Laudă Europei

Publicat în Dilema Veche nr. 851 din 30 iulie - 5 august 2020
Frica lui Putin jpeg

Am aflat zilele astea că Universitatea Yale a scos din programa obligatorie a studenților în științe umane un curs ținut (pînă acum cîțiva ani), timp de decenii, de un celebru profesor de istoria artei, Vincent Scully. Cursul era numit „Introducere în istoria artei de la Renaștere pînă în prezent” și urmărea pulsul umanismului de-a lungul acestei perioade. De ce s-a întîmplat asta? Fiindcă, așa cum au explicat autoritățile responsabile, cursul „privilegia arta albilor, bărbaților, europenilor”. Se va oferi, în schimb, un curs care să ofere „o perspectivă globală” și care, mai ales, să combată europocentrismul, adică de fapt umanismul și continuatorii săi.

Ironia – fără îndoială rămasă ascunsă celor care au venit cu o asemenea intervenție sinistră – e că însăși ideea unei perspective globale asupra artelor, a culturilor și civilizațiilor în ansamblu a fost inițial una europeană, „albă și masculină”. Într-adevăr, asta era concepția stoicilor din Antichitate, cei dintîi gînditori, pe cîte știu, care să se fi considerat pe ei nu doar greci, ci și „cetățeni ai lumii” (kosmopolitai) – ei erau, regretabil, albi, bărbați și europeni sau asimilați unei culturi europene, cea elenică. Iar un epicurean din secolul II, Diogenes din Oinoanda, alb și el, bărbat și elen (ba în plus și foarte bogat), a reluat astfel ideea: „În orice parte a pămîntului, toți oamenii au – fiecare – altă patrie; dar față de întreg cuprinsul acestei lumi, întreg pămîntul este o singură patrie a tuturor și lumea e o singură casă”. Or, viziunea aceasta universalistă și umanistă a fost multă vreme o raritate.

Într-adevăr, oamenii de pretutindeni tind să fie etnocentrici – în sensul de a-și venera propria patrie, sau mai exact propriul trib, propriii strămoși, propriile cutume, propriii zei și de a-i desconsidera pe alții și de a disprețui tot ceea ce le aparține lor. Nici o cultură n-a făcut excepție. Pentru chinezi, China era „Imperiul din mijloc” (loc privilegiat), iar toate celelalte popoare erau semiumane. Japonezii se considerau – pînă la război – o rasă superioară tuturor. Aztecii precolumbieni organizau hecatombe de jertfe omenești pe care trebuiau să le furnizeze triburile învinse, considerate inferioare, bune numai de hrănit nesațul zeilor. În regulă generală, „celălalt”, „străinul” – cel de alt neam, ba chiar ținînd de o categorie socială inferioară – era pretutindeni în lume înjosit, ținut în sclavie, chiar considerat cumva neuman. Castele inferioare, sudra, paria, la hinduși, erau – pînă de curînd – „de neatins”; pentru slavi, germanul era numit „ne-meț”, adică „nevorbitor”, iar grecul îi spunea „barbaros”, adică „bîlbîit”. Regii africani din Evul Mediu organizau vînători de oameni printre triburile subjugate, spre a procura sclavi pe care apoi îi vindeau negustorilor de sclavi europeni. La europeni, Diavolul era (și este) pictat în negru; la africani – în alb. Cel disprețuit sau înjosit își merita soarta, chipurile: Eva păcătuise prima, înaintea lui Adam; Ham, fiul lui Noe, considerat a fi negru, și urmașii lui meritau să fie robii fraților săi (Sem și Iafet), fiindcă Ham văzuse genitalele tatălui lor; amaleciții și moabiții, urîți de evreii biblici, proveneau din incestul străbunului lor Lot cu fiicele sale. În schimb, pentru eleno-egipteni, evreii erau o rasă urîtă de zei, care fusese alungată din Egipt, deoarece ar fi fost infectată cu o boală contagioasă.

Etnocentrismul a fost așadar universal în toate civilizațiile – de la asirieni la germani. Așa cum tot universală au fost sclavia și subjugarea femeii. Dar numai în Europa a apărut, timid și rar la început, tot mai apăsat ulterior, opoziția la acestea – și nu numai pur religioasă și discursivă (precum la unii profeți biblici și în creștinism), dar și politică și socială. Nici un stat musulman – indiferent dacă e vorba de Califatul arab sau, mai tîrziu, de Egipt, de Imperiul Otoman ori de emiratele berbere – n-a desființat sclavia și nici măcar comerțul cu sclavi, ci dimpotrivă, le-a stimulat pînă tîrziu în epoca modernă. Regatele creștine europene, aflate sub influența Luminilor, sînt cele care au desființat comerțul transatlantic cu sclavi în secolul al XVIII-lea, iar apoi au desființat cu totul sclavia din colonii.

Firește, nu o dată, în cultura europeană s-au născut concepții care să justifice inegalitatea dintre oameni, precum antisemitismul și rasismul moderne: prin asta, însă, europenii au urmat același impuls natural pe care îl constatăm la extrem-orientali, la incași, la vechii egipteni, la africani. Dar nu e permis să omitem că tot cultura europeană este aceea care a născut și antidotul: curente care să promoveze unitatea și egalitatea tuturor oamenilor – întîlnim astfel de curente începînd cu Epicur pînă la Bartolomeo de Las Casas, și de la umaniști pînă la la Lumini, la principiile Revoluției Franceze și la liberalismul modern. Feminismul nu s-a născut nici în Africa, nici în lumea musulmană, nici în cea confucianistă, care au subordonat complet femeia. S-a născut în cultura occidentală modernă și din idei pur europene. Ce-i drept, Șaria islamică i-a tolerat pe evrei și pe creștini, dar i-a considerat inferiori sub toate aspectele. Adevărata toleranță religioasă, bazată pe egalitate în raport cu un stat de tip secular, fără preferințe religioase, e de neconceput pînă azi în oricare altă cultură în afara celei europene moderne sau a acelor culturi care s-au inspirat din cultura europeană. Colonialismul și imperialismul sînt cu siguranță fenomene universale: aztecii, asirienii, mongolii, arabii, romanii n-au făcut excepție, la vremea puterii lor. Dar numai în Imperiul Roman au apărut la un moment dat (în 212), prin decretul împăratului Caracalla, o cetățenie unică și egalitatea în fața legii pentru toți oamenii liberi ai Imperiului, indiferent de originea, limba, religia și rasa lor. A fost o schiță a cetățeniei europene de azi și, poate, cine știe, a cetățeniei universale de mîine.

Laudă Europei!

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.