Note, stări, zile

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

● 12 august 1991

Distincție esențială, în plan politic, între gest și acțiune. Gestul e un semnal, dacă nu chiar un simbol: e un accent pus pe o împrejurare dată, din perspectiva unei conștiințe vii, re-active. Gestul n-are durată, e punctual și, atît pentru cel care îl face, cît și pentru ceilalți, e relativ imprevizibil. E răspunsul prompt, nu neapărat reflectat cu anticipație, față de ceva resimțit ca inadmisibil. Gestul e gratuit, rostul lui nu e eficacitatea. El indică, semnalează, dezvăluie. Acțiunea, dimpotrivă, are suită: e temeinic premeditată și urmărește un scop precis. Gestul e fapta contemplativilor, „pragmatismul” lor. Acțiunea e a oamenilor „de acțiune”. Există împrejurări istorice cînd acțiunea e imposibilă: e cazul perioadelor de totalitarism, de veghe polițienească perpetuă. În asemenea împrejurări, nu e posibil decît gestul. Cînd Jan Palach și-a dat foc la Praga, în 1968, el știa că ceea ce face nu va avea consecințe imediate, nu va avea un efect concret. Din unghiul „bunului-simț”, gestul apare, nu o dată, ca inutil, dacă nu ca nebunesc. Disidenții din Europa de Est au fost, de cele mai multe ori, oameni ai gestului. „Solidaritatea” poloneză a fost o excepție, a fost o acțiune. A avut durată, a fost pregătită, susținută contextual și a dat rezultate. Durată a avut și rezistența Doinei Cornea. Dar, în fapta ei, subzista și conturul unui gest înghețat în temeritatea lui, un gest devenit stare. Nu propriu-zis o acțiune.

Totalitarismele digeră greu gesturile, tocmai pentru că ele au un uriaș efect simbolic. Sînt strigăte care se aud pînă departe. Și au nimbul unei purități incompatibile cu peisajul politic. În plus, o acțiune poate fi stopată drastic, căci implică masiv exterioritatea. Gestul e rezultatul unei chimii intime, imprevizibile. Pentru a-l suspenda, autoritățile ajung, de regulă, prea tîrziu. Strategia polițienească față de gest e să-l interpreteze ca acțiune: să-i găsească premise tactice, agenți de influență, eventuali „sponsori” („agenturi” etc.), pe scurt să-l decodeze și să-l descrie ca pe un complot, ca pe manifestarea episodică a unei conspirații.

Au existat, în România comunistă, gesturi? Da, dar nu multe. De „acțiuni” putem vorbi, mai curînd, în anii ʼ50. Sub Ceaușescu, cînd ar fi fost, poate, nevoie stringentă de acțiune politică (oricît de grea ar fi fost organizarea ei), ea a lipsit îndeobște (excepții: Valea Jiului și Brașovul). (Cu atît mai spectaculoasă acțiunea – individuală – a unui Radu Filipescu.)

Azi ar fi mai mult ca oricînd nevoie de acțiune politică, de strategie, tactică și tact, de articulare doctrinară și pragmatică, de continuitate, de coerență, în fapte și idei. Dar majoritatea politicienilor activi optează pentru coregrafie electorală, iar „societatea civilă” rămîne mai curînd la gest, făcînd acum ceea ce n-a putut face cînd trebuia. Or, gestul – în contextul unei reacții minime a Puterii și, deci, în condițiile unei cvasi-totale lipse de risc – devine pură gesticulație, demagogie a „atitudinii”, mondenitate...

● 4 mai 2000, Budapesta (dintr-o scrisoare către un prieten)

Căutarea lui Dumnezeu nu vizează o „țintă” determinată, ci un orizont. Te miști nu pe un drum cu punct de sosire limpede afișat, ci în amplitudinea unei perspective. Bunăstarea interioară vine din faptul de a merge, din beneficiile unui parcurs orientat. Înainte de a fi un Absolut tenebros sau absorbit în lumină, înainte de a fi „personal” sau întruchipare a unui „Principiu” suveran, înainte de a fi direct experimentabil sau misterios, Dumnezeu este, cred, o orientare. Vei întreba, desigur, cum poți „căuta” ceva care nu e, prin esența sa, anticipabil. Cu alte cuvinte, cum poți căuta ceea ce n-ai găsit deja, cît de cît conturat, în spațiul reprezentărilor tale. Cum știi ce cauți? Întrebarea aceasta vine dintr-un soi de reflex asociativ mediocru: avem tendința de a reduce scenografia oricărei căutări la o metaforă strict spațială. Ca și cum „a căuta” nu poate fi decît o întreprindere de tipul identificării unui loc pe hartă sau a cărării optime spre cabană. Căutarea – înțeleasă, așadar, ca strict corelativ al rătăcirii... Dar există și alte soiuri de căutări: căutarea soluției unei probleme, căutarea unei teme de viață, a unui prieten, a unei iubite... În toate aceste cazuri, nu știi amănunțit ce cauți, dar, pe de altă parte, nu cauți ca un rătăcit, ci în virtutea unei tonice nevoi de împlinire, de edificare, de claritate, o nevoie hrănită de presentimentul soluției. Nu disperarea e mobilul real, ci, dimpotrivă, speranța, încrederea într-o ordine globală care te include. Acest tip de căutare e singurul care nu lasă loc pentru dezamăgire, căci negăsirea nu e resimțită ca eșec, ci ca semn al infinității țintei: n-o poți atinge, dar ești în plasa ei, în puterea ei, în administrația ei...

Ne putem întreba și care e „legitimitatea” acestei căutări, ce anume o face mai importantă decît altele, decît toate. Probabil faptul că, în perimetrul ei, se întîlnesc întrebările decisive ale fiecărui om. E singurul teritoriu în care avem de a face cu o unanimitate a întrebării. Iar ceea ce e încurajator e că acestei unanimități a întrebării îi răspunde, dacă mergem la textele fondatoare ale tuturor religiilor, o unanimitate a răspunsului. Faptul că, dinaintea acelorași întrebări, mentalul feluritelor comunități umane livrează răspunsuri consonante, dialogabile, spune ceva despre caracterul necesar al acestor răspunsuri.

Teme adiacente, de urmărit:  absența ca mobil al căutării. Nu e nimic de căutat, dacă ai de a face cu o evidență. Faptul de a fi „ascuns” aparține „definiției” lui Dumnezeu ca „obiect” stimulator al căutării (cf. tema hassidică a Creatorului care se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu Creația Sa). Altă temă: tema urmei, ca reper al căutării (Grigorie de Nyssa: a merge pe urmele lui Dumnezeu, a-l „urma”). Posibilă analogie, în acest sens, cu definirea căutării ca „vînătoare” (Meister Eckhart: sufletul vînîndu-și „prada”, pe Hristos!).

Și o mică stupoare dinaintea ideii de „certitudine”. Sîntem foarte nesiguri de certitudinea „pozitivă” a unei Instanțe supreme, dar asumăm confortabil o „simetrică” certitudine negativă: nu există decît lumea aceasta...

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.