O aventură în Indonezia (III)

17 iunie 2015
Avanpremieră jpeg

Citiți primele două episoade

și

Stupoarea pe care o provoca înfăţişarea mea m-a însoţit şi printre turiştii asiatici de la Borobudur. O tînără coreeancă m-a rugat să mă las fotografiat alături de fetiţa ei, aşa cum se fotografiază vilegiaturiştii cu urşi împăiaţi, cămile sau crocodili. Am acceptat, fireşte. Am şi acum poza cu fetiţa lîngă mine plîngînd în hohote, cutremurată de groază… Într-un tîrziu, am pornit înapoi spre Jakarta. Încă 600 de kilometri în aceeaşi zi! Mai aveam puţin (două zile) şi puteam lua avionul spre casă. Congresul la care ar fi trebuit să particip se terminase. Fericit că, totuşi, m-am ales, în chip neaşteptat, cu o vizită la Borobudur, cel mai mare templu budist din lume, mă pregăteam de întoarcere cînd – surpriză! – tov. ambasador mă convoacă pentru o mică „încunoştiinţare“ administrativă: „Am primit indicaţii de la Bucureşti. Nu vă puteţi întoarce în ţară. Organizatorii conferinţei de-aici ne-au dat asigurări că îşi asumă toate cheltuielile: drum, taxă de participare, tot. Or, nu ne-au dat nimic. Sîntem în pagubă. Dumneavoastră veţi rămîne la Jakarta pînă veţi recupera banii promişi.“ Eu: „În ce calitate vreţi să recuperez banii? Am fost invitat la un congres,

dar cer să capăt,

o finanţare pentru preţioasa mea absenţă?!“ „Nu e vina noastră“ – zice ambasadorul. „Au promis şi nu şi-au ţinut promisiunea. E dreptul nostru să recuperăm pierderile! Oricum, veţi fi însoţit peste tot de omul nostru, tov. Tănase, care ştie la ce uşi trebuie să bateţi.“ În clipa aceea, am avut sentimentul că nu voi mai pleca niciodată din Indonezia. Îmi voi petrece restul vieţii cerînd, nebuneşte, dolari pentru o prestaţie inexistentă. 

În timp ce avionul spre ţară pleca pentru a nu reveni decît peste încă o săptămînă, mi-am început turneul „revendicativ“, însoţit de tov. Tănase. Prima instituţie pe listă era Ministerul Învăţămîntului. Portarul, un tînăr de culoare, a încercat să ne legitimeze. Tov. Tănase, trăgîndu-mă, grăbit, de mînecă, i-a şoptit printre dinţi: „Arrangements, arrangements!“, însoţindu-şi vorba cu gestul, cunoscut pe la noi, al frecării degetelor arătătoare de la ambele mîini. Pe scurt, am trecut de bietul cerber care, perplex, a rămas în urmă, repetînd gestul cu pricina, în speranţa că va înţelege mesajul lui secret. Discursul meu dinaintea oficialităţilor locale era, inevitabil, ridicol. Oricît mă străduiam să fiu politicos, rezonabil, „complex“, eram conştient că cer o aberaţie: să fiu remunerat pentru o non-treabă. Tov. Tănase devenea, de îndată, nerăbdător: bătea cu palma în masă şi spunea răstit: „Money! Money!“ Îi tot ziceam: „Dom’le, nu-i mai lua aşa tare! Nu se face!“ Răspunsul era prompt şi nemilos: „Ia mai dă-i în paştele mamii lor! La cîţi bani au ăştia, ar trebui să le fie ruşine!“ La un moment dat, am ajuns la o fundaţie culturală, a cărei gazdă era o doamnă superbă şi binevoitoare. Tov. Tănase a realizat că o oarecare schimbare de stil se impune. În loc să strige, bărbăteşte, „Money, Money!“, privea, şmecher, spre delicata şi perplexa noastră interlocutoare şi făcea – frecîndu-şi degetul gros cu arătătorul – gestul cu care, în limbajul dîmboviţean, semnalăm interesul pentru bani („Cît costă?“, „Dă şi tu ceva!“). Degeaba îi explicam amicului Tănase că gestul cu pricina nu e universal şi că, deci, doamna din faţa noastră n-avea cum să-l înţeleagă. „Lasă, tovule, habar n-ai, ăştia înţelege tot…“ 

