Însemnări despre destin

Publicat în Dilema Veche nr. 632 din 31 martie - 6 aprilie
Ce ştii să faci? jpeg

În fragmentele despre destin rămase de la Cicero se invocă un text al lui Posidonius ca probă că, uneori, chiar și înțelepții vorbesc despre soartă (fatum) cînd nu e cazul. Cicero e deferent față de Posidonius, care îi fusese profesor, dar nu se sfiește să ironizeze ușurința cu care marele stoic ia în serios o întîmplare cu totul nesemnificativă. Textul invocat se referă la felul în care și-a găsit moartea piratul Icadius. Aflat într-o peșteră, asupra lui se prăbușește o stîncă rebelă, care îi zdrobește picioarele. „Destin“ – spune Posidonius. Căci dacă nu murea atunci, Icadius ar fi fost, ca pirat, executat mai tîrziu și anume nu oricum, ci tocmai prin zdrobirea picioarelor (crurifragium), sentință curentă în epocă pentru răufăcători. „E ridicol!“ – spune Cicero (De Fato, III, 6). Și dacă Icadius nu s-ar fi aflat în locul cu pricina, stînca ucigașă tot ar fi căzut. E vorba, deci, de pură întîmplare (fortuna). De ce să folosim cuvinte mari, cînd avem la îndemînă explicații naturale sau o simplă nimereală?

E limpede că Cicero, preocupat de buna desfășurare a vieții publice, încearcă să nu lase prea mult loc destinului, adică unei „autorități“ care demobilizează fapta, substituindu-se voinței individuale libere. Dacă totul e pre-scris, dacă ceea ce facem stă sub un „decret“ inflexibil, atunci nu mai e cazul să vorbim de alegere, de responsabilitate, de decizie rațională, de merite sau defecte, de reușite sau eșecuri. Nu putem fi lăudați pentru ce facem bine și nici blamați pentru ce facem rău, de vreme ce nu facem decît ceea ce ne e „dat“ să facem. În aceste condiții, viața cetății e în pericol de disoluție. O cetate puternică, viabilă, e o cetate ai cărei cetățeni respectă normele comunitare în mod liber, optează, în mod liber și chibzuit, pentru o comportare conformă cu regulile locului, asumă, pe bază de liber arbitru, o funcționare civică adecvată. Altfel, ar fi o adunătură de vietăți arbitrare, purtate de briza destinului în toate direcțiile, cu sau fără consimțămîntul lor. „Lenea“, „inacțiunea“ devin, astfel, singura conduită legitimă: cînd, bolnav fiind, crezi că, indiferent dacă chemi sau nu doctorul, te vei vindeca sau vei muri, în funcție de decizia destinului, atunci nu chemi doctorul și nu întreprinzi nimic. Te lași purtat, preluat, dirijat, fără nici o participare a eului propriu. Efortul personal, „tăria de caracter“, combativitatea, „speranța“ devin vorbe goale.

Prin urmare, Cicero gîndește, aici, ca om politic. Ce le vom spune oare oamenilor? Că indiferent ce vor face, totul e dinainte hotărît, sau că, dimpotrivă, stă în puterea lor să influențeze mersul lucrurilor? Pedagogic și social, Cicero are dreptate. Dar, în cazul povestioarei lui Posidonius despre piratul ucis de prăbușirea unei stînci, el comite un sofism neașteptat de facil. Problema nu e că fragmentul de stîncă urma să cadă oricum, potrivit unei legități mai curînd naturale. Nu de „destinul“ stîncii e vorba în text, ci de destinul lui Icadius. Ceea ce „sună“ a destin în episodul cu pricina este că Icadius se găsește în locul în care cade stîn­ca, exact în clipa căderii ei. Cînd, la un cutremur, o cărămidă se desprinde dintr-o clădire și cade la pămînt, avem de a face cu un fenomen explicabil aproape mecanic, printr-o relație simplă de la cauză la efect. Dar cînd Alexandru Ivasiuc, mergînd pe trotoarul de lîngă clădirea avariată, primește cărămida în moalele capului, avem, inevitabil, sentimentul unui „accident“ semnificativ. Intersecția de o zecime de secundă dintre traiectoria cărămizii și creștetul lui Ivasiuc are o „rigoare“, o „eficacitate“ inconturnabilă, o pondere existențială care nu mai poate fi redusă la capriciile zeiței Fortuna, la ghinion orb, la stupiditatea hazardului. Da, cărămida ar fi căzut oricum. Dar Alexandru Iva­siuc putea muri altfel, altcîndva, altundeva. E ceva misterios și neliniștitor în această întîmplare, care ne îndreptățește să deschidem, fără prejudecăți, dar fără inhibiții „de actualitate“, problema destinului.

