Note, stări, zile
● Spectacolul vieţii zilnice provoacă o sumedenie de „crampe“ vizuale, al căror inventar poate deveni documentaţia unui amplu studiu antropologic. Iată, de pildă, blugii care se disting prin cîteva suprafeţe decolorate şi prin cîteva tăieturi bine plasate, cu marginile zdrenţuite. Ştim că blugii sînt o piesă de vestimentaţie preluată de moda „de avangardă“ din repertoriul umil al îmbrăcăminţii de lucru. Purtaţi, iniţial, de cowboys şi mineri, blugii au devenit trendy, fie pe linia unui îngrijit stil povero, fie pe linia unui anumit tip de lux, camuflat „pop“ în nonşalanţă de stradă. Pînă aici, lucrurile sînt deja clasate. Blugii s-au impus ca fiind practici, comozi, amuzanţi, adoptabili la orice vîrstă. Continui totuşi să mă minunez ca de o deşuchere benignă, dar semnificativă, cînd văd (mai ales domnişoare) care cultivă blugul „sfîşiat“. Adică ce vrem să spunem? Că dispreţuim nou-nouţul? Că ne place să mimăm mizeria? Că, sub blugi, există agreabile bucăţi de piele catifelată, de natură să inflameze imaginaţia? E limpede că avem de-a face cu o estetică a şleampătului, aşa cum, în secolul al XVIII-lea, cîştigase teren o „estetică a drăgălaşului“. E şic să arăţi uşor delabrat. Să te declari solidar cu dezmoşteniţii soartei, să te dai clochard. E o minciună tandră, cu un subton de stînga… A umbla rupt, a refuza să afişezi prea multă cuviinţă „burgheză“ e, în fond, un soi de political correctness. Cu inevitabila componentă de ipocrizie a tuturor gesturilor de acest fel: de fapt, nu eşti un clochard! De fapt, o duci binişor! De fapt, vrei să epatezi! Nu ştim însă ce ne rezervă viitorul. Mîine-poimîine (uneori, s-ar zice că încă de azi) va fi fancy să umbli în izmene sau în furou, să tîrăşti un picior şi, eventual, să puţi niţel…
● Altă stupoare vizuală: văd tot mai des, mai ales în emisiuni de divertisment nocturn, o mulţime de fete cu buze exorbitante, baroce, turgescente, prelucrate cosmetic în aşa fel încît să pară doi crenvurşti aplicaţi samavolnic pe vechea gură a purtătoarei. Adesea, îmi dau seama că duduile cu pricina sînt, la bază, frumuşele. Botox-ul a dat însă totul peste cap. Chipul se reorganizează în jurul unui exces, în jurul unei excrescenţe invadatoare. Aspectul tumoral al noilor buze e gîndit, probabil, să ducă sex-appeal-ul pînă la urlet. În realitate, eu unul rămîn perplex şi inapt de orice divagaţie erotică: contemplu siderat o vietate din lumea ciudăţeniilor de la moşii de pe vremuri. (Îmi aduc şi acum aminte de Drăgaica de la Buzău, unde vizitatorii erau invitaţi să intre într-un mic circ improvizat, în care urmau să vadă „Feemeia, feeeemeia, Efeeea, Pompeeea, care se culcă c-un jaguaaar!“.) Nu reuşesc să desluşesc „ideologia“ ascunsă în spatele acestei decizii anatomice. E vorba oare de un accent pus pe o inavuabilă „funcţionalitate“? E un fel de a atrage atenţia privitorului că persoana pe care o vede constă, strict, în buze, sîni şi popou? Problema este că, în mod evident, buzele supradimensionate sînt invalidante: posesoarele lor au dificultăţi să vorbească articulat, să zîmbească, să mănînce! Par corcite cu o altă fiinţă, care le parazitează, agresiv, chipul. Oricum, e limpede că folcloricul canon al „guriţei“ (cu ale sale „buze dulci“) e depăşit. Se preferă „guroiul“, ventuza cosmică, ochiul vulcanic al unui balaur. Nu poţi să nu te întrebi, candid, cum se sărută o asemenea „instalaţie“? De unde să începi? Nu rişti să te îneci, să te prăvăleşti în abisul interlabial? Sau să te sufoci, cu nasul prins în faldurile unui angrenaj imprevizibil? Fapt e că doamnele despre care vorbesc par fericite. Reuşesc să rîdă mai tot timpul, expandînd lateral, cu oarecare îndemînare, depozitul de carne dintre maxilare, afişează o feciorelnică mîndrie în legătură cu adaosul creator pe care l-au impus portretului dat de Dumnezeu şi au mare succes în emisiunile de gang ale cîtorva moderatori fără prejudecăţi, sau în dormitorul lui Leo din Strehaia. În ce mă priveşte, bombăn senil, mă simt defazat şi recapitulez, visător, buzele mult mai elocvente pentru gustul meu ale cîtorva vedete de pe vremuri… Pînă şi bunicile mi se par mai sexy.
