Non scholae...

În plină grevă generală a profesorilor din preuniversitar, un fost ministru al Educației răspunde arogant și în doi peri pe FB unei întrebări care, sub o formă sau alta, se pune adesea. (După o zi șterge totuși postarea.) Întrebarea, pe care o pun mai ales elevii mai mari și la care de obicei adulții (profesori și părinți) dau din umeri sau răspund neconvingător, era: „De ce avem nevoie să învățăm, să zicem, calculul diferențial și integral?”. Cu alte cuvinte, ce utilitate au în viață aceste cunoștințe abstracte și destul de dificile, de care, aparent, sînt multe șanse să nu mai am nevoie vreodată? Iar dacă voi avea nevoie de ele, de ce nu le-aș învăța atunci? La urma urmei, chiar și dictonul latin spune „Non scholae, sed vitae”, adică nu învățăm pentru școală, ci pentru viață.

Mărturisesc că, luat pe nepregătite, n-aș ști să dau un răspuns ca lumea nici măcar pentru mine însumi, darămite pentru elevi, care – se știe – vor întotdeauna răspunsuri clare și sigure. (Probabil că și de asta n-am fost niciodată și nu sînt bun nici de ministru, nici de om politic.) Ce aș putea face ar fi numai să măresc confuzia. Așa că mă întreb mai departe, în numele elevilor plictisiți și excedați, acceptînd, ca ipoteză, că tot ceea ce nu se arată util în viață și indispensabil merită a fi tăiat din programă.

Așadar, ar zice elevul, de ce, de pildă, trebuie să citim Creangă sau Slavici, care au scris într-o limbă care, deși studiată la română, mai că trebuie tradusă în limba pe care o vorbim noi? Utilitate zero, se pare. Afară, deci! De ce avem nevoie să învățăm proprietățile metalelor alcaline la chimie, de ce trebuie să reținem funcțiile feudalității medievale la istorie? Nu trebuie. Ce nevoie e să știm pe dinafară voievozii, regii și bătăliile lor? Nu-i nevoie. Aparent, nu vom avea niciodată nevoie de aceste cunoștințe pe care, oricum, le găsim imediat pe Wikipedia. Ca să nu mai vorbim despre faptul că istoria se scrie mereu diferit, după felul regimului. Acum treizeci și ceva de ani, era slăvit comunismul, azi e socotit o crimă. Mai merită să reții ceva? Dar e oare util să reținem țările cu care se învecinează Peru? Deloc. Vom vedea atunci cînd vom merge acolo în vacanțe, dacă vom merge. Iar dacă nu vom merge, la ce bun să ne obosim neuronii? Dar sistematica plantelor la biologie la ce-mi folosește s-o știu, ori încrengăturile nevertebratelor? Nu voi fi biolog. Dar tipurile de viruși? Nu voi fi medic. La nevoie, culeg de pe Google ce-mi trebuie, ba acum și cu ajutorul unui chatbot GPT. Și alte cunoștințe sînt dispensabile. Religie? Nu prea le am cu Dumnezeu. Etică, educație civică? Vedem bine cît de educați civic și etic sînt cei care ne conduc! Ce alte materii merită a fi păstrate? Latina? Limbă moartă. De altfel, ministerul a ieșit aici în întîmpinarea considerentelor de utilitate și a scos-o din trunchiul principal. Logica? E prea abstractă și apoi oricine nu-i tîmpit știe să gîndească și fără ea. Fizica? Are prea multe formule matematice pe care oricum le vom uita. Nu-i preferabil să ne documentăm privind documentare pe YouTube? Oricum, și aici se pare că ministerul acționează. Educația sexuală au scos-o ăștia singuri! Aici e regretabil! Cît despre desen, muzică, sport – astea să rămînă numai pentru cine vrea și are talent.

Dar, la urma urmelor, astăzi nu prea mai e nevoie nici de tabla înmulțirii, căci oricine poate face calcule aritmetice complicate pe mobil. Ce să mai spunem despre ecuații sau trigonometrie! De asemenea, scrisul de mînă nu mai e de folos aproape niciodată. Să-l eliminăm curajos. Și nici măcar scrisul corect ortografic nu e indispensabil, dacă nu ne ghidăm după snobismul unor factori de decizie, care ar justifica menținerea gramaticii în programă. Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.

Încet-încet, deci, să tăiem tot ce-i inutil pentru lumea reală, dacă așa am decis. Luate la bani mărunți, în fața „pomului verde al vieții”, cum spunea poetul, orice cunoștință școlară e cam prea abstractă și fără utilitate imediată. În plus, cea mai mare parte din ea va fi uitată în cîteva luni sau cîțiva ani după terminarea școlii și de obicei nu va mai fi niciodată necesară. Iar ceea ce va fi necesar din ea va fi suplinit de calculatoare, motoare de căutare, IA, specialiști. Concluzia inevitabilă: din aproape în aproape, desființăm toată școala ca inutilă.

Evident, concluzie falsă. Asta o admite, o simte oricine, inclusiv elevii noștri. Dar unde e eroarea, rămîne de aflat. Or, ca să afli, trebuie să mai știi cîte ceva. Iar ca să știi, trebuie să înveți cîte ceva; și ca să înveți cîte ceva, mai trebuie să înveți și altceva. Și apoi altceva. Și iarăși altceva. Și tot așa. Uite că ne-am întors: e totuși nevoie de școală și de diverse materii. De care anume? Ce merită – și ce nu – să rămînă? Chiar e păcat că n-am fost, nu sînt și nu voi fi ministru sau măcar expert în educație, ca să dau un răspuns – oricît de arbitrar și fals, dar cel puțin simplu!