„Întreg-omenescul“

Publicat în Dilema Veche nr. 777 din 10-16 ianuarie 2019
Frica lui Putin jpeg

Poate părea bizar că în secolul XXI mai există oameni – și nici ignoranți, nici imbecili – care să mai creadă în adevărul literal al Bibliei. Și totuși ei există și nu chiar puțini: pot fi întîlniți deopotrivă în spațiul real, cît și în cel virtual: ei consideră senini, de exemplu, că lumea a fost făcută în șase zile acum circa 6000 de ani și tot ceea ce mai urmează de aici, literal: Adam și Eva, Paradisul terestru, încălcarea interdicției de a mînca din fructul cunoașterii binelui și răului și tot ceea ce e scris în continuare în Cartea Genezei. Am întîlnit odată și eu unul ca acesta și l-am întrebat cum explică măcar un singur lucru: prezența fosilelor care sugerează că pămîntul are o vîrstă cu mult mai mare decît cîteva milenii. Mi-a răspuns senin și fără a sta pe gînduri (dovadă că avea răspunsurile pregătite) că fosilele și celelalte forme geologice au fost plasate de Dumnezeu cu bună știință și făcute să pară vechi, deși ele nu sînt astfel în realitate. În felul acesta ni s-ar pune la încercare credința. Nu l-am mai întrebat de ce ar dori Dumnezeu să ne încerce credința prin înșelăciune continuă. Dialogul nu mai avea sens.

Sînt și alții, mai moderați și mai numeroși, pe care i-aș numi „armonizatori“. Ei încearcă cu mari eforturi să „armonizeze“ cumva relatările Bibliei cu unele rezultate ale științei moderne și sînt încîntați cînd cred că au găsit unele coincidențe. De exemplu, cînd află că, în descrierea cosmologică a Genezei, stelele apar la milioane de ani după prima emisie de fotoni care urmează Big Bang-ului, strigă fericiți: „Și Biblia o spune! Deci are dreptate“, amintindu-și că, în descrierea biblică a Genezei, lumina e făcută în ziua întîi, în timp ce soarele, luna și stelele apar abia în ziua a patra. Uită însă că, după Geneza biblică, în ziua a doua și a treia Dumnezeu face Pămîntul, marea și plantele, în vreme ce, în Geneza astrofizică, ordinea e inversă: stelele apar cu cîteva miliarde de ani bune înaintea Pămîntului și a florei. Mai recent, unii „armonizatori“ au crezut confirmat textul sfînt cînd s-a auzit de celebra „Evă mitrocondrială“ (cea mai recentă strămoașă a tuturor oamenilor în viață azi – o femeie care ar fi trăit în Africa de Est acum circa 170.000 de ani și care a avut minimum două fiice). Ea ne-a trimis, strict pe linie feminină (din mamă în fiice), ADN-ul mitocondrial, care suferă mutații periodice – ceea ce a permis geneticienilor „recuperarea“ ei. Descoperirea e uimitoare, dar „armonizatorii“ se bucură degeaba: ei uită să consemneze că această „Evă“ nu era singura femeie de pe lume în acel moment, precum presupusa Eva biblică, și mai ales – fapt mult mai neplăcut – că sînt toate șansele să nu-l fi cunoscut pe Adam. Într-adevăr, corespondentul ei genetic – cel mai recent strămoș bărbat al tuturor oamenilor care trăiesc azi (așa numitul „Adam cromozomial Y“) – ar fi trăit, după cele mai recente cercetări, cam cu 200-300.000 de ani în urmă. Astfel încît, vai, „protopărinții“ n-ar fi putut cădea în păcat împreună, căci erau decalați în timp! (Bineînțeles că nici acest „Adam cromozomial Y“ nu era deloc singurul bărbat de pe lume, pe cînd vîna pe undeva prin Africa.)

La polul opus îi întîlnim pe cei care, vrînd să se arate „științifici“, neagă orice valoare istoriei biblice: „Toate astea nu numai că nu sînt adevărate, dar sînt pur și simplu prostii“, îi auzi spunînd. „Științificii“ au dreptate, dar numai parțial. „Mitul“, spuneau cu mai mult adevăr neoplatonicienii, „este o istorie falsă oglindind adevărul.“ Care-i falsul? În cazul de față, al mitului Genezei, n-avem nici o umbră de adevăr istoric și poate nici teologic. Există însă un anumit adevăr, desigur non-literal și non-istoric, al mitului respectiv (ca și al altor mituri, desigur), dar deloc de neglijat, ba aș zice chiar fundamental: l-aș numi adevărul „întreg-omenescului“.

