Între religie și Biserică

Publicat în Dilema Veche nr. 922 din 9 – 15 decembrie 2021
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Se apropie sărbătorile. Și cer îngăduința să reiau, cu acest prilej, o reflecție din 2013, mereu actuală totuși, deși adesea neglijată, asupra modului în care facem loc credinței în viața noastră pămîntească. Cea lăuntrică și cea instituțională.

Nu vreau să intru, acum, în complicata şi delicata problemă a raporturilor dintre religie şi Biserică. Mă mulţumesc să consemnez, rapid, inevitabila lor interdependenţă. Problematica religioasă nu este una de tip speculativ, nu circumscrie o disciplină intelectuală dedicată unui adevăr abstract. În joc sînt întrebări ultime, cu importante consecinţe existenţiale. Şi, peste tot în lume, reflecţia religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, „neînregimentată” e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se întemeiază pe convingerea, vanitoasă, că eul privat, individualitatea ţanţoşă au „dreptul” şi resursele necesare pentru a „accesa” Duhul, deşi acesta e, prin definiţie, o instanţă comunitară. Nu e mai puţin adevărat că şi „Biserica”, respectiv „îmbisericirea”, se dispensează adesea, cu o condamnabilă uşurinţă, de căutarea studioasă, de reflexivitate, de efortul minţii. Interogativitatea firească a spiritului e pusă între paranteze şi totul se reduce la execuţia oarbă a unei gesticulaţii cutumiere. Există o anumită simetrie între „a merge la biserică” decerebrat şi mecanic şi „a medita” asupra feluritelor teme religioase în totala ignoranţă a metabolismului liturgic şi a căutării „instituţionalizate”. Debranşat de „dispozitivul” apostolic, „filosoful” religios riscă să-şi pericliteze spiritul de orientare, crezînd, cu o vinovată suficienţă, mai mult în capacităţile proprii decît în acumulările masive ale unei bimilenare tradiţii.

Altceva mă preocupă, însă, în însemnările de faţă. Şi anume faptul că, pe piaţa dezbaterii publice de la noi, interogaţia religioasă e cvasi-absentă, iar problemele legate de Biserică se reduc la o necatehizată „veghe civică”.

Intelectualitatea laică nu pare preocupată de marile teme ale gîndirii religioase. În cel mai bun caz, apar deschideri, mai mult sau mai puţin exotice, spre „istoria religiilor”, „antropologie religioasă”, „fenomenologie” şi comparatistică interreligioasă şi interconfesională. Dar reflecţia consistentă, analitică şi creatoare, asupra credinţei, asupra marilor „încercări” teoretice şi existenţiale cu care se confruntă teologia e rarisimă şi privită cu neîncredere sau stupoare. Nu avem o tradiţie consolidată a intelectualului laic, dar angajat, prin scrierile sale, în spaţiul vieţii religioase. În mod paradoxal, Occidentul, pe care îl stigmatizăm arogant pentru exces de secularizare, are o mult mai bună aşezare în acest teritoriu. În Franţa, de la Pascal la Gabriel Marcel, de la Charles Péguy şi Maurice Blondel la Jacques Maritain, Paul Claudel sau Georges Bernanos, conceptul de „scriitor creştin” este bogat ilustrat şi unanim acceptat. Să amintim, în treacăt, şi autori ca G.K. Chesterton şi C.S. Lewis în Marea Britanie sau, în Italia, Giorgio Agamben, socotit, îndeobşte, ca fiind „de stînga”. De neocolit, în zona ortodoxă, este şi impozanta galerie a unor intelectuali ruşi de talia lui Vladimir Soloviov, Serghei Bulgakov, Nicolai Berdiaev sau Lev Şestov. Exemplele se pot multiplica indefinit. E vorba de figuri prestigioase, pe care şi cititorii, şi universităţile, şi teologii „profesionişti” sînt gata să-i ia în serios. Numai la noi, cu puţine excepţii, această „specie” e deficitară şi, în general, privită strîmb de „breasla specialiştilor” în sutană.

În schimb, foarte prezentă e confruntarea de opinii cu privire la Biserica instituţională. Cum e cu cîştigurile ei, cum e cu Catedrala Neamului, cum e cu preoţimea nevrednică, cum e cu dreptul de a fi incinerat sau de a te sinucide etc. Totul se desfăşoară în regimul unei totale şi declarate exteriorităţi şi faţă de problematica duhovnicească, şi faţă de semnificaţia originară şi transcendentă a Bisericii. La rîndul ei, Biserica însăşi e din ce în ce mai „gospodărească”, mai eficientă administrativ, mai „lumească”.

Nu se mai ocupă nimeni de subiecte „depăşite” cum ar fi cele legate de sensul vieţii, al suferinţei, al existenţei răului. În cel mai bun caz, se adoptă pe fugă, cu un entuziasm demn de o cauză mai bună, rudimentare „tehnici” spirituale, „reţete mistice” aducătoare de fericire promptă, înălţată pe pagode pompoase de platitudini („Gîndeşte pozitiv!”, „Învaţă de la nori să te laşi dus de curent!”, „Surîde vieţii!” etc.). Misterul se dizolvă într-o mînă de „secrete” ezoterice, mîntuirea e un soi de „bodybuilding”. Ne ocupăm de „mediu” mai mult decît de ecologia sufletului propriu, de „drepturile omului” mai mult decît de desăvîrşirea lui, de derapajele Bisericii mai mult decît de rostul ei adînc. Sîntem „raţionali”, „pragmatici”, „critici”. Şi patrioţi. Nu ne lăsăm manipulaţi de fasoanele Occidentului decăzut. Iar între religie şi Biserică, alegem „actualitatea” impusă de emisiunile de ştiri şi de micile noastre obsesii „recente”.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.