Note, stări, zile

Septembrie 1993, Bucureşti Există un amplasament de clasă al opţiunilor politice: stînga are o predilecţie pentru muncitorime, în vreme ce dreapta pune în vedetă ţăranul. Stînga e, prin urmare, fundamental modernă (faţă de "tradiţionala" dreaptă) şi coextensivă ideii de progres (faţă de scepticismul conservator, dacă nu chiar regresiv, al dreptei). În orice caz, dreapta are simţul arhaicului, intuiţia primordialului, în aceeaşi măsură în care stînga are intuiţia timpului, alegînd să trăiască sub urgenţele lui. Trebuie să reflectăm, fără prejudecăţi, asupra faptului că, pînă la revoluţia industrială, umanitatea a fost "de dreapta", cu mici puseuri de "preistorie" a stîngii. Lumea de tip ierarhic, monarhia, biserica şi agricultura sînt chipuri ale dreptei. Chipurile stîngii vor fi, în replică, egalitarismul, republica, raţionalismul ateu (sau credinţa "luminată") şi industria. Linia despărţitoare dintre cele două "sisteme" e revoluţia, o instituţie inventată de stînga, pentru a se impune fără negociere, fără memorie, în afara rînduielilor naturale. (Revoluţia e modelul profan al Imaculatei Concepţii). Pro-muncitorească, stînga nu poate evita să fie anti-ţărănească. Marx vorbea de "idioţia vieţii rurale", Plehanov despre "lucrătorii bărboşi, cruzi, fără milă, pe scurt dobitoci", iar Lenin deplîngea faptul că ţăranul e "în chip feroce şi meschin individualist". Hruşciov relatează opinia lui Stalin, după care "ţăranii sînt un rahat" (vezi A. Besançon, La guerre des bolchéviques contre les paysans, în Commentaire, no. 62, 1993, pp. 237-244). În acest context, colectivizarea n-a fost un simplu delir organizatoric, o (nefericită) măsură economico-socială. A fost o strategie politică radicală, o ideologie, un episod dur al "luptei de clasă": atacul bazei, simultan cu acela al vîrfului. Duşmanii stîngii (şi, prin urmare, punctele de sprijin ale dreptei) se dovedesc a fi extremele sociale: ţărănimea şi elitele. Între ele, în "clasele de mijloc" e zona aliaţilor stîngii, fermentul gîndirii şi al acţiunii lor. Paradoxalmente, pepiniera de "cadre" a stîngii e burghezia... Iulie 1969, München Se povesteşte că arhitectul italian invitat la München pentru construirea Maximilianaeum-ului a fost dirijat cu atîta severitate de patronii prusaci, încît, cu fantezia sfîşiată de hărţuiala unor rigori străine, a sfîrşit cu mintea rătăcită, într-un spital. Efect secundar al încercării de dialog între lege şi imaginaţie. 1978, Bucureşti Mohyiddin ibn Arabî (Tarjumân el-ashwâq): "Inima mea se deschide spre toate formele: e păşune pentru gazele, mînăstire pentru călugării creştini, templu al idolilor pentru păgîni, Kaaba pentru pelerinii musulmani, tablele Legii pentru evrei, cartea Koranului pentru arabi. Practic religia Iubirii. Oriîncotro se vor îndrepta caravanele ei, religia Iubirii va fi religia şi credinţa mea". Jalâl ed-Dîn R