Fiindcă am vorbit despre Adam și Eva, amintiți-vă de povestea lor și reduceți-o la esență: patru persoane (Dumnezeu, Șarpele, Adam și Eva) locuiesc împreună într-un loc de invidiat. Cea dintîi persoană e conducătorul și organizatorul. La un moment dat, pleacă de acasă și le cere ultimilor doi să nu comită un anume act, care le-ar fi dăunător. Totuși, neascultînd, ei comit actul, apoi realizează greșeala și se ascund de frică. Dumnezeu se întoarce, îi descoperă ascunși și îi ia la întrebări. În continuare se joacă ceea ce am numit „întreg-omenescul“: întrebat de ce a comis infracțiunea, Adam dă vina pe femeie, sugerînd însă că și Dumnezeu are o vină, fiindcă El „i-a dat-o pe femeie“. Femeia, la rîndul ei, dă vina pe Șarpe, care, cică, „a amăgit-o“. Acesta tace neadmițînd nimic, de unde era foarte bun orator mai înainte. Iar Dumnezeu, în loc să asume și el o anumită vinovăție (în fond, conducătorul e dator să asume și el o eroare gravă a subordonaților), rezolvă situația dîndu-i pe toți afară din casă și părînd în felul acesta să aibă niște probleme, astăzi le-am zice de „leadership“.

Nu regăsim aici eterna noastră fugă de responsabilitate, ca și eterna noastră imaturitate? Abia așteptăm să fim adulți, dar cînd sîntem tratați ca adulți, dorim să redevenim copii. Pe de o parte, în calitate de adulți pretindem să mîncăm fructele „arborelui cunoașterii binelui și răului“; pe de alta, întocmai ca niște copii, vrem să scăpăm de responsabilitatea maturizării și a înțelegerii. Cînd revine Șeful, începem prin a ne ascunde ca niște copii, apoi dacă asta nu ține, refuzăm direct asumarea vinovăției: nu, noi n-am știut, altul – eventual cel mai slab – e mereu de vină; da, un altul ne-a amăgit, unul foarte-foarte viclean, care a profitat de naivitatea noastră. Ba chiar insinuăm că a fost și rolul Șefului aici, care a organizat totul. Din cînd în cînd, urmăm strategia Șarpelui: în loc de recunoaștere, tăcem ca și cînd ne-am fi înghițit brusc limba și dăm să ne ascundem prin nu știu ce bortă. Dar nici cu Șeful nu mi-e rușine: după ce îi ascultă pe toți subordonații, se descarcă pe ei pedepsindu-i fără remușcări, de parcă el personal n-ar fi avut nici un amestec în dramă, dovedind și el neasumarea părții lui de vină. Ba chiar își exprimă temerea că, odată ce au învățat insubordonarea, ceilalți ar putea să încerce să-i uzurpe condiția, în caz că n-ar fi alungați.

Acesta e adevărul mitului biblic, „întreg o-menescul“ lui: neobositul nostru „celălalt e de vină, nu eu“, pronunțat indiferent de poziția ierarhică în care ne aflăm și de împrejurări – expus în acele cîteva rînduri din Cartea Genezei cu o uimitoare concizie, claritate și profunzime. În forme dintre cele mai diverse, regăsim scenariul său, neîncetat rejucat în fiecare familie, în fiecare trib, în fiecare echipă, în fiecare instituție, în fiecare partid, în fiecare țară, în fiecare epocă. Oriunde coabitează măcar trei-patru persoane, răsună acest etern cîntec „nu eu, altul e de vină“. Cu siguranță, știa deja de el, din proprie experiență, nu numai Eva cea din Carte, ci și cea din gene – stră-stră…-străbunica noastră, a tuturor, venerabila „Evă mitocondrială“!

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
De ce unii localnici din nordul Angliei ajung să ofere moșteniri regelui Charles atunci când mor
Ce îl leagă pe un fost miner și republican de-o viață de regele Charles al III-lea? Răspunsul surprinzător, așa cum a relatat The Guardian, este că averea fostului miner face parte acum dintr-un fond care generează venituri private pentru monarh.
image
Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni FOTO VIDEO
Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.
image
Pericolele care îi pândesc pe români într-o destinație exotică de lux. „Paza bună nu e suficientă ca să treacă primejdia”
Tot mai mulți români cu bani aleg destinații exotice, însă unele implică anumite riscuri. O familie de români a aflat acest lucru pe propria piele, iar la final părinții au aflat că cei doi copii ai lor s-au aflat într-un pericol imens, fără măcar ca ei să bănuiască.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic