Nu de moarte mă cutremur, ci de mahalaua ei

Publicat în Dilema Veche nr. 465 din 10-16 ianuarie 2013
Ce ştii să faci? jpeg

Cînd spun „mahala“ nu vorbesc din vîrful buzelor, ca unul care n-o cunoaşte decît din cărţi. În copilărie, am petrecut ceva timp în Dudeşti-Cioplea, astfel încît nu pot revendica cine ştie ce distanţă aristocratică faţă de farmecele (picant-amărui) ale vieţii de cartier mărginaş. Îmi aduc bine aminte de babele oarecum benigne care stăteau cu orele la poartă şi la bîrfă, de chiotele cîte unei neveste bătute sau ale cîte unui beţiv nărăvaş, de sunetul zarurilor la jocurile de table dintre vecini, de difuzoarele cu muzică populară şi, mai ales, de evenimentul înmormîntărilor: vizitarea iscoditoare a mortului, slujbele, caii mascaţi, pomenile, parastasele, doliul. Aveam senzaţia că toate la un loc făceau ca moartea să fie un amestec sordid de pompă şi mizerie, de durere şi circ. Şi tocmai de aceea, mi s-a părut, încă de timpuriu, că unul dintre cele mai însemnate beneficii ale mutării „în centru“ constă în modificarea stilistică a moravurilor funerare. „În centru“, moartea e mai discretă, mai igienică, mai decentă.

Tapajul din jurul dispariţiei lui Sergiu Nicolaescu a avut darul de a mă reazvîrli în atmosfera din mahalaua Dudeştilor. Aproape toţi cei implicaţi, rude, prieteni, colegi, politicieni, „popor“ şi, mai ales, gazetari au reuşit să transforme totul într-un nesfîrşit spectacol de prost-gust. Am văzut nenumărate specii de mitocănie, neruşinare, demagogie, grobianism, ipocrizie, ignoranţă şi sentimentalism gregar. Nu vreau să vorbesc de rău naţia română, dar episoadele de acest tip mă umplu de ruşine, de teamă, de stupori rău-prevestitoare. Ce vremuri trăim? Ce fel de oameni sîntem?

Ştiam că poporul nostru iubeşte parastasele. Mai exact că parastasul e, de regulă, momentul în care defunctul începe să fie apreciat. Pînă să moară, oamenii noştri de valoare nu prea au parte de firitiseli (dacă nu ajung, întîmplător, în poziţii de putere). Dar la catafalc, retorica admiraţiei şi a regretului se dezlănţuie furtunos. Defunctului i se ridică, prompt, o statuie. Devine, brusc, un idol, o „personalitate“ epocală, o mare figură a neamului, un „bun al poporului“, o stea. Pierdere ireparabilă, mare creator, mare bărbat, artist unic, vîrf de neatins. După capul meu, Sergiu Nicolaescu a fost un abil meşteşugar al cinematografiei comerciale. Şi un abil scenarist al Revoluţiei din decembrie 1989. I-au reuşit tot felul de isprăvi (mai puţin obţinerea portofoliului de ministru al Armatei, pe care şi l-a dorit imediat după „evenimente“). Nu ştiu cum o fi fost ca amic, ca amant sau ca organizator al platourilor de filmare. Nu cred că a fost un actor notabil (dezavantajat masiv de o voce prost timbrată), nici că a fost o vedetă internaţională, cu brevete tehnice care au uimit Hollywood-ul. Asta nu înseamnă că moartea lui nu e regretabilă, că nu merita o ceremonie funerară cuviincioasă, că trebuia folosit pentru un dezmăţ mediatic scîrbos şi cinic. Or, trei zile la rînd, toţi moderatorii de televiziune, de pe toate canalele şi toţi invitaţii lor au reuşit să atingă culmi de dejecţie, de ţopenie agresivă, de mîrlănie obscenă. În loc de îngropăciune, defunctul a avut parte de o indecentă „dezgropare“ de „dedesubturi“: fii nelegitimi, iubiri „secrete“, turnătorii la Securitate, certuri conjugale, averi colosale, manevre politice oculte etc. Idolatriei bezmetice i s-a alăturat, simetric, demolarea „competentă“. Fireşte că orice regizor poate fi desfiinţat „profesionist“, evacuat din dicţionare şi din stima publică. Ceea ce e greu de înţeles e de ce pofta de a demola se declanşează nemijlocit în prezenţa cadavrului, de ce „analiza critică“ are nevoie, pentru a se pune în mişcare, de damful descompunerii. De ce nu lăsăm mortului un minim răgaz, de ce nu-i respectăm, măcar cîteva zile, dreptul la absenţă? De ce ne grăbim să-l facem ridicol prin laudă prostească şi bun de compătimit prin atac sîngeros?

Ar fi de făcut un lung inventar al enormităţilor care s-au spus cu ocazia tristei împrejurări. Un caraghios oarecare a dezvoltat abundent tema coşciugului gol, o mică gloată, frustrată de opacitatea coşciugului închis, şi-a exprimat furios dezamăgirea prin huiduieli şi strigăte de protest (am înregistrat, uluit, cîteva portrete de „demonstranţi“ înfiorătoare: guri strîmbe, maxilare încleştate, bătrîne dezafectate, înamorate brusc de „marele om“, grimase felliniene, risipă de lacrimă şi răget ş.a.m.d.), juriştii au combătut fineţuri legislative, medicii – fineţuri sanitare, teologii şi ateii – fineţuri duhovniceşti. S-a pledat pentru dreptul la incinerare, dar şi pentru interzicerea incinerării, s-a admonestat Patriarhia pentru absenteism liturgic (ideea fiind că regula pe care ţi-o dai singur trebuie să fie imediat acceptată de Biserică, dar că Biserica n-are voie să urmeze regula pe care i-o dau două mii de ani de tradiţie). Deasupra tuturor, suveran, indispensabil, atotştiutor, infatigabil, a planat „domnul preşedinte“ Vadim Tudor, duios, pravoslavnic, prieten vechi şi intim cu toată lumea (de la P.F. Teoctist la Răzvan Theodorescu), sociolog vestit, fin depozitar de mici citate latineşti, mare cunoscător al datelor de naştere şi de deces ale elitelor istorice europene. Un erudit. Un justiţiar. Un metafizician. Bun cu poporul şi cîinii, tovarăş de glumiţe cu Capatos, necruţător şi buruienos cu Mărioara Zăvoranu şi cu poliţia care îi încalcă sediul de partid.

Unii cred că, în România, viaţa e o aventură, un parcurs plin de neprevăzut. Săptămîna trecută, am avut ocazia să vedem cu toţii cît de aventuroasă poate fi, la noi, moartea. E recomandabil să o eviţi.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.