Note berlineze
În cartea sa despre "sincronicitate" (aş propune pentru synchronizität - "concomitenţă"), Jung povesteşte următoarea întîmplare: se află în cabinetul său, aşezat cu spatele spre o fereastră închisă. Stă de vorbă cu o tînără pacientă, care îi povesteşte un vis dintr-o perioadă de criză: se făcea că primeşte în dar un scarabeu de aur. Dintr-o dată, Jung aude un zgomot ciudat, venind dinspre fereastra din spate. Se întoarce, vede cum o insectă se loveşte, zburînd, de geam, deschide geamul şi prinde insecta în palmă, în clipa cînd tocmai intra în cameră. Era cea mai apropiată variantă posibilă a unui scarabeu de aur: cărăbuşul comun (Cetonia aurata) care, contrar obiceiurilor sale, simţise nevoia să pătrundă într-o cameră mai curînd întunecoasă, exact în acel moment special. Jung colecţionează şi alte asemenea fenomene şi încearcă să le găsească o explicaţie. Din punctul lui de vedere, e vorba de o activare spontană a "inconştientului colectiv". Emoţiile puternice (spaimă, suferinţă intensă etc.) au asupra individului efectul unei diminuări a conştienţei ("abaissement du niveau mental"), ceea ce lasă inconştientului un amplu spaţiu de joc, un teren de manifestare practic nelimitat. Inconştientul intră deci în acţiune, recoltează din inventarul său simbolic mesajul potrivit şi găseşte, totodată, modul optim de a exprima acest mesaj. Cărăbuşul, cum ştim, e un simbol regenerativ, o ilustrare clasică a temei renaşterii spirituale. Apariţia lui pe un fundal de criză e, aşadar, explicabilă şi de bun augur. Se pune, totuşi, întrebarea cum se face trecerea de la nivelul "subtil", al inconştientului, la cel fizic, al manifestării. Cine - sau ce - "lucrează" asupra cărăbuşului X, pentru a-l dirija, în momentul Y, către fereastra Z? Nu poţi decît să postulezi o fermă continuitate de substrat între lumea "spirituală" şi lumea fizică: nimic nu se întîmplă într-una fără ecou imediat în cealaltă. Iar ceea ce numim, îndeobşte, destin nu e decît un fenomen colateral al acestei continuităţi, efectul unor "concomitenţe" riguroase şi semnificative între "subtil" şi "imediat", între evident şi inevident. Frapantă este, de asemenea, precizia inserţiei destinale în detaliul vieţii cotidiene. "Regia" universală pare să funcţioneze "fără rest": nu există nimic atît de neînsemnat - nici măcar o gîză izbindu-se de-un geam - încît să nu aibă destin. Adică un rost şi o desfăşurare perfect desenate. Fiecare individ are un destin distinct, fiecare "întîmplare" are o logică proprie. Despre asta vorbeşte, probabil, grija christică pentru "cel mai mic" dintre noi: nici un fir de păr nu se clinteşte, în economia lumii, fără încuviinţarea supremă. În cartierul Prenzlauer Berg, din estul Berlinului. Momentul fertil şi pitoresc în care vechiul regim - al penuriei - e epuizat, iar noul regim - al consumului - e în curs de instalare, dar încă neîmplinit. Un atrăgător amestec de precaritate şi speranţă: mult mai viu, mai omenesc, mai adevărat decît sărăcia cenuşie şi decît luxul subînţeles. Aici, în interval, în suspensia dintre două definiţii prea limpezi, e spaţiul umanităţii autentice, calm interogative, "bine temperate". Dar ideologia e deja prezentă, în toată dizgraţia ei. Pe faţada unui bloc delabrat de pe Kastanienallee, stă scris, cu litere de-o şchioapă: "Kapitalismus tötet": "capitalismul ucide". Ideile vin dinspre vest mai repede decît bunăstarea.
