Mineriada de hîrtie

Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Ziarele și o sumedenie de forumiști par să fi descifrat, în sfîrșit, misterul răului care strică țara. S-au identificat vinovații! E vorba de elitiști trădători, de intelectuali plătiți de Soros și de oculta mondială, de ONG-uri subversive și de securiștii acoperiți ai „statului paralel“. Guvernanții vor să facă ceva salvator, dar nu prea au putere. Puterea e în mîinile unui „organ“ tenebros și indescifrabil susținut de teroriștii de la Bruxelles, o gașcă greu de învins cu mijloacele cinstite ale unui justițiar ca Ghiță, ale unui expert ca Iordache, ale unui teoretician planetar ca Tudorel Toader. Pegra nației, calomniatorii sadici ai patriei sînt magistrații care ies în stradă, actorii, filosofii, corporatiștii, gedesiștii etc. Și asta nu de ieri, de azi. Dovada e articolul de mai jos, scris în 1999. O dovadă că lucrurile sînt bine „așezate“ de la bun început, că avem de-a face cu o strategie gîndită pe termen lung, că solida noastră „tranziție“ nu e făcută să treacă…

România trece printr-un periculos acces de febră. În curtea Securităţii a fost aruncată o grenadă cu inelul tras, dar cineva de acolo a avut agerimea de a o arunca înapoi, aşa încît explozia să aibă loc tot în ograda „civililor“. Comunismul, cu toate relele lui, pare să fie, după ultimele dezvăluiri, produsul „elitelor“ autohtone, respectiv al actualei „societăţi civile“. Chestia cu „Moarte intelectualilor!“ n-a avut efectul scontat. Dar putem organiza acum o amplă operaţiune de murdărire a lor. Îi putem lichida moralmente, cu rezultate spectaculoase. Pe de o parte, îi azvîrlim astfel în gheara oprobriului public (ei sînt vinovaţi pentru tot, ei sînt marii trădători, marile lichele, coloana a cincea a Securităţii) şi, pe de altă parte, la adăpostul acestei noi mineriade de hîrtie, securiştii înşişi şi comanditarii lor pot să doarmă liniştiţi, dacă nu chiar să chefuiască euforic. Sînt „marginalizaţi“. Sînt descărcaţi de vină, amînaţi pentru judecata de apoi. Elitele, organizate în „grupuri de presiune“ şi în „reţele“ subversive, elitele moralizatoare, găunoase, cu prestigii măsluite şi cu operă nulă, elitele putrede sînt responsabile pentru toate nefericirile poporului. Ei, elitiştii, ei, care fac pe „judecătorii naţiunii“, ei trebuie să dea socoteală pentru colectivizarea agriculturii, pentru Canal şi pentru Piteşti, pentru arestările şi deportările din anii ’50, pentru tezele din iulie, pentru cenzura ideologică şi pentru foametea anilor ’80. Ei l-au omorît pe Gheorghe Ursu, ei l-au bătut pe Paul Goma, ei l-au arestat pe Radu Filipescu, i-au terorizat pe Doina Cornea, pe Mircea Dinescu şi pe Dorin Tudoran, şi au înnegrit zilele lui Dan Petrescu şi ale lui Gabriel Andreescu. Odată demascaţi aceşti răufăcători, aceşti campioni ai masochismului (căci au lucrat constant și ipocrit și împotriva lor înşişi), ţara va intra în ordine. Vom putea construi o Românie nouă şi curată. (…), cu şmecheri prosperi, lepre obraznice şi hoţi veseli.

Tot soiul de frustrări şi resentimente, tot soiul de antipatii şi răfuieli private sînt ambalate în vestmîntul nobil al campaniei pentru „adevăr“ și dreptate. Uneori, cîntărind calibrul noilor activişti, am impresia că asist la o cruciadă a repetenţilor, bucuroşi că au prins, în sfîrşit, un moment prielnic pentru a da de pămînt cu „tocilarii“. Nu mai vrem „repere“, „modele“, portrete plauzibile. Vrem să ne bălăcim cu toţii în zoaiele marasmului etic şi ale mediocrităţii împărtăşite! Cei mai slabi de înger sînt deja în comă. Ici-colo se aud voci patetice: „Nu mai credem în nimeni!“, „Totul pute!“. Realitatea e o combinaţie asfixiantă de vomisment şi fecală. Ne putem imagina cu uşurinţă un ecran de televiziune pe care apar, solidari, membrii Comitetului Central al PCR şi capii Securităţii, strigînd, ca altădată Dinescu şi Caramitru: „Am învins!“. O mulţime de petarde aiuritoare au explodat, de la o vreme, pe ecranele televizoarelor şi în paginile ziarelor. Observatorul curios şi neimplicat are dinainte o materie de studiu fabuloasă. Un întreg fişier de etică, sociologie, caracterologie, metafizică şi teologie i se oferă abundent, spre analiză şi reflecție. Din păcate, nu sînt neimplicat, iar curiozitatea mea „ştiinţifică“ e obosită. Dar trebuie să spun că lucrul care mă tulbură cel mai mult, din toată această tevatură, este uşurinţa cu care se pun în joc vieţi şi destine, frivolitatea cu care se distribuie zvonul, ipoteza, speculaţia ludică, pura (impură) opinie. Oricine poate spune orice despre oricine. Nu există amendă, nu există răspundere, nu există măsură. S-a dat drumul la libertatea de a imagina scenarii şi culpabilităţi multicolore, ca într-un delirant joc de societate. Ne jucăm de-a îmbrîncitul în prăpastie, „în doi, în trei, în cîte cîţi vrei“. Prelucrăm teme dostoievskiene, cu verva lui Labiche. Suspiciunea generalizată e de rigoare, condamnarea promptă a „aproapelui“, chiar dacă aproximativă sau arbitrară, e la îndemînă.

