Mișcarea woke și insomniile ei
De ceva vreme a apărut pe continentul american și în spații adiacente de pretutindeni o modă ideologică de mare ecou numită „woke“. Termenul prelucrează verbul englezesc pentru „trezire“ (to wake) și invită la un soi de reformă social-politică, de natură să restabilească „normalitatea“ adevărată a vieții publice. Unele dezbateri pe această temă au apărut și în România, cu argumente pro și contra. În ce mă privește, am avut de curînd norocul să văd lucrurile cu un spor de informație și limpezime, în urma unei conferințe pasionante și chibzuite pe care un vechi prieten, Martin Constantinescu (Martin S. Martin) – trăitor de multă vreme în Statele Unite, după o consistentă carieră de medic în țara sa de obîrșie –, a avut generozitatea să o livreze prietenilor și invitaților sub titlul „Corectitudinea politică și neocomunismul din America de azi“. Conferința a fost găzduită de Fundația Academia Civică, ai cărei inițiatori (în speță dna Ana Blandiana și dna Lavinia Spandonide-Spandugino) au ca program susținerea unui „Memorial al victimelor comunismului și al Rezistenței“. Au urmat dezbateri vii, întreținute, cu binecunoscuta lui eficiență, de scriitorul și jurnalistul Cristian Pătrășconiu. L-am rugat, cu succes, pe Martin să-mi îngăduie un transfer de idei și opinii extrase din prelegerea sa cititorilor din comunitatea Dilemei vechi. Intenția mea nu e să mijlocesc, neapărat, prin citatele care urmează, un verdict radical asupra subiectului (deși, personal, ca un vechi conservator ce sînt, sînt înclinat să… optez). Vreau doar să accentuez cîteva aspecte ale peisajului „woke“, de natură să-i ajute pe cei interesați să se pronunțe asupra temei cu un spor de temeiuri…
Se pare că mișcarea woke a început cu neoliberalismul anilor ’60 și a continuat prin „corectitudinea politică“ a anilor ’90. O sursă conceptuală revine școlii de la Frankfurt, ai cărei membri marcanți au emigrat în SUA în secolul trecut (Horkheimer, Adorno, Marcuse, Erich Fromm etc.). Unii vorbesc și depre o posibilă contaminare dinspre China maoistă… „Afectul“ predominant este o anumită proastă dispoziție față de America fondatorilor, cei care au impus rasismul în plan etnic, genetic, retoric. Și, prin Cristofor Columb, colonialismul. Lumea se împarte în oprimați și oprimatori. În realitate, se instituie un rasism anti-alb (whiteness). Apare mîndria de a fi „negru politic“ și social. Meritocrația este rasistă, căci protejează inegalitatea socială. Se înlocuiește liberalismul clasic cu unul radical. Efecte woke: „progresism“, redefinire a „normalității“, nimic nu e bun, totul trebuie schimbat! Noțiunea de „sex“ e înlocuită cu cea de „gen“ și devine opțională. Schimbarea sexului echivalează cu o mutilare îndreptățită a minorilor. Modificarea sistemului educațional, a pedagogiei tradiționale: comitetele studenților impun cine predă, ce se predă, cine poate conferenția. În nord-est, la marile universități, raportul profesorilor „progresiști“ față de cei conservatori este de 8 la 1. La Universitatea Harvard, șansele unui candidat de a fi admis sînt de 36% pentru albi, 75% pentru hispanici, 95% pentru negri. Trebuie desființată organizarea socială bazată pe merit. Notele și premiile trebuie desființate. Matematica e rasistă și trebuie desființată (!!!). Este încurajată, ca fiind „reparatorie“, imigrația ilegală. Operațiuni de îndoctrinare a tinerelor generații. Atitudine antifamilie. Între 1960 și 2019, gospodăriile cu un singur membru au crescut de la 13% la 29%. Variante de familie: „deschise“, parteneri multipli stabili etc. Și tot așa: limitarea, intimidarea și subfinanțarea poliției, anihilarea Justiției, jafuri în bandă, omoruri în masă ș.a. Pe scurt, asistăm la un soi de „război civil rece“ care opune pe revoluționarii woke „americanismului“…
Lista de mai sus poate continua. Explicațiile, cîte sînt, sînt greu de rezumat. Nouă, celor din Est, multe dintre derapajele enumerate ne răscolesc unele amintiri ideologice și sociale trăite mai ieri… Dar dacă nu ai memoria totalitarismului de extremă stînga – cazul societății americane –, nu poți nici pricepe, nici vindeca răul.
Mă opresc, melancolic, aici. Sper să fi oferit cititorilor, prin Martin, un episod de neliniște sporită și de vulnerabilitate dinaintea misterelor lumești… Și poate, totuși, un îndemn la speranță.
