Jumătatea plină a paharului?
Anul acesta avem, se pare, oarecare noroc în materie electorală. Partidul de guvernămînt a ieșit prost din competiția cu Opoziția (așa pestriță și confuză cum este…), iar alegerile Congresului Național PSD au creat neașteptate fisuri interne și „opțiuni“ tactice, de natură să transforme stricăciunea în nebuloasă. Nu putem vorbi, totuși, despre o binevenită „parte plină a paharului PSD“, dar ne putem face iluzia că „partea goală“ a devenit un fel de șpriț, o combinație de „tărie“ cu apă chioară, oricum mai bună decît fudulia netrebniciei „salvatoare“ de neam de pînă acum. Nu știu mai nimic despre „cîștigătorul“ Fifor. Aflu că, la bază, e filozof. Or nu e puțin lucru să ajungi ministru al armatei din postura de metafizician! Ce văd e un portret de politician nu prea volubil, zîmbind stingher, prudent și loial partidului. Pe frumușelul Orlando, alt cîștigător, îl percep ceva mai clar. Un soi de playboy în pragul retragerii, bucuros să se machieze convenabil pentru a fi la vedere, sigur pe competența și misiunea lui providențială („trimis în România“ de Creatorul însuși), arborînd un șmecher surîs „șarmant“ pe post de pricepere profesională. Simplu spus, un candid caraghios tomnatec… De doamna Dăncilă nu mai am nimic de spus. Spunea ea tot. „Damă bună“, inocent dezadaptată, revenindu-și mereu „din pumn“, cu un optimism lăcrămos. Pe scurt, o gospodină victorios ospitalieră!
Dar hai să ne uităm și la cealaltă jumătate a paharului, plină de sare și piper, încurajatoare nu prin virtuțile ei „constructive“, ci prin adumbrirea cîtorva „mituri“ de paradă ale marelui partid. Dincolo de faptul că am avut surpriza, de neînchipuit, să auzim huiduieli în plen la adresa unui marcant lider („baron“) PSD (dl Oprișan), mai sînt de inventariat cîteva „noutăți“ pînă una-alta benefice. Monumentalitatea cîtorva „vedete“ de front a ieșit știrbită. Cum să fie șters din prima linie Șerban Nicolae?! Muncitorul de la fabrica de mecanică fină din București (care va să zică „dosar“ beton), cel care a introdus, în dezbaterea parlamentară, formulări viguroase de tipul: „Penală e mama care v-a făcut nesimțită!“ sau „Nu vă rînjiți fasolea la mine!“ (insul fiind campion în materie de „fasole“ dentară). Și cum să fie „marginalizat“ un asemenea om, cînd, din proletar cinstit, a ajuns jurist de renume, iubit de mic și de Ion Iliescu, și de Adrian Năstase, și de Dragnea? Și cum să nu fie la vîrf, cînd a avut o inițiativă parlamentară de abolire a arestării corupților, pentru a se evita mizerabile acte de răzbunare și abuz?
Dar cum de nu s-a profilat, mai aproape de rampă, vitejia haiducească a lui Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră“, patriotul care s-a declarat dispus să-i împuște, cu AKV-ul său, pe protestatarii antiguvernamentali? Omul e medic de meserie, dar un medic înclinat să înlocuiască profilul profesional al salvatorului de vieți cu dexteritatea celui care preferă să inducă moartea… În plus, e un erou: are „merite deosebite“ în revoluția din decembrie, dar nu mai ține nici el minte dacă a luptat la Pitești sau la Timișoara. Gîndirea lui politică e de o exemplară sinceritate: după pierderea recentă a alegerilor, a propus ca aceia cărora Guvernul le‑a mărit salariile să dea banii înapoi. Un fel de a recunoaște că PSD lucrează în binele poporului, cu condiția ca poporul să lucreze în binele lui. Și dacă nu o face, să poftească să returneze cheltuiala…
O altă pierdere majoră a politicii de vîrf cu care ne-a obișnuit PSD este eșecul lui Codrin Ștefănescu în propria sa ogradă. Nu îndrăznesc să-l tratez prea aspru, pentru că, din cîte am aflat, sîntem colegi… Omul e „critic de artă“, colecționar, mistagog, competent în istoria picturii și a mobilierului, bucuros să pronunțe „Van Dic“ și „empir“, cînd se referă la Van Dyck și Empire, probabil din amor pentru limba română. Trecut, cu egală autoritate, și pe la PRM, și pe la Conservatori, și pe la PSD, dl Codrin Ștefănescu e o ființă complexă, dar, la o adică, radicală: de cîte ori își arată mușchii, face paradă de creier, iar de cîte ori are nevoie de creier, își joacă mușchii. Evacuat pînă și din PRM (cu epitete tipic vadimiste, specialitatea „maestrului“: „slugă hoață“, „oligofren“, „făcătură ordinară“, „psihopat“, „chelios manelist“ etc.), Codrin Ștefănescu (perechea ideologică a Olguței Vasilescu – și ea adeptă fragedă, încă de la 16 ani, a „tribunului“) nu reușește, deci, în nici un partid, nici măcar în cel cu care are cele mai multe afinități, să rămînă în simpatia șefilor săi. Pînă și un politician de croiala brutală a lui Vadim a simțit nevoia să-l preia, nervos, în circul demagogiei sale.
Dar Ecaterina Andronescu? N-a avut ea curajul să facă „disidență“ sub Dragnea, dar să se și întoarcă la matcă, atunci cînd a apărut la orizont un fotoliu guvernamental? Nu s-a luptat ea, de cîte ori a fost ministru al Învățămîntului (parcă de vreo trei ori), să îndrepte greșelile „sistemului“, chiar și pe cele ale propriilor mandate anterioare? N-a reînființat ea școlile profesionale, după ce le-a desființat? E curios că o asemenea personalitate a obținut atît de puține voturi. Dar unde e fiorosul Nicolicea? Dar unde e madam Plumb? Sau Carmen Dan? Sau acest Zorro al tinerei generații pe nume Pleșoianu? Cum de n-au ajuns ei, prin vot democratic, în primul rînd al organizației?
E clar: în PSD bate un (vechi) vînt de „înnoire“! Ne reciclăm! Încercăm un alt fel de „la fel“! Nu e puțin lucru! Mîine-poimîine o să ne pomenim și cu înlocuirea doamnei Dăncilă! Ce-ați zice de Adriana-Doina Pană? Firește, dacă scapă, ca și Liviu Dragnea, de conspirația mondială care, pentru a-și împlini fărădelegile, plănuiește asasinarea ei.
