Note răzlețe
Am fost invitat de Ordinul Arhitecţilor la Sinaia, ca să particip la o masă rotundă pe teme de urbanistică şi patrimoniu. Pentru transport, organizatorii mi-au trimis – şi mie, şi celorlalţi participanţi – o maşină. Era un Mercedes. Ziarul Gândul a consemnat prompt evenimentul (cu fotografii). Se specifica, e drept, că nu eram prezent în calitate de reclamă auto, dar contextul lăsa loc liber pentru toate echivocurile. S-au dat ample citate cu opiniile lui Liiceanu despre BMW. Forumiştii au avut încă o ocazie să vorbească despre pupincurismul şi corupţia intelectualilor lui Băsescu. Data viitoare nu voi mai accepta decît deplasări pe care să le pot face cu trotineta.
***
Lumea academică internaţională se confruntă, din ce în ce mai des, cu o criză de statut a „ştiinţelor umaniste“. De o „apărare“ a lor era deja nevoie încă de la începutul veacului trecut (vezi lucrarea lui Irving Babbitt din 1908 despre studiul literaturii în colegiile americane). Dar dezbaterea e, astăzi, din ce în ce mai dramatică, cu intervenţii prestigioase (Stanley Fish, Geoffrey Harpham, Anthony Kronman etc.), pendulînd între disperare romantică şi realism necruţător. Se admite, în genere, că „ştiinţele umaniste“ au meritul de a stimula simţul valorilor, cunoaşterea de sine, capacitatea de a înţelege diferenţele culturale, creativitatea, imaginaţia, spiritul de toleranţă etc. Se admite, de asemenea, că dialogul dintre oamenii de ştiinţă din toate domeniile (inclusiv ştiinţele naturii) nu poate fi decît favorizat de un fond cultural comun, întreţinut de studiile umaniste. Dar Estul ar putea aduce în favoarea „umanioarelor“ un argument în plus, legat de experienţa istorică a unor ţări care, vreme de aproape 50 de ani, au stat sub presiunea ideologică a unei dictaturi. Ştiinţele umaniste au constituit, în toţi aceşti ani, singura supapă de supravieţuire a cultului pentru valori, pentru demnitatea spiritului, pentru curaj civic. Puterea politică a intuit „pericolul“, subversiunea latentă a culturii umaniste şi şi-a concentrat asupra ei toate mecanismele cenzurii. Nu fizica, nu chimia, nu matematicile au fost vizate de vigilenţa ideologică, ci tocmai umanioarele. Ar fi trist ca regimurile democratice de astăzi să înţeleagă mai puţin importanţa studiilor umaniste decît o înţelegea un regim dictatorial. Şi ar fi trist să nu se înţeleagă ce se poate pierde prin neglijarea unui district al cunoaşterii, al cărui rol în salvgardarea demnităţii umane a fost şi trebuie să rămînă decisiv. Avem toate motivele ca tocmai într-o fostă ţară comunistă să punem un accent special pe dezvoltarea ştiinţelor umaniste. Ele sînt, în vremuri grele, însoţitorul şi sprijinul ideal şi beneficiază – tocmai în spaţiul Europei de Est – de ample şi subtile resurse, încă nevalorificate.
***
Ecourile Consiliului Naţional de Coordonare al PDL – aşa cum au fost relatate de presă – nu pot decît să dezamăgească. Nu părea şedinţa unui partid, ci înfruntarea a două partide. Ruptura „clasică“ dintre vechii activişti şi mai tinerii reformatori a fost lăsată să se exprime pe toate tonurile, într-o atmosferă generală de şicană retorică: pe de o parte – „talibanii“ (cînd şugubeţi, cînd furibunzi), pe de alta – „noul val“ al radicalilor, întîmpinaţi cu o ostilitate de gaşcă („Cine eşti tu, bă!“). Îi cunosc pe cîţiva din „greii“ partidului, le ştiu meritele şi nu cred că pot fi evacuaţi pe baza unui banal conflict de generaţie. Dar le reproşez că s-au lăsat confiscaţi de un stil agresiv, vag poliţienesc, alternînd glumiţa trivială cu suficienţa solidară a „fondatorilor“. Nu pricep de ce se respinge ideea sancţionării politice a celor suspecţi de corupţie, nu pricep cum poate fi Ion Oltean mai util decît Cristian Preda sau Sever Voinescu, nu (mai) pricep amplasamentul „ideologic“ al lui Traian Ungureanu (preferat, pare-se, lui Teodor Baconschi), nu pricep cum poate fi Monica Macovei personaj negativ şi Elena (Eba) Băsescu personaj pozitiv. Nu pricep mare lucru. Un lucru pare cert – o stafie bîntuie prin PDL: stafia partidului monolit, gata să înfiereze ferm grupul intelectualilor revizionişti.
