Note, stări, zile

Cum putem avansa către o "confederaţie culturală"? Uneori, interlocutorul de peste Prut se ascunde sub candoare lirică şi tragism ("Sîntem nişte copii cu inima în afară - spune Grigore Vieru. Trebuie să o reaşezăm la locul ei"). Aportul românesc e simultan dorit şi temut: "Daţi-ne cu linguriţa, cum dai bolnavului, nu cu polonicul". "Nu putem asimila cu toptanul". Cineva mi se plînge de nivelul general al vieţii intelectuale ("sîntem la genunchiul broaştei"). "N-am trecut de Bolintineanu" - îmi spune altcineva. Stau de vorbă cu oameni cît se poate de realişti: ştiu ce le lipseşte, ştiu ce vor. (Dincoace, nu sîntem la fel de lucizi şi de exacţi.) E acută necunoaşterea limbilor străine. Un tînăr scriitor analizează raportul dintre socialismul victorios şi alunecarea în provincial şi marginalitate. Ideologia provincializează. "Noi ce să vă dăm? N-am vrea să fim mereu cei care cer." "Să ieşim în lumea largă?" - ricanează cineva. "Dar trebuie mai întîi să ne regăsim pe noi înşine. Cînd nu te-ai aşezat încă în naţional, e o fudulie să vorbeşti de universalitate." Toamna, 1969 Paul Evdokimov, Les âges de la vie spirituelle: "A fi inteligent în ziua de azi înseamnă a înţelege tot şi a nu crede în nimic". Tarele epocii contemporane: ireligiozitatea şi religiozitatea perimată. "Lumea marxistă evacuează fiinţa lui Dumnezeu, dar pretinde să-i preia toate atributele." Simone Weil: "Epocii noastre îi trebuie de o sfinţenie care să aibă geniu". Evdokimov: "Cuvintele sînt, azi, deshidratate". "În vremea noastră, asceza trebuie să constea din repaos impus, exerciţiul calmului şi al tăcerii (periodice sau constante), (...), facultatea de a te retrage pentru rugăciune şi contemplaţie... Asceza înseamnă mai ales a înţelege prezenţa altora. (...) Dintr-o mentalitate penitenciară, asceza trebuie să devină o terapeutică preventivă." Trei chipuri ale Răului: parazitismul, impostura, parodicul. Sf. Isaac Syrul: "Cel ce se vede pe sine aşa cum este e mai mare decît cel ce învie morţii". Mai, 1974 Seminar Hegel cu dl Noica (Prefaţa la Fenomenologia spiritului): "Fiinţa" în accepţiunea filozofică e monolitică, în loc să fie orchestrală. Nu include dezordinea şi precaritatea. Nimeni nu descrie organizat dezordinea lumii fiinţei. Fiinţa nu e liniştită: e una a polifoniilor, a compunerilor. Filozofia o simplifică nepermis de mult, asumînd postura lui Dumnezeu, Cel care ştie legile universului, pentru că le-a creat. Dar trebuie ştiut cum se pot încurca legile! (Ceea ce e mai curînd competenţa lui Noe...) Nefilozofii (de pildă englejii) încep întotdeauna cu un exerciţiu analitic: analizez şi văd că... Filozofia începe cu o sinteză, pe care o desfăşoară ulterior. Gabriel: "Dar cum ajungi la această sinteză originară?". Dl Noica: "Explică-mi cum te-ai îmbătat!". Cracovia, noiembrie 1981 Un spectacol de neînchipuit în România. Sărăcie decentă şi ingenioasă (Hotdogs cu varză şi ciuperci...) Nimeni nu bombăne. Starea de necesitate nu provoacă nici panică, nici resemnare. Un soi de tăcere organizată impregnează strada şi instituţiile. La cafenele găseşti presa occidentală la zi. Cetăţenii polonezi călătoresc în ţările socialiste doar pe bază de buletin. Peste jumătate din populaţia activă a ţării e angajată în acţiunile "Solidarităţii", care au, în fond, un caracter cvasi-oficial. Există xerox-uri publice. Milioane de oameni sînt disciplinaţi şi orientaţi eficace prin autoritatea catolicismului. Viaţa artistică e intensă şi curajoasă. Seara, sînt invitat să văd Omul de fier al lui Wajda. Într-o pivniţă, o expoziţie are drept motto o frază din Chuang-tse: "Toată lumea ştie la ce sînt bune lucrurile utile, dar nimeni nu ştie la ce sînt bune lucrurile inutile". Vizită la Andrzej Lukasiewick: "Cel mai mult îmi place să beau ceai şi să pictez. Dar dacă trebuie să merg la război, merg la război". În atelierul lui Andrzej Dluzniewscy: "Ce spectacol frumos e un beat în timpul prohibiţiei..." Stăm de vorbă despre criza contemporană a artei. Dar nu e mai curînd criza comentariului de artă? Artiştii tatonează o zonă pentru care nu există, încă, un alt limbaj în afara tatonării lor. Pînă mai ieri, ceea ce spuneau cu mijloacele lor se putea spune şi altfel. Acum nu se mai poate spune decît în felul în care o spun ei.