Note, stări, zile

Publicat în Dilema Veche nr. 387 din 14 - 20 iulie 2011
Note, stări, zile jpeg

Tescani, 1989, toamna 

De dezvoltat cîteva teme: 1. Cînd ai dreptul să stai deoparte şi ce demisii sînt îngăduite (acceptabile? justificabile? recomandabile?). Nu se pot propune reţete. Trebuie să fii, de fiecare dată, creator, la fel de creator ca în scris şi ca în orice formă de activitate. 2. Care e calea justă? A-ţi valorifica natura, sau a o comprima? A fi o „natură“ în act, o „natură“ dezlănţuită, sau produsul conflictului dintre tine şi propria ta natură? Şi ce înseamnă acest „tine“ care se opune naturii tale? În numele a ce (sau al cui?) te poţi împotrivi naturii tale? Oricum, decizia (şi exerciţiul) de a-ţi trăi plenar firea sînt la fel de grele (şi de dure), ca şi decizia (şi exerciţiul) înfrînării de sine. S-ar zice că prima versiune e mai la îndemînă, dar, în realitate, o practicăm inconsecvent, înjumătăţit, ca şi pe cea de-a doua. E la fel de greu să fii tu însuţi pînă la capăt, pe cît este de greu să te domini. Adesea, una depinde de cealaltă: te domini, cu ajutorul unei facultăţi care e a firii tale, adică a „agregatului“ pe care vrei să-l domini. 3. „Norma“ omului e omul deplin. Omul „normal“ e sub normă: e eşecul omului deplin. 4. Oricîtă violenţă ţi-ai face pentru a-ţi împlini vocaţia şi oricîtă violenţă ai face altora, nu o face cu certitudinea că eşti îndreptăţit, ci cu speranţa că vei fi iertat. 5. „Meteoricul“ în cultură: a te prăvăli spectaculos asupra celorlalţi, făcînd o groapă mare şi pîrjolind tot ce e viaţă de jur-împrejur. 6. Nuanţe la ideea „totalităţii“: nu poţi merge la fel de departe în toate direcţiile. Trebuie să te decizi pentru o „reducţie“ de principiu. Fiecare „creator“ (şi, de fapt, orice om) e expresia reducţiei pentru care a optat. Reducţia nu va fi nici motiv de autocomplezenţă şi, cu atît mai puţin, motiv de euforie. Ea trebuie operată strict în vederea unei mai eficiente ţintiri a întregului. Cu alte cuvinte, reducţia nu trebuie înţeleasă ca o sărăcire de sine, ci ca o stratagemă ofensivă, ca o manevră de atac. Reducţia „metodică“ e transformarea făpturii proprii în vîrf, în ascuţiş radical, iar nu în schemă maniacală. Reducţia ca exerciţiu. Dacă e bine condusă, dă diamant. Dacă nu – cărbunele cel mai tern şi mai funerar.