În capul meu, judecata purtată asupra cuiva nu are consistenţă şi sens decît dacă se bizuie pe probe limpezi, puse pe masă odată cu verdictul. Deducţiile sofistice, bănuielile vagi, combinatorica mentală aventuroasă nu ajung pentru a incrimina un om. Rişti să comiţi un asasinat moral, să pui un om cumsecade sub un stigmat dezonorant. Rişti, cu alte cuvinte, să devii mai vinovat decît cel pe care îl acuzi. Putem închipui şi o situaţie în care dovezile sînt precare, dar acuzatorul se bucură măcar de un capital masiv de încredere publică, cîştigat şi verificat îndelung, prin isprăvi culturale și civice răsunătoare. Asemenea cazuri sînt rarisime, iar recursul la ele, chiar cînd e vorba de adevărate „monumente“ de moralitate, nu scuteşte de incertitudine şi eroare. La noi însă, avem de-a face cu o situaţie jenantă. Acuzaţiile se fac fără probe convingătoare, iar cei care le fac n-au, de regulă, nici un profil. Gigi, sau Nelu, sau Maricica apar la televizor şi dau cu tunul în „elite“. Sau în cei pe care nu-i au la inimă. Cam asta făceau şi unii mineri cînd, în 1990, dădeau cu bîta în studenţi şi în tot ce li se părea că seamănă a intelectual. Trăim aşadar spasmodic, din mineriadă în mineriadă. Acum e vremea mineriadei de hîrtie. Care va fi următoarea?

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Anexă la Epistolar despre „catharii“ de la Păltiniș
Am găsit scrisoarea de mai jos, primită în 1987, de la Nicolae Steinhardt. O fac publică, pentru că se referă la un articol celebru al Părintelui Nicolae despre „catharii“ de la Păltiniș.
Frica lui Putin jpeg
Recunoștință Evei
Vremurile ne cer curaj, nu sofisticărie, limpezime morală, nu încîlceală printre teorii, simplitate în convingeri, nu lîncedă indecizie între nuanțe.
AFumurescu prel jpg
Cine n-are dușmani, să-și cumpere!
Am reînceput să ne născocim probleme, ne-am făcut privirea roată și-un dușmănel tot ne-am găsit fiecare, unul cu care să ne răfuim zi de vară pînă-n seară.
1024px Russian Salad  JPG
Istorie din bucătărie
Domnul Olivier și-a compus astfel opera: carne de vînat, alături de limbă de vițel, langustă sau homar, toate fierte, așezate pe farfurie și stropite cu un sos de maioneză specific regiunii Provence din Franța.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (III)
În cazuri excepționale crizele politice au fost rezolvate prin recurgerea la votul electoratului.
Iconofobie jpeg
Despre un lucru (mai puțin?) semnificativ
Obsesia binelui colectiv formează eroi, cea a binelui personal, cel mult, farisei.
„Cu bule“ jpeg
Ura și la gară!
„Ura și la gară!“ dezvoltă sensuri numeroase, dar previzibile: poate indica, în cheie pozitivă, eliberarea de o povară – sau, în cheie negativă, încheierea (prea) expeditivă și superficială a unei acțiuni, indiferența, lipsa de interes; adresată direct unui interlocutor, marchează de obicei refuzul,
FILIT – Iași 2021 jpeg
Rezultate și topuri naționale
Ce se întîmplă la nivelul managementului instituțiilor de învățămînt?
Un sport la Răsărit jpeg
Merge Wimbledon-ul și fără puncte, și fără ruși?
E cea mai mare confruntare pe tema Rusiei din lumea sportului, pînă acum coerentă relativ la pedeapsa aplicată supuşilor şi sus-puşilor din patria lui Putin.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Oameni și cîini
În comunism și o vreme după aceea, se pare că nu doar oamenii, ci și multe alte ființe se comportau altfel decît astăzi. Condițiile grele produceau o înrăire, o sălbăticire generală.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.

Adevarul.ro

image
Şofer omorât în bătaie la Bacău pentru că a atins din greşeală cu maşina oglinda unei dubiţe
O crimă înfiorătoare a avut loc miercuri seara pe o stradă în Bacău, după o acroşare în trafic şi un scurt scandal. Doi bărbaţi au fost deja reţinuţi, după ce victima a fost găsită pe asfalt, fără suflare.
image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.