Lev Şestov, Apoteoza lipsei de temeiuri
"Dacă ar fi să comparăm cunoştinţele noastre cu cele ale anticilor, ne-am dovedi nişte mari înţelepţi. Dar de enigma dreptăţii veşnice ne-am apropiat la fel de puţin ca şi primul om, ca şi ucigaşul Cain. Progresul, civilizaţia, toate cuceririle inteligenţei umane nu au adus în acest domeniu nimic nou. Ca şi strămoşii noştri, ne oprim şi noi cu spaimă şi uimire în faţa priveliştei pe care ne-o oferă urîţenia, boala, sminteala, sărăcia, bătrîneţea, moartea. Tot ceea ce au făcut pînă în prezent înţelepţii a fost transformarea ororilor pămînteşti în problemă: s-ar putea, ne spun ei, ca tot ceea ce e înspăimîntător să fie numai în aparenţă înspăimîntător, iar la sfîrşitul drumului anevoios să ne aştepte ceva nou. S-ar putea! Dar omul contemporan, instruit, avînd acces la cele patruzeci de veacuri de înţelepciune din istoria omenirii, nu ştie despre acest lucru mai mult decît ştia amicul cîntăreţ ce rezolva problemele lumii pe riscul şi pe socoteala sa. Noi, copiii unei civilizaţii ce se stinge, noi, bătrînii din naştere, sîntem din acest punct de vedere la fel de tineri ca şi primul om." (Lev Şestov, Apoteoza lipsei de temeiuri, traducere de Janina Ianoşi, prefaţă de Ion Ianoşi, Editura Humanitas, 1995)
