Lumea lui Bruegel

Publicat în Dilema Veche nr. 906 din 19 – 25 august 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Am avut norocul să fiu la Viena cînd, la marele muzeu de istoria artei din oraş, se deschisese o expoziţie fără precedent: aproape o sută de lucrări ale lui Pieter Bruegel cel Bătrîn, adunate din toată lumea pentru aniversarea a 450 de ani de la moartea sa. Bruegel cel Bătrîn (mort, de fapt, înainte să împlinească 45 de ani) e, întîmplător, pictorul meu preferat. M-am grăbit, deci, să profit de eveniment. Am constatat că înghesuiala vizitatorilor era atît de aprigă, încît trebuia să te programezi, iar dacă ratai ora şi minutul programării, trebuia să te reprogramezi pentru altă dată. „O veste bună!“ – mi-am zis. Clubul breugelienilor e uriaş, iar nevoia de artă prestigioasă dovedeşte că pofta de cultură e încă vie.

Lucrurile s-au „nuanţat“, tulburător, în momentul în care am apucat să trec pragul expoziţiei. Pe scurt, n-am reuşit să văd aproape nimic! Şi nu pur şi simplu pentru că fiecare sală era supraaglomerată, ci pentru că „vizitatorii“ aveau un fel de a „vizita“ care l-ar fi uimit pe marele pictor, dar i-ar fi şi inspirat, poate, o capodoperă tipic breugeliană. Pe simezele expoziţiei era, evident, Bruegel, dar dinaintea lucrărilor lui era un spectacol care părea să poarte tot semnătura lui. Mai întîi, pîlcurile compacte de oameni strînşi în faţa fiecărei lucrări funcţionau ca o cortină groasă care ascundea imaginile. Dar lucrul uluitor este că majoritatea celor care înconjurau lucrările de pe perete nu le priveau. Unii se strecurau, mai mult sau mai puţin brutal, spre rîndul din faţă, ca să facă poze. Nu se uitau la tablouri, ci le fotografiau, după care plecau mulţumiţi. Alţii ţineau la ureche un fel de telefon, pe care puteau auzi explicaţiile experte ale unui ghid. Nici ei nu contemplau lucrările expuse: ascultau concentraţi, cu privirea în pămînt, ce le spunea înregistrarea „specialistului“, achiziţionată, contra cost, la intrarea în muzeu. S-a „inventat“, deci, un nou gen de „expoziţie“! Expoziţia care nu dă de văzut, ci doar de fotografiat şi de ascultat. Cu alte cuvinte, expoziţia care nu mai vorbeşte ochiului, ci unor „simţuri“ adiacente sau unor ambiţii private. Ceea ce trăiam, în acest context, mi s-a părut o replică, simetrică, la ceea ce pictase însuşi artistul sărbătorit…

Lucrările lui Bruegel au, de cele mai multe ori, ca obiect mulţimea. Chiar cînd tema centrală a cutărui tablou este una importantă, ilustră (Parabola semănătorului, Adoraţia Magilor, Căderea lui Icar etc.), scena propriu-zisă se petrece, aproape inobservabil, într-o „suburbie“ a imaginii: e un detaliu între altele, marginal în economia generală a compoziţiei. Un fel de a spune că tot ce se întîmplă, oricît de monumental în sine, e absorbit în anonimatul masei umane, al istoriei supraîncărcate, al unei omogenizante aglomeraţii. Mulţimea e spaţiul predilect al singurătăţii. E suspensie a individualităţii, resorbţie a memoriei în entropia multiplicităţii anecdotice. Totul devine o „întîmplare“ între altele. Nimeni nu comunică, de fapt, cu nimeni. Avem de a face cu o co-prezenţă fără participare reciprocă, fără comunicare reală a fiecăruia cu ceilalţi. Dar nu asta vedeam eu însumi, umblînd, descumpănit, prin încăperile expoziţiei de la Viena? Ceea ce era important, pictura lui Bruegel, se pierdea într-o forfotă suverană, orientată spre alte scopuri: culegere de „amintiri“ de la faţa locului, culegere de informaţii de manual, consemnarea, candid făloasă, a prezenţei personale la eveniment. Lumea lui Bruegel se găsea faţă-n faţă cu… lumea lui Bruegel. O lume în care se întîmplă o sumedenie de lucruri, dar în care, de fapt, nu pare să se întîmple nimic, o lume în care e greu să mai faci diferenţa dintre esenţial şi accidental, o lume pestriţă, dar fără chip: lumea în „lumescul“ ei nesistematizabil, în diversitatea ei monotonă. Lumea noastră, a oamenilor.

Am descoperit, astfel, dimensiunea profetică a lui Bruegel. A înţeles atît de bine vacuitatea abundentă a imanentului, încît e actual şi astăzi cum era şi pe vremea sa. A simţit vidul omenescului, fără să piardă din vedere latenta lui frumuseţe, promisiunea salvării sale prin culoare, umor şi poveste. Aşa îmi explic de ce, foarte iritat, la început, de zarva mondenă care mă împiedica să văd minunile expoziţiei, am plecat, în cele din urmă, cu un fel de încurajatoare linişte interioară. Da. Aşa e lumea. Şi dacă ai răbdare, descoperi, în cele din urmă, substanţa policromă a sensului ei, posibilul ascuns în insuficienţa tatonantă a realului. Iar unul dintre miracolele acestei risipe de forme şi culori, de agitaţie şi moarte, de plictiseală şi stupoare, de bucurie şi absurd este faptul însuşi că lumea lui Bruegel e în aşa fel alcătuită încît îl poate produce, în zbaterea ei constitutivă, pe Bruegel însuşi. Ca şi pe Mozart, ca şi pe Platon, ca şi pe Pascal, ca pe toţi cei care îi justifică şi îi transfigurează neantul. Lumea lui Breugel se salvează prin Bruegel! Zarva lumii se mîntuie prin creativitate.

P.S. Am scris acest text după un sejur vienez, care mi-a dat ocazia să văd marea expoziție aniversară Bruegel. Îl reiau, cu acest post-scriptum, după alt scurt episod vienez, regăsind splendoarea și misterul marelui pictor. Și – ca să risc vecinătatea blasfemiei – aș îndrăzni să spun că, dacă zgomotoasa inconsistență a lumii pare să umbrească, perfid, „reușita“ Creatorului ei, marii născători de frumusețe și de sens din „recolta“ artei, culturii și ingeniozității omenești îi reîntemeiază prestigiul, îl „mîntuie“ pe însuși Mîntuitorul venit în lume să ne salveze, să ne mîntuiască.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Ce „trucuri” folosesc supermarketurile pentru a vă determina să cumpărați mai mult decât vă trebuie
Când merg la cumpărături în supermarket, majoritatea românilor au în vedere un buget prestabilit, însă rareori pot să-l respecte respecte, din cauza unor „trucuri” folosite de retaileri.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.