Note, stări, zile

Publicat în Dilema Veche nr. 230 din 10 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Septembrie 1993, Bucureşti Există un amplasament de clasă al opţiunilor politice: stînga are o predilecţie pentru muncitorime, în vreme ce dreapta pune în vedetă ţăranul. Stînga e, prin urmare, fundamental modernă (faţă de "tradiţionala" dreaptă) şi coextensivă ideii de progres (faţă de scepticismul conservator, dacă nu chiar regresiv, al dreptei). În orice caz, dreapta are simţul arhaicului, intuiţia primordialului, în aceeaşi măsură în care stînga are intuiţia timpului, alegînd să trăiască sub urgenţele lui. Trebuie să reflectăm, fără prejudecăţi, asupra faptului că, pînă la revoluţia industrială, umanitatea a fost "de dreapta", cu mici puseuri de "preistorie" a stîngii. Lumea de tip ierarhic, monarhia, biserica şi agricultura sînt chipuri ale dreptei. Chipurile stîngii vor fi, în replică, egalitarismul, republica, raţionalismul ateu (sau credinţa "luminată") şi industria. Linia despărţitoare dintre cele două "sisteme" e revoluţia, o instituţie inventată de stînga, pentru a se impune fără negociere, fără memorie, în afara rînduielilor naturale. (Revoluţia e modelul profan al Imaculatei Concepţii). Pro-muncitorească, stînga nu poate evita să fie anti-ţărănească. Marx vorbea de "idioţia vieţii rurale", Plehanov despre "lucrătorii bărboşi, cruzi, fără milă, pe scurt dobitoci", iar Lenin deplîngea faptul că ţăranul e "în chip feroce şi meschin individualist". Hruşciov relatează opinia lui Stalin, după care "ţăranii sînt un rahat" (vezi A. Besançon, La guerre des bolchéviques contre les paysans, în Commentaire, no. 62, 1993, pp. 237-244). În acest context, colectivizarea n-a fost un simplu delir organizatoric, o (nefericită) măsură economico-socială. A fost o strategie politică radicală, o ideologie, un episod dur al "luptei de clasă": atacul bazei, simultan cu acela al vîrfului. Duşmanii stîngii (şi, prin urmare, punctele de sprijin ale dreptei) se dovedesc a fi extremele sociale: ţărănimea şi elitele. Între ele, în "clasele de mijloc" e zona aliaţilor stîngii, fermentul gîndirii şi al acţiunii lor. Paradoxalmente, pepiniera de "cadre" a stîngii e burghezia... Iulie 1969, München Se povesteşte că arhitectul italian invitat la München pentru construirea Maximilianaeum-ului a fost dirijat cu atîta severitate de patronii prusaci, încît, cu fantezia sfîşiată de hărţuiala unor rigori străine, a sfîrşit cu mintea rătăcită, într-un spital. Efect secundar al încercării de dialog între lege şi imaginaţie. 1978, Bucureşti Mohyiddin ibn Arabî (Tarjumân el-ashwâq): "Inima mea se deschide spre toate formele: e păşune pentru gazele, mînăstire pentru călugării creştini, templu al idolilor pentru păgîni, Kaaba pentru pelerinii musulmani, tablele Legii pentru evrei, cartea Koranului pentru arabi. Practic religia Iubirii. Oriîncotro se vor îndrepta caravanele ei, religia Iubirii va fi religia şi credinţa mea". Jalâl ed-Dîn R

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

seceta (1) jpg
El Niño „Godzilla” a ajuns deja la niveluri record. Ar putea provoca sute de mii de decese. Cum ne putem pregăti pentru un astfel fenomen meteo
El Niño „Godzilla” se intensifică și a depășit deja recordurile de temperatură înregistrate în timpul episoadelor anterioare. Experții estimează că efectele sale ar putea duce până la 451.000 de decese.
papa Leon Paris  captura APT png
Papa Leon, întâmpinat de sute de mii de oameni pe Champs‑Élysées. Liturghie grandioasă la Place de la Concorde
Papa Leon al XIV‑lea a fost aclamat sâmbătă, 16 septembrie, de sute de mii de credincioși pe celebrul bulevard Champs‑Élysées, unde și‑a început traseul către Place de la Concorde, locul în care a oficiat o liturghie de amploare.
Traian Băsescu FOTO Mediafax
Traian Băsescu sare în apărarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat ironic la criticile apărute după desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Băsescu susține că numirea eurodeputatului a stârnit nemulțumire în anumite zone ale politicii românești.
INSTANT CONSULTARI AUR 44 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
AUR critică programul lui Mureșan: măsuri numeroase, explicații insuficiente despre aplicarea lor
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan, afirmând că documentul suferă de o problemă structurală: diferența majoră dintre numărul mare de măsuri anunțate și lipsa detaliilor privind implementarea lor.
parmezan istock jpg
Mihaela Bilic explică secretul parmezanului. Cum trebuie mâncat. „Nu e un aliment”
Mihaela Bilic explică de ce parmezanul trebuie consumat în cantități mici, ce nutrienți conține și câte calorii are porția recomandată.
benzinarie benzina motorina carburanti foto adevarul
Cum luptă Europa cu scumpirea carburanților. De ce planul lui Trump îngrijorează Bruxelles-ul
Guvernele europene reduc taxele pe carburanți, acordă subvenții și modifică regulile din sectorul energetic pentru a limita impactul prețurilor ridicate la benzină și motorină. Franța, Germania și Spania își extind măsurile de sprijin, în timp ce UE se confruntă și cu riscul unor restricții.
Florin Manole FB Florin Manole jpg
PSD numește programul lui Mureșan „o rușine”: „Nu vedem un mecanism concret. Mai e cineva serios la PNL?”
Programul de guvernare depus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost întâmpinat cu ironii și critici dure din partea social-democraților, care acuză lipsa soluțiilor reale și a unei viziuni coerente.
Aeroportul Otopeni FOTO Shutterstock
Incident în timpul zborului! Un avion cu sute de pasageri a aterizat de urgență pe Otopeni
Un avion care zbura de la Cluj spre Antalya ar fi lovit o pasăre și a fost redirecționat către Aeroportul Otopeni, unde a aterizat de urgență.
daniel buzdugan (1) jpg
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș, direct de la o producătoare. Femeia s-a emoționat până la lacrimi