O primă observație pe care o putem face în marginea povestirii lui Posidonius este că termenul „destin“ nu e potrivit cînd e vorba de „obiecte“ neînsuflețite. Stînca nu are destin, ci se supune unor „agenți“ externi aparținînd ordinii naturale. Desprinderea ei din roca peșterii se produce cînd intervin anumite condiții, explicabile prin structura fizică și chimică a stratului geologic din care face parte. Putem, în schimb, să vorbim de „destin“ cînd e vorba de ființe vii. Fără „însuflețire“, adică fără dinamica imprescriptibilă a vieții, fără libertatea de a alege nu există destin. Asta ar însemna că destinul e un fenomen colateral al libertății, tot astfel cum libertatea apare uneori, paradoxal, ca manifestare a destinului. Așadar, numai vietățile au destin. Dar abia de-aici încolo încep dificultățile. Toate vietățile? Plantele au destin? Dar animalele? Unii spun că, în cazul regnurilor vii subumane, destinul nu se exprimă la nivelul individului, ci la nivelul speciei. Dar oamenii? Au toți oamenii destin? Există – în plan uman – inși care ilustrează mai curînd specia, fără să parcurgă o traiectorie distinctă, fără să iasă deasupra gregarității, deasupra numărătorii statistice? Pe scurt: există oameni fără destin? Există destine „mici“ și destine „mari“? Acesta e spațiul interogativ în care trebuie să navigăm, dacă ne punem problema destinului. Și sîntem abia la început. Vom vedea, mai tîrziu, dacă a meritat să pornim la drum și dacă e ceva de aflat la capătul lui.

image png
Reevaluarea lucrurilor de acasă
Și e de observat că țara s-a schimbat în mod fizic, mult mai mult decît atitudinea locuitorilor ei.
p 7 Sam Altman WC jpg
Capitalul cîștigă și în domeniul IA
Nu e de mirare că OpenAI nu a reușit să-și respecte misiunea.
image png
image png
Birocrații inventate, care să justifice plusul la salariu
Ne mai mirăm, apoi, de ce pleacă profesorii din învățămînt sau de ce ezită să vină.
image png
Șanticler
Rămîne să mai vorbim, desigur, despre sensurile alunecoase și imprevizibile generate de larga circulație a cuvîntului efemer.
image png
Un recrut de odinioară
Pe spatele gecii tînărului erau imprimate, în galben ţipător, cuvintele US Air Force.
image png
Mintea democratică și impunitatea poporului
Pe cînd mintea democratică nu exista, popoarele erau pedepsite.
image png
Moș Crăciun, John Fitzgerald Kennedy și bomba nucleară
A fost fix pe dos. Anul 1962 a adus cea mai gravă criză din timpul Războiului Rece, criza rachetelor nucleare din Cuba.
image png
Nevoia de umanioare
Ele sînt însoţitorul şi sprijinul ideal in dürftiger Zeit şi beneficiază de resurse încă nevalorificate în spaţiul Europei de Est.
image png
O fabulă a lui Socrate
E ceea ce am pățit și eu: după ce m-a durut piciorul din cauza legăturii, iată că a urmat și plăcerea.
image png
Spirala ghinionului și ghicitul în gri
Poate nu la fel de ostentativ, dar cei care spun lucrurile sînt, din nou, tratați ca excentrici stridenți și, pe alocuri, isterici.
image png
Cine sapă la temelia pilonului II
Este incredibilă tenacitatea cu care politicienii din zona de stînga atacă pilonul II de pensii administrate privat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.