Lecții de viață

Publicat în Dilema Veche nr. 742 din 10-16 mai 2018
Frica lui Putin jpeg

Puține lucruri ne plac nouă, oamenilor civilizați, mai mult decît să dăm lecții altora. Și indiferent dacă asta e sau nu-i meseria noastră, o facem voluntar pe oriunde apucăm: acasă, la slujbă, pe stradă, dar mai ales cu amicii, cunoscuții, colegii și familia. Și nu mă refer, firește, la a le preda botanica sau geometria analitică, ci la a da cui vrei și cui nu vrei „lecții de viață“. Ne punem în cap că un altul, vecinul, colegul, fiica etc., nu trăiește cum trebuie: de pildă, adoră fleicile la grătar, pe cînd noi sîntem vegetarieni (ori invers), citește ceea ce noi considerăm maculatură, adoră emisiuni de televiziune care pe noi ne fac să urlăm, se îmbracă aiurea, se tatuează, trăiește cu cine nu se cade, detestă pisicile și așa mai departe. Gusturile respectivului ne scot din minți: „Vai, dragă, e atît de primitiv, sau de decadent, sau de grotesc ceea ce face și crede el sau ea!“ Sigur, viața lui nu ne afectează direct, dar indirect ne mîhnește numai, așa, ideea că hăpăie ­mici ca nesimțitul, fără să se gîndească nici la radicali liberi, nici la antioxidanți, nici la colesterol, nici la grăsimi cancerigene și nici, desigur, la bietele animale sacrificate pe altarul gurmandizei lui. Și atunci ce facem, mai ales că ținem grozav la ins? Fiindcă, se zice, „dacă nu l-aș iubi, puțin mi-ar păsa de faptul că se distruge, uite așa, încet-încet, cu ce mănîncă, cu cine iese ori cu altceva!“ Dacă am fi niște barbari egoiști, i-am întoarce spatele pur simplu, lăsîndu-l pradă viciilor sale și felicitîndu-ne că va pieri repede de pe urma lor. Dar nu, noi sîntem civilizați și filantropi, adică fie inspirați de vreo evanghelie, fie iluminați de vreo altă revelație, fie puțuri de știință, în tot cazul pătrunși de sentimente umanitare. Și atunci? Ce facem cu ipochimenul – după caz, ateu ori habotnic, oricum covîrșit de păcate? Ne punem în gînd să-l salvăm. De cine? De anturaj, de fleici, de Diavol, de Dumnezeu, dar în primul rînd de el însuși.

Asta e marea pasiune a civilizatului: să-și salveze aproapele de el însuși, cu deosebire împotriva voinței aceluia. (Căci dacă consimte, se pierde jumătate din haz, nu-i așa?) Modalitățile de salvare au fost și sînt numeroase – unele private, dar multe exercitate la nivel colectiv. Mereu unii trebuie eliberați de năravurile sau alegerile rele (din punctul nostru de vedere) prin legi și regulamente, prin tot felul de norme și recomandări, prin evanghelizări și predici. Ferească Dumnezeu să vrem răul cuiva! Dimpotrivă: noi, păstorii turmei, vrem să ferim turma mică de lupii cei răi și mulți, pe care ea îi ignoră, furișați, cum sînt, fie din străinătatea decadentă, fie de-a dreptul de la Satana. Dacă sîntem credincioși, vrem să-i învățăm pe alții că necredința e o boală și ținem morțiș să-i vindecăm, ca să ajungem cu toții vecini de Rai. Invers, dacă sîntem atei, vrem să-i salvăm pe credincioși de năpasta de a se bizui pe Rai. Inchiziția ardea și tortura eretici nu, chipurile, ca să le facă un rău, ci ca să le mîntuiască sufletele, ceea ce nefericiții care urlau pe rug se încăpățînau să nu priceapă. Or, sufletul e „omul însuși“, așa că bietul corp carbonizat nu avea nici o importanță. Iarăși, Teroarea din Franța revoluționară îi ghilotina pe preoți, ca să mîntuie poporul de opresiunea Bisericii. Cînd a sunat trompeta creării „omului nou“, scopul a rămas nobil: voiam să curățăm „omul vechi“ de prisosurile toxice: printre ele instinctul proprietății, instinctul parental, dorința de libertate. Și pînă la urmă l-am curățat cu totul.

În felul acesta, nenumărați oameni civilizați pe lumea asta și-au găsit în toate timpurile, cum se spune, o mare misiune: în loc să-și „cultive grădina“ în mod egoist precum Candide, în loc să-și ucidă adversarii din foame sau frică, precum orice fiară cinstită și orice canibal onest, s-au coalizat ca să-i sufoce pe adversari din nețărmurită iubire. În general, sportul favorit, în care ne întrecem cu asiduitate, este că „noi“ vrem să-i facem pe ceilalți mai buni, mai ales dacă ei nu vor și ignoră acest bine: eventual, strivindu-i, umilindu-i sau obligîndu-i la ipocrizie. Păcătoșii au pesemne o „falsă conștiință“, cum spuneau marxiștii, care trebuie să le fie extirpată, precum un organ bolnav din trup, pentru a însănătoși întregul. În particular, asta se va întîmpla și la noi cu ocazia celebrului referendum pentru „familia tradițională“. El este, desigur, și o manevră sau o diversiune a actualei Puteri, dar să nu vă imaginați că nu vor fi milioane care vor vota cu entuziasm pentru schimbarea Constituției în sensul oprimării unor păcătoși, spre binele lor, firește. Ce altă ocazie mai bună de a le arăta, dar neapărat cu altruism și bunăvoință, cum e mai bine să trăiască?

Ce relaxare ar fi totuși dacă am avea egoismul, din cînd în cînd, să nu mai vrem să ameliorăm specia ori să salvăm planeta! De cîtă tulburare am feri lumea și pe noi înșine dacă ne-am restrînge la a preda botanica, geometria, grădinăritul și alte asemenea fleacuri, omițînd lecția fericirii. Ne dorim liniștea, pacea? Ce bine ar fi atunci să fim din cînd în cînd și răi!

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.