N.V. Gogol,<i> Suflete moarte</i>
"" Dar cît mi-ai da? întrebă Pliuşkin cu un aer de samsar; şi mîinile îi tremurau ca varga. " Aş da cîte douăzeci şi cinci de copeici de suflet. " Şi cum îi cumperi, cu bani gheaţă? " Da, banii pe loc. " Scumpule, ţine seama de sărăcia mea şi dă-mi măcar cîte patruzeci de copeici. " Stimabile, zise Cicikov, ţi-aş plăti nu numai cîte patruzeci de copeici, dar cîte cinci sute de ruble! Ţi-aş plăti bucuros, pentru că văd că un bătrîn bun şi vrednic de cinste suferă din pricina propriei lui bunătăţi. " Aşa e! Zău că-i adevărat! făcu Pliuşkin, plecîndu-şi mîhnit capul şi clătinîndu-l. Totul vine de la bunătatea mea. " Ei, vezi? Ţi-am priceput firea numaidecît. Prin urmare, de ce să nu-ţi dau cîte cinci sute de ruble de suflet? Dar… n-am de unde. Poftim, sînt gata să mai pun cîte cinci copeici, pentru ca, în felul ăsta, fiecare suflet să mă coste treizeci de copeici." (N.V. Gogol, Suflete moarte , poem, Editura Univers, 1987)
