Între două coșmaruri
Un coșmar s-a încheiat. Altul tocmai începe. S-a încheiat coșmarul Dragnea-Dăncilă, primitiv, agresiv și izolaționist. S-a încheiat, cel puțin pentru un timp, cu principiul de guvernare „Pentru că putem“. S-a încheiat chiar lunga și nefasta domnie a PSD asupra țării. Nimeni, cu excepția PSD-ului, nici măcar foștii aliați, n-o regretă. Regimul Dragnea-Dăncilă a fost urît, detestat și, la urmă, disprețuit. Pesemne că în perioada următoare vom vedea mai puțină suficiență tîmpă și aroganță agramată. Sfidările deplorabile la adresa instituțiilor europene vor înceta. Asalturile împotriva Justiției și pentru salvarea politicienilor corupți se vor tempera, poate chiar – așa cum prevestea Viorica Dăncilă – vor fi înlocuite cu o redresare a politicii anticorupție. Legislația anticorporatistă din ultimul timp va fi înlăturată fără prea mult efort. Poate se va reuși chiar o îmbunătățire a indicatorilor economici, mai ales o ținere sub control a deficitului bugetar. Vom avea un guvern liberal condus de dl Ludovic Orban (e momentul lui mare), poate cu mici „inserturi“ PMP și UDMR.
Odată cu el va începe însă noul coșmar, al unui guvern minoritar, chipurile „temporar“ sau „de tranziție“. O tranziție care va trebui să dureze un an. Cum să guvernezi eficient aducînd la un numitor comun șase partide, pînă mai ieri învrăjbite? Odată inamicul comun – PSD – doborît, e o lege a naturii și a firii omenești că va izbucni războiul între aliații de conjunctură, fiecare aflat în altă situație și visînd altceva. USR-PLUS vrea ceea ce nu se poate practic – alegeri anticipate. Cred că o fac mai puțin din convingere interioară, cît pentru a oferi candidatului la președinție Dan Barna un punct de contencios față de președintele Iohannis. Procedînd astfel, însă, riscă să rămînă alături de guvernare, chibițînd continuu și făcînd opoziție deopotrivă la opoziție (PSD) și la guvern (PNL). Nu-i văd ieșind cu bine din această încercare. Pro România lui Victor Ponta nu vrea decît să capteze cît mai multe hălci din PSD. În plus, duplicitatea lui Ponta, proverbială deja, îl face suspect în orice alianță, oricît de conjuncturală. ALDE rămîne antireformist și iliberal. Să ne închipuim că viitorul guvern Orban va intenționa, în acord cu cerințele europene, dar și ale electoratului anti-PSD, să desființeze hulita Secție Specială. Nu poate s-o facă prin OUG, căci referendumul din mai oprește (moralmente) guvernul să dea ordonanțe în domeniul Justiției. Va trebui s-o facă în Parlament, eventual prin asumarea răspunderii. Dar în afara liberalilor și a USR, poate și a PMP, cine va vota în favoarea legii respective? PSD în nici un caz, ALDE în nici un caz, Pro România va cere un preț mare, poate imposibil de plătit. Proiectul va cădea, posibil chiar guvernul, dacă va încerca să treacă legea prin asumarea răspunderii.
În acest caz, marea tentație a unui guvern PNL, atunci cînd va avea chestiuni dificile și care nu întrunesc consensul (aproape toate lucrurile importante adică), va fi ori să nu facă nimic, ori foarte puțin. În schimb, orice s-ar întîmpla, va fi continuu criticat din toate părțile: aliații vor țipa că promisiunile făcute nu le sînt respectate, presa va bombăni că nu se fac reformele anunțate, electoratul va fi frustrat. Cei care participă la guvernare vor fi criticați că participă, cei care nu particică, că nu participă. Va ploua cu recriminări și cu reproșuri din toate părțile. În fundal, împroșcînd venin pretutindeni și hrănindu-și dorința de revanșă, va pîndi PSD-ul, așteptînd să revină la putere peste un an. Ceea ce – deloc imposibil – se va putea întîmpla. Am mai văzut acest film.
Se poate evita noul coșmar? Ar fi necesară, din partea celor aflați la cîrmă, o combinație ideală de trăsături contrastante: o mare abilitate dublată de fermitate, adică să dispună de flexibilitate tactică combinată cu o neabătută direcție strategică. Ceva de tipul machiavelicei asocieri între „vulpe“, „leu“ și „om“. N-o prea regăsesc la actualii responsabili, Orban, Iohannis & alții. Și le ar mai trebui (lor, dar și nouă) și mult noroc. „Prea multe ceri dumneata! Ai prea multe pretenții!“, va obiecta cineva. De acord, reduc pretențiile: de fapt, norocul singur ar fi de ajuns!