* * *

Am moştenit, amîndoi, (G. şi cu mine), acelaşi tertip al maestrului: cînd vrem să pomenim, în scris, numele lui Dumnezeu, să-i invocăm, într-un context sau altul, autoritatea, vorbim nu de El, ci de „zei“. Nu „aşa a lăsat Dumnezeu“, ci „aşa au vrut zeii“; nu „voia lui Dumnezeu“, ci „voia zeilor“; nu „dar de la Dumnezeu“, ci „dar al zeilor“. Explicaţia e la îndemînă: cenzura suportă „zeii“, dar nu-l suportă pe Dumnezeu. Fie şi numai atît şi ar trebui să ne pună pe gînduri. Căci în acest caz, ca şi în altele, cenzura se dovedeşte mai rafinată şi mai exactă în strategiile ei, decît sîntem noi înşine: ea ştie că „zeii“ nu sînt „periculoşi“, în vreme ce Dumnezeu este. Că a vorbi de „zei“ nu e a contraveni grav unei ideologii anti-teiste, în vreme ce a vorbi despre Dumnezeu e a o pune în discuţie, a o submina. Dar nu cumva, în afara cenzurii curente, există în noi înşine o cenzură de alt tip, care ne face să optăm, „stilistic“, pentru „zei“? Spunem „zei“ ştiind (simţind?) că asta nu ne angajează, că, invocîndu-i, nu sîntem neapărat în teritoriul credinţei, ci în acela al „metaforei“. „Zeii“ sînt un „travesti“ cultural, antichizant, al transcendenţei: o solemnitate neoclasică, o determinare pudică a misterului. Am putea vorbi, tot atît de bine, despre un „je ne sais quoi“, despre „soartă“, sau despre hazardul pur. Am putea spune – şi o spunem adesea – „necunoscutul“, „o forţă“, „o energie“, „absolutul“, „infinitul“, „eternitatea“. Tot atîtea nume cochete pentru „neant“.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Tribunalul constitutional din Polonia jpg
Criza Curții Constituționale din Polonia trasează liniile de luptă înaintea alegerilor din 2027. Ce se întâmplă la Varșovia și de ce contează pentru Europa
Conflictul dintre guvernul Tusk și președintele Nawrocki pentru controlul Curții Constituționale a ajuns în stradă. Opoziția de dreapta se strânge în jurul președintelui, iar disputa ar putea decide alegerile din 2027.
ulei floarea soarelui jpg
Cât de sănătos este uleiul de floarea-soarelui?
Foarte utilizat la gătit, uleiul de floarea-soarelui are unele beneficii, dar şi anumite dezavantaje. Este indicat să nu fie folosit zilnic, ci să se alterneze şi cu alte uleiuri.
roxana vasniuc si ionut lorin
De ce a ajuns Roxana Vașniuc să sune la 112. Acuzații grave la adresa fostului partener: „E o armă de răzbunare”
Scandalul dintre Roxana Vașniuc și fostul său partener de viață, Ionuț Lorin, pare departe de a se încheia. Cei doi se află în continuare în proces de divorț, iar recent au ieșit la iveală noi declarații despre conflictul dintre ei. Vedeta a explicat de ce a apelat numărul de urgență 112 și susține
parada motociclisti record mondial pitesti 03 foto denis grigorescu jpeg
Șoferii cu permis categoria B ar putea scăpa de o restricție: ce motociclete ar putea conduce fără examen
Șoferii care dețin permis de conducere categoria B ar putea primi dreptul de a conduce și motociclete de până la 125 cmc cu transmisie manuală, nu doar automată, așa cum prevede legislația în vigoare. O propunere legislativă în acest sens a fost înregistrată recent la Senat.
soferii in masina webp
Schimbări importante pentru șoferi! Când poate fi suspendat dreptul de a conduce și cine beneficiază de excepții
Șoferii din România se confruntă, începând de vineri, 6 noiembrie 2026, cu un set complet actualizat de criterii medicale pentru eliberarea și reînnoirea permisului de conducere.
daria silisteanu 01 png
Campioană olimpică de tineret la 50 m spate, Daria Silișteanu va sărbători „aurul” la Otopeni
Daria Silişteanu a cucerit a 3-a medalie pentru România la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Dakar (Senegal). Înotătoarea s-a impus în proba de 50 m spate.
887272221 1120904897572635 7069612708159823870 n jpeg
„Drapelul a ajuns făraș”. Tricolorul, folosit la strângerea gunoiului într-o primărie condusă de un edil AUR. Explicația primarului
Un incident petrecut în comuna Bosanci, județul Suceava, a stârnit un val de indignare pe rețelele de socializare, după ce drapelul României a fost folosit pentru strângerea și transportarea frunzelor și a resturilor vegetale din curtea primăriei.
West Side Hallo Fest Festival Halloween sector 6 (16) jpg
Ai planuri pentru weekend? Ce evenimente sunt în București pe 7 și 8 noiembrie
De la concerte susținute de artiști cunoscuți și spectacole de teatru până la festivaluri de film, proiecții pentru copii, expoziții și evenimente în aer liber, oferta de petrecere a timpului liber este una variată.
Aer polar - ger - vremea- meteo- frig- inghet- FOTO Shutterstock
După ploi vine gerul: vremea se răcește brusc în weekend. Temperaturile coboară sub -10 grade în unele regiuni din țară
Vremea se răcește în toată țara în acest weekend, iar temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă, cu minime negative în aproape toate regiunile și posibil ger în estul Transilvaniei. Meteorologii anunță și intensificări ale vântului, ceață și precipitații slabe, izolat.