Laicuri, laicuri!
Scrie Nassim Taleb în Antifragil: „Să numim «eroare teleologică» iluzia că știi exact încotro mergi...”. Apoi adaugă: „Eroarea de a crede că știi exact încotro te îndrepți și de a presupune că știi astăzi care vor fi preferințele tale mîine este asociată cu o altă eroare. Mai precis cu iluzia de a crede că și alții știu încotro se îndreaptă și că îți vor spune ce vor dacă îi întrebi” (Antifragil, p. 184).
Există însă, cred eu, și încă o eroare asociată erorii teleologice, una mult mai mare și mai gravă (curios, neglijată de Taleb): este iluzia inversă că alții – la limită, toți ceilalți, de fapt – nu știu încotro se îndreaptă, în timp ce tu – la limită, tu singur – o știi. De unde impulsul mărinimos, chiar umanitar de a-i învăța pe ceilalți, de a-i ajuta, de a le îndrepta pașii ce altminteri nu pot fi decît greșiți. Aș numi-o „iluzia binefăcătorului”. Observăm că în ea intră două tipuri de erori: mai întîi, „eroarea teleologică” – ești convins că tu știi încotro te îndrepți – și apoi convingerea că ceilalți sînt o turmă de sărmani nefericiți care, zbătîndu-se în ignoranță, au nevoie de ajutor urgent. Iar dacă cumva ei refuză mîntuirea (ei înșiși adesea sînt supuși acelorași iluzii ca și tine), te apucă năbădăile: „Cum adică – spui sau chiar strigi –, după ce că sînt neștiutori ai propriilor scopuri și interese, ca să nu mai vorbim despre cele obștești, mai și îndrăznesc să te refuze ca niște nerecunoscători îndărătnici? Nu numai că nu vor să fie buni ei înșiși, dar nici pe tine nu te lasă să fii bun ajutîndu-i. De două ori păcătoși! Intolerabil!”.
Lumea a fost și este în continuare plină de asemenea „binefăcători” mărinimoși. Cei mai siniștri de pe timpuri erau, cred, inchizitorii care îi ardeau pe așa-zișii eretici, pe iudaizanți, pe așa-zisele vrăjitoare, spre a le mîntui sufletele de iad. Firește, inchizitorii știau care este drumul corect, în timp ce toți ceilalți erau în eroare involuntară sau chiar voluntară, ceea ce presupunea să fie salvați de ei înșiși. Că o religie venită în numele iubirii și păcii a ajuns la astfel de violențe e aproape de neînțeles. Dar sub forme mai benigne întîlnim iluzia binefăcătorului foarte răspîndită și azi, în era Internetului și a rețelelor.
Cutare știe că să mănînci carne e rău pentru cel ce se înfruptă din ea, apoi pentru bietele animale sacrificate, pentru planeta urgisită de emisii de gaze de seră. Dacă nu-l asculți, se răstește la tine încruntat. Altul știe că, dacă mînjește cu vopsea un tablou din muzeu, înaintează pe drumul drept al denunțării capitalismului global. Altul (adeptul sau complicele ideologiei woke) știe că Beethoven sau Bach erau prea „albi”, deci suspecți, și că, dimpotrivă, Cleopatra era neagră (Netflix). Dacă tu nu știi asta, te acuză de rasism fără să ezite. Altcineva știe că Soros sau Bill Gates vor să distrugă națiunile și omul în general, și mai știe și că cel care pretinde că astea sînt nonsensuri face parte din conspirație. Pe la noi, cutare profet știe că NATO și UE ne-au colonizat și ne-au distrus și că Putin cel pravoslavnic apără „familia tradițională”. Alții știu că Ion Antonescu a fost un „mare român”, iar cei care au dubii sînt clasați drept trădători. Cînd unii au cerut „parteneriat civil” în cuplurile hetero- și homo-, Bisericile au știut imediat că e o propunere distructivă și perversă și au ocărît-o. Bisericile, de altfel, sînt specialiste în a pretinde că știu întotdeauna mai bine decît toți ceilalți oameni și că a nu le da ascultare e un act păcătos. Totuși e îngrijorător că Bisericile, fiind numeroase, știu lucruri diferite, uneori contradictorii. Cum de rabdă Dumnezeu atîta diversitate, nu mi-e deloc clar.
Dar nici filozofii, în cea mai mare parte, nu se sustrag erorii teleologice și iluziei binefăcătorului. Platon era convins că filozofii sînt singurii care știu să iasă din „peștera” falsului și a aparențelor înșelătoare și le cerea ca, odată eliberați, să coboare cu bunăvoință la loc în „peșteră”, ca să le arate drumul adevărului și concetățenilor legați acolo. După el, i-au urmat modelul cam toți marii gînditori, de la Hume și Rousseau pînă la Hegel, Marx, Nietzsche, Freud, Wittgenstein, Rorty și atîția alții mai recenți, inclusiv, în bună măsură, Nassim Taleb ori, de ce nu, Jordan Peterson. Sînt și pe la noi destui filozofaștri pătrunși de o enormă bunăvoință față de semeni pe care ard de dorința să-i lumineze.
Mai ales odată cu Facebook și alte rețele asemenea, egalitatea și democrația au triumfat. Aproape toți am devenit și profeți, și filozofi, și știutori, și – mai ales – binefăcători. Ca urmare, din cînd în cînd (unii cu o frecvență de bioritm diurn), ne propunem să-i fericim pe toți ceilalți – evident, nefericiți – îndreptîndu-i pe drumul drept cu sfaturi prețioase. Mărinimoși, sîntem gata să-i învățăm tot ceea ce noi știm și ei nu. Deținem, dacă nu întotdeauna marea rețetă a vieții perfecte, măcar o rețetă perfectă de cașcaval pane. Avem deci scopul, avem calea, avem știința, avem bunăvoința. Ce ne dorim? Mîntuirea generală? Poate. Laicuri? Sigur.