În cele din urmă, am ajuns la organizatorul indonezian al conferinţei, profesorul de estetică Sutan Takdir Alisjahbana, proaspăt întors din Bali. I-am comunicat şi lui pretenţia suprarealistă a statului român de a căpăta despăgubiri pentru banii cheltuiţi „pe încredere“ în vederea… neparticipării mele la lucrările conferinţei. „Domnule dragă“ – mi-a răspuns bătrînul profesor – „nu pricep cum de aţi venit pînă aici şi n-aţi participat la întîlnirile noastre. Cît despre bani, daţi-mi voie să vă spun cum am finanţat conferinţa. Cu ceva timp în urmă, am fost la Stockholm, invitat la un congres de specialitate. După aterizare, avionul a făcut explozie. M-am aruncat, în ultima clipă, pe fereastră şi mi-am rupt ambele picioare. Compania aeriană vinovată de accident mi-a dat, drept reparaţie «morală», o importantă sumă de bani, pe care am investit-o integral în organizarea conferinţei de acum. S-au cheltuit toţi banii. Nu mai am cu ce să satisfac cerinţele dvs.“ 

Ajunsesem la limita răbdării. Niciodată nu fusesem pus în situaţii atît de umilitoare. Aşa că i-am spus ambasadorului: „M-am săturat! Dacă nu mă lăsaţi să plec acasă cu avionul următor, ies în stradă şi protestez public pentru sechestrare de persoană.“ „Dacă faceţi asta, va trebui să vă arestăm!“ – mi-a răspuns ambasadorul, mai în glumă, mai în serios. Din fericire, a doua zi, am primit vestea cea bună. Eram liber să plec, iar problema recuperării banilor rămînea în sarcina oficialităţilor române. Dar aventura continuă. Cu o zi înainte să vină avionul, mă sună ataşatul economic al ambasadei: „Tov. Pleşu, am şi eu o fetiţă de cinci anişori, pe care vreau s-o trimit acasă, la bunici. Aţi fi de acord s-o luaţi cu dumneavoastră?“ „Păi, e drum lung“ – am bîiguit perplex. „O să stea ea singură cu un necunoscut atîta vreme?“ „Da, e un copil drăguţ şi foarte cuminte. O să vă dau şi un bănuţ de buzunar pentru cazul că o vrea vreun suc sau ceva…“ Ce era să fac? M-am trezit la aeroport cu tînăra domnişoară, plus trei valize şi 5 rupii pentru eventuale „cheltuieli de călătorie“. Zborul spre Bucureşti includea o escală la Singapore, unde trebuia să prindem o cursă Tarom. Numai că la Singapore aflu că zborul Tarom s-a amînat cu 24 de ore! Bine, şi eu ce fac pînă mîine? „Foarte simplu. Luaţi un taxi pînă în oraş, dormiţi la un hotel şi reveniţi mîine pentru îmbarcare.“ „Cum să fac toate astea cu cinci rupii?! Dacă aş fi singur, aş rămîne în aeroport. Dar ce fac cu asta mică?“ „Nu pot să cred că n-aveţi în buzunar decît cinci rupii. Din ce ţară sînteţi?“ „Din România!“ „Aaa!“ – a zîmbit înţelegător omul de la ghişeu. „Ceaucecu!“ (Am apreciat, desigur, notorietatea planetară a „şefului“.) „Nu văd decît o soluţie: luaţi de peste tot chitanţe şi ele vor fi achitate, ulterior, de Tarom. În fond, e vina lor!“ N-aveam de ales. Am luat un taxi spre oraş. Şi taximetristul şi-a amintit de „Ceaucecu“, drept care a acceptat să-mi elibereze o chitanţă fără să plătesc cursa. Dar o să meargă chestia asta şi la hotel?

