Note, stări, zile

Fără dată
(începutul anilor ’70)

P.W. Schmidt, în Der Ursprung der Gottesidee, citează cu apropo un pasaj din Friedrich Engels, preluat din lucrarea „revizionistului“ Eduard Bernstein – Die Voraussetzungen des Sozialismus (1889). Iată pasajul: „Am fost obligaţi să accentuăm, împotriva opozanţilor noştri, principiul fundamental pe care ei îl contestă (factorul economic). N-am găsit întotdeauna momentul, locul şi ocazia să facem dreptate şi celorlalţi factori care contează. (…) Din păcate, se întîmplă prea des ca unii să creadă că au înţeles perfect o nouă teorie şi că o pot pune imediat în practică, deîndată ce şi-au însuşit tezele ei principale. (…) Cine vrea să aplice astăzi teoria materialistă a istoriei e dator să o aplice în forma ei cea mai evoluată, şi nu în datele ei originare. E dator, adică, să dea socoteală nu numai de dezvoltarea şi influenţa forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie, ci şi de conceptele dreptului şi ale moralei, de tradiţiile istorice şi religioase ale fiecărei epoci, de factorii geografici şi de influenţele mediului natural, pe scurt, de tot ceea ce aparţine naturii umane.“ (Adaos septembrie 2013: Se înţelege, în acest context, de ce Marx, observînd brutalitatea simplificatoare a unor discipoli, s-a grăbit să declare că el nu e marxist. Entuziaştilor de astăzi ai unei stîngi pripite şi suficiente, textul lui Engels ar trebui să le pondereze niţeluş elanul. Şi să-i oblige la lecturi ceva mai disciplinate şi mai întinse. Începînd chiar cu opera fondatorilor.)

Fără dată 
(sfîrşitul anilor ’60)

Cîteva bijuterii mateine. Sub pecetea tainei: „divina ţaţă“ Masinca Drîngeanu, „tînără, frumoasă, chiabură“. „Farmecul deosebit al femeilor sterpe.“ Remember: „înfloritele lor desfătări“, „noapte de catifea şi de plumb“, „solzii graşi ai apei leneşe“, „biciuind întunericul cu mînuşi albe“, „a perdelui trecutul“ (a-l ascunde). Şi, mai ales, recurenţa nărăvită a culorii albastre: „pudra albastră“, „frac albastru“, „ochi albaştri“, „nudul albastru“ al pictorilor englezi, „gheaţa albastră“ a inelelor lui Aubrey de Vere, „oră albastră“, „era aşa de albastră acea seară“, „se zice că frica e albastră“, „pecetea de ceară albastră“ a unei scrisori…

Fără dată 
(anii ’70)

Uluitoarele „Indigitamenta“ latine. Liste de zei care guvernează fiecare activitate, fiecare gest al vieţii cotidiene. Conştiinţa obscură a romanului că e asistat în fiecare din întreprinderile sale, că, de fapt, e mereu altcineva în fiecare clipă a vieţii sale. Exemple: divinităţile acţiunilor agricole (Vervactor şi Imporcitor – patronii plugăritului; Reparator – cel care ajută la pregătirea brazdei; Obarator – responsabil cu aratul; Occator – cel cu grăpatul; Subruncinator – cel cu plivitul; Messor – cel cu seceratul; Connector – cel care reglează transportul grînelor; Conditor – care supraveghează depozitarea în hambare; Promitor – care organizează scoaterea grînelor din hambare şi distribuţia lor etc.). În jurul copiilor se mobilizează un adevărat „comando“ divin: Vaticanus – cel care provoacă primul ţipăt al nou-născutului; Fabulinus – cel care îl face să vorbească; Cuba – „expert“ în inducerea somnului; Educa şi Potina – care îl învaţă pe copil să mănînce şi să bea; Abeona, Adeona, Iterduca şi Domiduca – cei care monitorizează mersul, plimbarea, plecatul de acasă şi întoarcerea; Volumnus (sau Volumna) – care îndeamnă spre bine; Camena – care îndeamnă la cîntec ş.a.m.d. (apud Jean Bayet, Literatura latină, trad. Gabriela Creţia). Nimic, în lumea latinului, nu e „abandonat“ singurătăţii omeneşti, nimic nu se întîmplă fără o autoritate tutelară, fără un rost „bine temperat“…