La luptă pentru o lume mai bună
Aflu din ziare că tot mai mulţi copii americani vor, încă de la vîrste fragede, să-şi schimbe sexul. Se citează cazul unui băieţel care, deja la 18 luni, se simţea inconfortabil în pielea lui nativă şi voia să fie fetiţă. Îl (O) cheamă Coy (sic!) Mathis. Un caz frapant am întîlnit acum doi ani în presa germană. Cum subiectul pare de o tot mai mare actualitate, reiau articolul pe care, profetic, l-am scris atunci.
Un pedagog din Canada, împreună cu soţia sa, au hotărît să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. E – spun cei doi părinţi – o şansă acordată libertăţii personale a nou-născutului, un drept la autodeterminare, într-o lume cu tot mai multe constrîngeri. Cum trebuiau, totuşi, să-i dea un nume, i-au spus Storm, adică Furtună. Gramatical vorbind, lucrurile se complică. În româneşte e un nume feminin, dar, de pildă, în germană, ar fi un nume de băiat. Engleza, însă, e mai flexibilă. Copilul va decide singur dacă vrea să i se spună Furtunel sau Furtunica. Şi dacă ceea ce are în pantaloni (sau sub fustă) trebuie numit „cocoşel“ sau „păsărică“. Ca şi fraţii săi mai mari (Jazz, de 5 ani, şi Kio, de 2 ani), bebeluşul va avea libertatea de a alege singur cu ce vrea să se îmbrace, ce culori va purta (Jazz preferă rozul) şi ce frizură îi convine. Chiar cînd mama regretă anumite opţiuni ale vreunuia dintre fii, ea preferă să nu se amestece, ca nu cumva domnişorii (recte domnişoarele) să se simtă „hărţuiţi“, inhibaţi de influenţe inoportune. Întrebat asupra eventualelor efecte negative ale unui asemenea tratament pedagogic, un expert canadian în psihologia identităţii sexuale a răspuns cu o măsurată competenţă: „Asta se va vedea mai tîrziu.“
Pînă una-alta, copiii sînt, prin libera decizie a părinţilor lor, subiecţii unui experiment. Nici unul dintre ei n-a fost întrebat dacă e de acord. Li s-a luat, în numele libertăţii, libertatea de a fi ceea ce sînt. Vor fi altfel decît colegii lor de grădiniţă şi de şcoală, vor fi învăţaţi că între identitatea nativă şi cea închipuită sau visată, nu cea dintîi trebuie să prevaleze. Vor fi puşi în faţa unei „alegeri“ pentru care, de fapt, n-au criterii. Sau care este practic irealizabilă. Nu poţi să spui unui individ scund şi cu ochi albaştri că e „liber“ să fie înalt şi cu ochi negri. Nu poţi vorbi de libertatea unui cîine de a fi vulpe sau bibilică. Preocuparea celor doi părinţi cu privire la „libertatea“ copiilor lor este, ca să zicem aşa, nemiloasă şi potenţial schimonositoare. E (încă) un caz în care ideologicul siluieşte realitatea, pretinzînd că o îmbunătăţeşte.
Un gazetar german a mers pe urma originalilor canadieni şi a aflat cîteva detalii semnificative despre biografia lor. Cu ceva timp în urmă, au făcut un concediu în sudul Mexicului, unde au purtat discuţii revelatoare cu unele grupuri de revoluţionari. Iarna trecută au ales să-şi facă vacanţa în Cuba. Au locuit la diverse familii şi au auzit poveşti minunate despre revoluţie. Au descoperit, astfel, că lumea trebuie ameliorată şi că fiecare trebuie să contribuie, după puteri, la realizarea acestui măreţ ideal. Şi cum aveau la îndemînă un fiu de cinci luni, s-au hotărît – mă-nţelegi – să-l emancipeze, să înceapă cu el. Înţeleseseră ceea ce pînă de curînd le scăpase: una dintre sursele cele mai otrăvite ale răului planetar este diviziunea tradiţională a sexelor – mai exact, distribuţia diferenţiată a „sarcinilor“, după cum eşti bărbat sau femeie. Storm va deveni, aşadar, un pion al luptei pentru dreptate şi pentru o lume mai bună, o maşină de război transsexuală, opunîndu-se liber oricăror tendinţe contrarevoluţionare. I-am văzut fotografia. E un băieţel foarte drăguţ. Habar n-are, deocamdată, cîtă libertate a dat peste el!
(articol apărut pe 16 iunie 2011, în ziarul Adevărul)
