Între artă și viață

Publicat în Dilema Veche nr. 1012 din 31 august – 6 septembrie 2023
image

O străveche dispută s-a reactivat zilele trecute pe FB, avîndu-i drept protagoniști pe scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, cu unul din romanele sale, și pe activistul civic Valeriu Nicolae; disputa privește raporturile, așa-zicînd, dintre literatură și viață. Bineînțeles că, așa cum ne-am obișnuit, disputa s-a dus cu acrimonie de o parte și de alta, cu unele intervenții supărătoare de la terți, oricum, cu destulă neînțelegere de pretutindeni. 

N-am nici o intenție să fac pe arbitrul, mai ales că n-am citit romanul în discuție, ci formulez numai o opinie mai generală asupra temei. Mai întîi, chiar vechimea disputei – de pe vremea lui Platon și a adversarilor poeziei homerice, mai tîrziu a literaturii biblice – ne previne că cearta n-are o soluție generală, ci cel mult una provizorie, bună pentru o situație particulară.

În al doilea rînd, sîntem datori să admitem că limitele dintre ficțiune și viață sînt extrem de fluide. Întotdeauna biografia autorilor a influențat ficțiunea, dar totuși a lua tot ce spune un autor „la persoana întîi” drept confesiune biografică este o eroare. Dar cît de mare e eroarea – este imposibil de decis adesea. Pe de altă parte, nimeni nu-l poate împiedica pe un cititor să reacționeze șocat înaintea unui text literar fie din cauza limbajului ori a conținutului, cît și să se considere ofensat din cauza imaginilor pe care autorul le prezintă despre anumite categorii sociale, etnice, religioase, rasiale, sexuale. Dacă, să zicem, mie mi se pare că anumite părți ale unei opere de ficțiune – să spunem Neguțătorul din Veneția,ca să dau un exemplu clasic – frizează antisemitismul și că toată intriga piesei se învîrte în jurul stereotipului evreului „mîncător de creștini”, e absurd ca cineva să încerce să mă convingă de contrariul. Iar a-mi spune că am eu prejudecăți (bias) din cauza originii, n-are nici o valoare și nu duce nicăieri: îi pot răspunde autorului, cu aceeași monedă, că el însuși are prejudecăți de semn contrar tot din cauza originii. Interpretarea este și trebuie să rămînă liberă și, atîta vreme cît e civilizată, e legitimă. A face apel la „autonomia esteticului” pentru a închide gura cititorului respectiv e, în plus, contraproductiv: căci toți autorii aspiră să exprime, într-un fel sau altul, viața. Ceea ce înseamnă că, punînd o barieră prea înaltă între ficțiune și viață, riscul este ca ficțiunea să-și piardă din efect și interes. Dar poate – va spune cineva – ar trebui ca autorul să se disocieze de personajele sale rasiste, antisemite, violente etc. Dar cum s-o facă? Explicit, poate fi ridicol. Implicit, unii nu-l vor crede. De fapt, autorul nu se poate disocia complet de personajele sale, dar nici nu e totul în personajele sale.

În al treilea rînd, trebuie să ne consolăm cu faptul că există capodopere și opere de valoare – nu mai vorbesc despre autori – care nu respectă cerințele eticului, bunei-cuviințe, religiei etc. nici de azi și nici de ieri. Da, Homer era blasfemiator față de zei și eroi, Biblia e adesea plină de cruzimi, e etnocentrică, misogină, violentă. Evangheliile sînt manifeste anti-iudaice, ca să nu spunem, făcînd un anacronism, antisemite. Decameronul lui Boccaccio e licențios și misogin la culme, Shylock al lui Shakespeare și Fagin al lui Dickens sînt expresii ale antisemitismului popular din vremea lor; în Pe aripile vîntului al lui Margaret Mitchell, negrii sînt prezentați condescendent și paternalist, posibil umilitor etc. Asta nu schimbă faptul indiscutabil că aceste opere (și altele cu defecte similare) sînt niște capodopere. Într-un sens mai larg, literatura și arta de valoare tind să fie șocante și ar fi o mare neînțelegere a le îndulci de plano. De aici rezultă, de asemenea, că ele trebuie prezentate și publicate ca atare, în integralitatea lor aspră. Orice cenzură totală sau parțială, pe lîngă inutilitatea ei în epoca noastră, este și ridicolă: dacă interpretarea e liberă, ar fi absurd ca tocmai creația și prezentarea ei să fie îngrădite. 

Fapt este că, din păcate, valoarea literară și artistică și principiile etice se despart adesea. Sau, dacă vreți, în lumea noastră, binele, frumosul și adevărul nu formează un mănunchi coerent și concordant, așa cum credeau unii dintre gînditorii vechi. E regretabil, dar, așa cum arată și Isaiah Berlin, e inevitabil. În particular, pot premia cu un premiu literar o carte pe care unii (poate chiar eu însumi) o găsesc cu pasaje posibil ofensatoare, chiar dezgustătoare la adresa romilor, a evreilor, a femeilor, a negrilor. N-o premiez fiindcă are acele pasaje, ci fiindcă are valoarea literară pe care o are. O premiez, explic eventual de ce, și apoi tac. N-are rost să mă justific și să-l „salvez” pe autor, invocînd caracterul ficțional al pasajelor și al contextului. Nici nu voi încerca să „închid gura” celui care își exprimă frustrările, subliniind de pildă existența distanței dintre eul narativ și eul auctorial. Juriul literar nu decide asupra moralității sau „corectitudinii” operei, dar nici un alt tip de juriu n-are ce decide în materie de literatură.

S-o spunem limpede: Așa cum nu-l putem obliga pe autor să adopte punctul de vedere al cititorului ofensat și să publice numai ceea ce nu ofensează și nu îndurerează pe nimeni (ar face mai bine să tacă atunci), nici cititorului respectiv nu-i putem cere să renunțe la sentimentele sale de frustrare, dacă ele sînt autentice. Ambii au dreptatea lor pe care e just să și-o exprime public, fără a fi stigmatizați sau certați pentru asta. Însă cele două dreptăți sînt fundamental incompatibile. (Ceea ce înseamnă că trebuie, instituțional vorbind, respectate ambele într-o societate liberă.) Cei doi, omenește vorbind, se pot împăca; punctele lor de vedere, cel mai adesea – nu.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.