Note, stări, zile
Iunie 1977, Bonn
Un tînăr român, strămutat aici, îmi spune că îi plăcuse mult, cînd era încă elev, să scandeze un vers eminescian. Nu mai știe însă din ce poezie făcea parte versul cu pricina, care suna astfel: „Și eu, eu sînt copilul nefericitei secte / Cuprins de-adînca sete a formelor perfecte”. Căutăm în ediția pe foiță de țigară pe care o am cu mine și identificăm sursa: e din „Icoană și privaz”, scrisă în 1876 (deci cam acum o sută de ani), dar apărută postum.
După plecarea amicului meu, reiau poemul întreg, plin, ca mai toate postumele, de miraculoase cuiburi de aur (rime ingenioase, de pildă: „slabii crieri” cu „descrieri”, sau „închipui” cu „chipu-i”). Iată cîteva pasaje tulburătoare:
„Da, soarele bătrînu-i, bătrîn pămîntu-acuma
Pe gîndurile mele, pe suflet s-a prins bruma”.
Sau:
„În capetele noastre de semne-s multe sume,
Din mii de mii de vorbe consist-a noastră lume”.
Sau:
„O, salahori ai penei, cu rime și descrieri
Noi abuzăm sărmanii de mîna-ne de crieri”.
Și „idila” melancolică a unei prezențe feminine mîntuitoare:
„S-ajung o zi, în care, în strîmta mea chilie,
Tu să domnești ca fiică, stăpînă și soție
Și-n ore de durere, cînd gîndul mi-a fi veșted
Să simt cum dulcea-ți mînă se lasă pe-al meu creștet”.
Tot poemul mi se pare miraculos. Și actual, ca orice specie a eternității:
„O, tristă meserie, să n-ai nimic de spus
Decît povești pe care Homer și alți-autori
Le spuseră mai bine de zeci de mii de ori”.
Tot iunie, același an
Fragment din prea puțin cunoscutul scriitor neamț Theodor Haecker, traducător al lui Kierkegaard în germană și opozant curajos al regimului nazist: „Dacă Hitler, Goebbels, Himmler cîștigă războiul, inexistența lui Dumnezeu este dovedită...” (din jurnalul autorului, intitulat „Jurnalul de noapte”). Ne-am putea prevala de vestea cea bună: naziștii n-au cîștigat războiul. Rămîne să înțelegem de ce l-a cîștigat Stalin…
Mai 1977
Ieri i-am scris lui Sorin Alexandrescu la Amsterdam: dacă rămîn în Vest, aș trăi, probabil, mai bine și mai treaz... Dar m-aș umple de cearcăne...” (Adaos aprilie 2023: M-am întors și cearcănele s-au triplat...)
9 iunie 1977
Aș vrea să mor pe vreme de ploaie...
Același an, călătorie în Spania, ca bursier Humboldt
Frază tipică de latin spaniol: „Știi dumneata cine sînt eu?! Cerșetorul cel mai sărac din Barcelona!! Ayyyyyy!!!”.
Frază tipică de latin ne-spaniol: „Știi dumneata cine sînt eu?! Avocatul X, fost consilier în ministerul Y, rudă cu principele Z”.
Noaptea în tren (spre Bilbao), cu un funcționar de bancă și cu un marinar (Luis), care cîntă melodii marinărești și ne arată, mîndru și patriotic, poza iubitei: „la classica espagnola”... Spre dimineață, pe la 5, cîntăm tangouri argentiniene. Luis se laudă că știe franceză: „Me gustan los idiomas!“.
