicţie, obsesia „adevărului“ absolut, identificarea spiritului analitic cu rigoarea, cultul măsurabilului, independenţa faţă de context şi faţă de felurite standarde valorice, eurocentrism etc. Nu e vorba de a discredita aceste principii, nu se încearcă subminarea autorităţii lor. E vorba doar de a le regîndi, de a evita ceea ce Ernest Gellner numea, acum aproape douăzeci de ani, „fundamentalismul luminist“. Şi asta tocmai în numele spiritului luminist autentic.

Reevaluarea conglomeratului valoric luminist ar putea duce la o schimbare de orientare şi de stil a învăţămîntului şi cercetării contemporane. Cîteva propuneri:

1) A acorda o importanţă sporită reflexiei epistemologice, confruntării cu fundamentele cunoaşterii, încurajînd o deschidere specială pentru contradicţiile şi inconsecvenţele ştiinţei.

2) A stimula cercetarea „riscantă“, spiritul de aventură intelectuală, de natură să reflecte personalitatea, caracterul, deprinderile şi dispoziţiile specifice ale cercetătorului. Fireşte, fără a neglija precizia demersului şi exigenţele rigorii ştiinţifice.

3) A pune accentul pe cursurile care expun stadiul problemei, controversele de ultimă oră şi, în mai mică măsură, „gata-făcutul“ disciplinei.

4) A combate supraspecializarea născătoare de îngustime, incultură, de-contextualizare. A acorda mereu o mare atenţie contextului filosofic, sociologic şi metodologic în care se desfăşoară cercetarea. A nu marginaliza formaţia socio-politică, psihologică, într-un cuvînt „umanistă“ a studenţilor.

5) A chestiona programatic rutina şi slăbiciunile aşa-numitului „mainstream“ al disciplinelor; a educa spiritul critic, reflexivitatea pasului înapoi, experimentul mental al răsturnărilor de perspectivă.

6) A evita deopotrivă abuzul de adaptare locală, naţională, dar şi falsul globalism al „curriculum“-ului unic, valabil în egală măsură pentru toată lumea. E nevoie de subtile diferenţieri, bazate pe nevoile, opţiunile de viitor şi provenienţa socio-culturală a feluritelor grupuri de studenţi.

7) Una dintre cele mai controversate sugestii ale profesorului Elkana este cea privitoare la imperativul „publish or die!“. El observă că, de vreme ce numai cca 5% dintre studenţi se dedică, de regulă, cercetării, n-ar trebui obligaţi să se angajeze în publicistică „contributivă“ mai mult de 5-10% din „populaţia“ facultăţilor. Or s-a creat un sistem, prin care fiecare profesor universitar predă un număr relativ mic de ore (4-8 pe săptămînă), dar, pentru a obţine un contract de muncă pe viaţă sau pentru a fi promovat, trebuie să publice neîntrerupt rezultate valide ale cercetărilor sale. Pe de altă parte, spune Yehuda Elkana, o imensă cantitate de publicaţii („aş îndrăzni să vorbesc de cca 80%) nu sînt sub nici un chip demne a fi tipărite. Cu alte cuvinte, se încurajează, în mod vicios, o hărnicie formală, inconsistentă, neproductivă.

Poţi sau nu să împărtăşeşti părerile de mai sus. Dar în orizontul unei legi a învăţămîntului valabile pe termen lung, ar fi de dorit să nu trecem pe lîngă ele neispitiţi.