Note, stări, zile

6 decembrie 2014, Belgrad

Toţi cei din generaţia mea îşi amintesc ce însemna, pentru fostele ţări comuniste, modelul iugoslav. Îl priveam cu invidie pentru politica lui „nealiniată“, pentru dreptul la călătorie şi la valută al cetăţenilor sîrbi, pentru atmosfera destinsă a vieţii culturale, în care îşi găseau locul, cu naturaleţe, experimente de avangardă, pentru „autonomia“ socialismului lui Tito faţă de socialismele înregimentate ale celorlalte ţări din blocul sovietic.

Între timp, Iugoslavia s-a fărîmiţat, Balcanii de Vest s-au confruntat cu episodul Miloşevici, cu criza kosovară, cu intervenţia NATO. Slovenia şi Croaţia au fost acceptate în Uniunea Europeană, în vreme ce Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina – nu. Rezultatul acestor evoluţii l-am perceput nemijlocit, în timpul unor dezbateri organizate, la Belgrad, de Academia Germană pentru Limbă şi Literatură şi de Fundaţia berlineză S. Fischer. Pe scurt: elita sîrbo-croată, „lumea bună“ din partea locului tună şi fulgeră împotriva Europei. Am auzit discursuri de o vehemenţă, de o amploare resentimentară, de un naţionalism care m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva mă aflu în ochiul unui vîrtej de natură să înghită toată retorica şi toată construcţia comunitară. Pînă şi antieuropenismul nostru carpatic, cel scăpat printre dinţi de cîte un demagog neaoş, sună, prin comparaţie, placid. La Belgrad, cuvintele cădeau mai greu, argumentele erau mai osoase, maxilarele erau mai strînse. Nu numai Uniunea Europeană era pusă în discuţie, ci capitalismul în genere, liberalismul, proprietatea privată, economia de piaţă etc. Pe acest fond de nervozitate, uneori paroxistică, se contura, tot mai roz, portretul marelui Tito şi, tot mai roşu, profilul lui Putin. Mi se spune că circulă deja în oraş t-shirt-uri cu chipul liderului de la Kremlin. Nici un contradiscurs, nici un efort de echilibrare şi de nuanţă.

Explicaţii posibile: 1. Memoria agresiunii euroatlantice din 1999 (fără memoria uriaşei responsabilităţi a lui Miloşevici). 2.Vechi reziduuri naţionaliste, mai viguroase şi mai unanim împărtăşite decît în alte locuri. 3. Deziluzia mereu amînatei integrări a Serbiei în spaţiul UE. 4. Proasta administrare bruxelleză a situaţiei din Balcanii de Vest. Avem de a face, în acest caz, cu un eşec grav al politicii comunitare, care se dovedeşte nepregătită şi inadecvată în confruntarea ei cu această complicată şi (tradiţional) explozivă zonă a Europei. Cînd nu e pur şi simplu neglijentă, Uniunea Europeană pare să trateze sud-estul continentului ca pe componenta sa noneuropeană. E vorba, aici, de o limită de gîndire şi de o gafă strategică, ale căror efecte pot fi extrem de costisitoare. Discursul triumfalist al Bruxelles-ului întîlneşte, la Belgrad, o piatră de poticnire. Idolatria provoacă, prin reacţie, demonizare, „specificul“ autohton neluat în seamă provoacă izolare şi furie. Funcţionarii „de la centru“ ar face bine să facă mici pauze în zeloasa lor activitate birocratică şi să cadă pe gînduri. Cum spunea cineva, nu te poţi îndrăgosti de o administraţie…

8 decembrie 2014, Berlin

Văd, la televizor, un documentar despre mişcarea „Anonymus“. Ceea ce ştiam despre fenomen se dovedeşte insuficient. Două lucruri mă frapează, totuşi, dincolo de istoria şi ideologia activiştilor cu mască „Guy Fawkes“ („hacktivişti“ îşi spun, adesea, ei înşişi, pentru a-şi semnala interesul pentru spargerea codurilor de pe Internet). Mai întîi, protestul lor tenace împotriva oricăror reglementări în mediul online. Cu alte cuvinte, o foarte vocală angajare pentru dreptul de a te mişca liber în spaţiul virtual, care devine, astfel, o lume fără reguli, fără răspunderi, fără limite. Apoi, declaraţia unui „reprezentant“ care, întrebat de ce face ceea ce face, răspunde prompt: „Ca să mă amuz şi, în al doilea rînd, ca să stîrnesc iritare! Ca să enervez lumea!“ Ne îndreptăm, aşadar, spre un nou model al „programului de viaţă“ tradiţional, spre o nouă „paideia“. „Rostul“ se caută undeva în zona divertismentului şi a provocării. Nu mă gîndisem, pînă acum, în ce măsură buna-dispoziţie poate fi înfricoşătoare…