Citiţi următoarea parte aici.

O mare invenție – contractul social jpeg
Constantin Hamangiu, Matei G. Nicolau: Dreptul roman
Ceea ce se păstrează în dreptul pozitiv sînt constantele, ca expresie a dreptului natural.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Război și corupție
În poza mare, contrastul e simplu: Ucraina este victima unei agresiuni oribile din partea Rusiei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Omul fără dileme
Nu vrem să extindem dilema asupra a ceea ce, în jurul nostru, e nedilematic.
Frica lui Putin jpeg
Holocaustul în „trunchiul comun”
Am remarcat pe FB că unii observatori s-au arătat surprinși, alții nedumeriți.
m simina jpg
Cinematografia românească. Secvența Buftea
Se adaugă și o bază hipică cu cai pursînge antrenați pentru filmări, o bază auto cu mașini de epocă și un velier cu pînze și motor. Plus vizita lui Kirk Douglas din 1966 și cea a lui Orson Welles din 1967.
AFumurescu prel jpg
D’ale Americii
Și încă ne mai chinuim s-o dăm afară. Îngăduiți-mi, așadar, să sper în continuare: nu-i dracu’ așa de negru!
Iconofobie jpeg
Doi frați (ciudați)
Moartea rămîne, prin urmare, unicul nostru reper de cunoaştere exactă, dar pînă şi moartea – luată în sine – este, încă de la debutul umanităţii, un mare mister.
„Cu bule“ jpeg
„Ștergabil”
Poate că a acționat pur și simplu analogia cu alte derivate în -abil, poate că s-a stabilit o legătură subterană cu derivatul ștergar.
HCorches prel jpg
Toate referatele școlare se pun de acord asupra unui lucru
O altă problemă o reprezintă cea a meditațiilor date elevilor din propriile clase.
radu naum PNG
Cristiano Ronaldo marchează primul său gol pentru Al-Nassr? E de rîs sau de plîns?
Ronaldo e dincolo de plîns sau rîs. A depăşit planului binelui şi răului. Ronaldo e o categorie în sine care nu poate fi măsurată corect decît de la înălţimea mileniilor.
p 7 Logo ul Grupului Wagner WC jpg
Moarte sau glorie în Rusia
Nu putem decît spera că vor bombarda pozițiile armatei ruse cu arme mai puternice decît bomboanele de ciocolată Mozartkugeln.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alergători
Destui fug pur și simplu de bătrînețe sau într-o permanentă căutare a vieții fără de moarte.
1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).

Adevarul.ro

image
14 ani fără uriașul Marian Cozma: Povestea crimei și ce s-a întâmplat cu ucigașii de etnie rromă
Un handbalist uriaș, la propriu și la figurat, s-a stins, la Veszprém (Ungaria) după un incident șocant.
image
Jurnalist Pro TV reținut pentru 24 de ore. Marius Buga este acuzat că a violat un minor dintr-un centru de plasament
Jurnalistul Marius Buga (42 de ani), corespondentul Pro TV în Dâmbovița și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai televiziunii, a fost reținut de procurori într-un dosar ce vizează acte sexuale cu un minor.
image
La ce trebuie să fim atenți când cumpărăm o locuință ca să nu cadă la primul cutremur
Dr. Ing. Lucian Melinceanu, preşedintele Asociaţiei Inginerilor Constructori Proiectanţi de Structuri din România a explicat pentru „Adevărul” la ce trebuie să fim atenți atunci când cumpărăm o locuință.

HIstoria.ro

image
Care este cea mai valoroasă pictură din România?
Muzeul Național Brukenthal prezintă, pe pagina de Facebook, cea mai importantă lucrare a colecției de pictură a instituției sibiene, achiziționată de baronul Samuel von Brukenthal, colecție care a stat la fondarea primului muzeu deschis publicului din România (1817).
image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.