Informații utile

România reuşeşte, de veacuri, să ilustreze spectaculos alternanţa, ba chiar simultaneitatea, unor afecte şi situaţii ireconciliabile: dramă şi băşcălie, rîs şi plîns, veselie şi tristeţe, vehemenţă şi toropeală, indignare şi conciliere. Ni se oferă zilnic, în ziare şi la televiziuni, numeroase exemple. Asistăm la interminabile dezbateri în care şi invitaţii, şi moderatorii deplîng catastrofe naţionale ireparabile printre glumiţe, replici „haioase“, piruete jucăuşe. Sîntem specialişti în hazul de necaz. Doliul de fond se arborează într-o atmosferă de bună-dispoziţie telegenică. Cei din platou, cînd bosumflaţi, cînd şmecheri, cînd apocaliptici, cînd zglobii, se simt bine. Cu alte cuvinte – cum spunea cineva –, situaţia e tragică, dar nu e serioasă… 

Ziarele ştiu să facă o nonşalantă selecţie între ştiri importante şi ştiri vandabile. Orice informaţie e cîntărită după eventualele ei conotaţii politice şi după „rating“. Aşa se face că, la un moment dat, sîntem înştiinţaţi (şi nu în jurnalistica de cancan) că dnei Elena Udrea, la o conferinţă de presă, i s-au văzut chiloţii. Sau că s-a împiedicat şi era să cadă cînd a coborît de pe podiumul unei întruniri. Altădată, ni se comunică isprăvi fenomenale ale dlui Radu Mazăre (deghizamente bezmetice, date despre cum şi-a pierdut „virginitatea“, detalii despre „femeia braziliancă“ etc.). Mai aflăm că dl Crin Antonescu a mîngîiat miei la Botoşani, că dl Tălmăcean dansează ca Michael Jackson şi cîte şi mai cîte, de natură să lămurească, pe căi subtile, criza generală. Dar există şi „breaking news“ dincolo de universul VIP-urilor. Repet, nu citez decît titluri din gazete importante, nu din mlaştina tabloidelor, unde ele sînt, mai mult sau mai puţin, la locul lor. Se întîmplă, e drept, ca, uneori, ziarele „mari“ să preia anumite articole din tabloide, dar asumîndu-le, în fond, prin această preluare, ca fiind demne de „brandul“ lor nobil. Exemple: „Un tînăr a violat o femeie de două ori în acelaşi loc (sic!), la trei luni distanţă“, „Un brăilean a fost prins beat la volan în capitală“, „Un minor de 12 ani din Floreşti este cercetat penal pentru furt“. Sau, trecînd la vedete mai picante: „Daniela Crudu a părăsit matinalul Neatza după scandalul cu Leo din Strehaia“, „Borcea vrea ca Marcel Pavel să-i cînte la nuntă melodia Frumoasa mea“, „Sînziana Buruiană şi Laurette i-au dat cadou Andreei Tonciu un penis dulce“, „În ce scandal a mai fost implicat Sorin Marica, iubitul Andreei Spătaru“, „Miracolul din decolteu: cum i-au crescut Andreei Bălan nişte sîni gigantici“. Sîntem, de asemenea, informaţi, că Simona Sensual nu poate dormi pe burtă din cauza silicoanelor, că „prinţul“ şi Bianca s-au împăcat şi merg din nou la cumpărături, că, în schimb, Keo nu vrea să se însoare cu Andreea Bălan. Un cotidian îndeobşte sobru publică un interviu cu Adelina Pestriţu (cine sînt, domnule, toate fetele astea?!), în care una dintre întrebări sună astfel: „Ai spus că vrei să mai adaugi un tatuaj. Despre ce este vorba?“. Nu mai vorbesc de iliadele şi odiseele Columbeanu-Zăvoranu, din care presa autohtonă s-a hrănit luni întregi, pînă la indigestie. Recomand editorilor români cu pretenţii să răsfoiască publicaţii echivalente din alte ţări europene. Vor constata că astfel de teme şi texte sînt de negîndit în Frankfurter Allgemaine Zeitung, în The New York Times, Le Monde, Neue Züricher Zeitung, Gazeta Wyborcza şi altele, din aceeaşi familie. Şi că e degradant să cultivi „informaţia“ la acest nivel, mai cu seamă într-un moment în care majoritatea cititorilor trăiesc în marasm. Ştiu dinainte răspunsul: asta se cere! Şi, în definitiv, tocmai pentru că vremurile sînt grele, lumea trebuie să se mai şi destindă. Ca şi cum nu te poţi destinde decît aruncîndu-te în gol. Ca şi cînd cea mai bună soluţie pentru un om însetat ar fi o sticlă cu oţet. Ca şi cînd înfometatul se poate salva scărpinîndu-se în nas. Şi totuşi, asta pare să fie reţeta preferată a mediilor noastre: veşti proaste de toate calibrele, ştiri nule, care nu interesează decît subretele, bîrfe deocheate şi minimalizarea (sau direct ignorarea) veştilor bune. Nu facem emisiuni despre performanţele consistente ale Institutului Cultural Român, dar dedicăm o tacla în doi peri unui textuleţ al lui Patapievici, extras de pe nu ştiu ce blog obscur. Nu prea comentăm festivitatea de premiere a tinerilor bacalaureaţi de nota 10 (excepţie: un editorial de Radu Paraschivescu), dar analizăm dacă e corect ca viitorii candidaţi să fie supravegheaţi şi, deci, împiedicaţi să copieze. Cum ziceam la început: sîntem – vorba poetului – „o ţară tristă plină de umor“. Dar mai ales tristă.