Inamicii diversității

A stîrnit o anumită emoție negativă, cînd nu adversitate de-a dreptul, într-o parte a opiniei publice, un document semnat de 13 culte din România, în frunte cu BOR (care a și avut inițiativa) prin care se formulează mai multe cereri de amendare a proiectului legii Educației naționale. (Nota bene, textul n-a fost semnat de reprezentatul cultului mozaic.) Majoritatea criticilor s-a concentrat pe solicitarea ca materia Religie să facă parte din lista opționalelor pentru bacalaureat. Ca Religia să poată – la alegere – să substituie la Bac o disciplină științifică, precum Fizica, Chimia, Istoria sau Biologia, mi se pare într-adevăr criticabil din diferite motive. Iar asigurările dlui Ciolacu că „Religia aduce cunoaștere și nu supunere” nu schimbă deloc faptul că prin această substituție, de pildă, educația științifică din România, și așa precară, va fi afectată în plus.

Concentrarea discuției asupra Religiei ca materie opțională de Bac cred că i-a făcut pe destui să neglijeze faptul că documentul mai vine și cu alte cîteva solicitări, în fapt mult mai îngrijorătoare pentru cei ce își doresc în România o educație pentru secolul XXI. Și care solicitări nu mai au un caracter opțional, ci se extind asupra întregului sistem educațional preuniversitar.

Astfel, printr-o ironie de care se pare că nu sînt conștiente, cele 13 culte cer să fie eliminate din legea Educației art. 2, alineatul 1, b, și art. 224, e. Primul articol amintit este o definire a diversității (o caracteristică inclusiv a situației religioase din România!), iar al doilea obligă personalul didactic să promoveze diversitatea alături de alte valori. Vă gîndiți, pesemne, că definiția conține cine știe ce grozăvii, gen woke, sexo-marxiste etc.? Cîtuși de puțin: „Diversitatea (înseamnă) respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”. Nu sună înfricoșător, ci dimpotrivă. Prin urmare, dacă propunerile vor deveni lege, nu numai la orele de Religie, dar și la cele de Istorie, de Filozofie, de Educație civică, de Dirigenție etc., profesorii nu numai că nu vor mai fi obligați să respecte și alte culte și alte perspective de viață sau naționale decît cele majoritare în general sau în clasa respectivă, dar unii dintre ei vor putea aluneca repede în tendința de a promova teme naționaliste, ortodoxiste, șovine, de a-l trata condescendent și fără empatie pe „celălalt”, dacă are altă religie, altă rasă, sau e gay, sau chiar de a-l umili. 

În plus, se mai cere amendarea articolului 11 (1), prin suprimarea sintagmei „orientare sexuală”: „În unitățile de învățămînt preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățămînt preuniversitar, sînt interzise discriminările pe criterii de vîrstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare...”. Prin urmare, profesorii – dacă cred de cuviință – vor avea liber la a discrimina un elev gay sau chiar numai avînd un părinte gay; mai mult, unii dintre ei ar putea să nu ezite dacă vor susține că homosexualii sînt „perverși”, „blestemați de Dumnezeu”, „bolnavi” sau „inferiori” celorlalți, sau dacă vor condamna alte forme de uniuni liber consimțite între adulți în afara „familiei tradiționale”.

Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant, rațional și ținînd seama de istorie (inclusiv de crimele și îndemnurile criminale în numele religiei din trecut sau prezent). Elevii vor învăța prea puțin religie, în sensul bun, acela de a aprofunda o cultură religioasă și semnificațiile ei omenești, ci se va tinde să fie catehizați în ortodoxia și ortopraxia unui cult, reținînd pentru Bac un șir de propoziții dogmatice, fără viață;  nu va fi foarte diferit în fond, mă tem, de ceea ce se întîmpla pe timpuri la învățămîntul politico-ideologic, ajuns un catehism secular și ateu. Iar unii profesori de Religie (sau de Istorie etc.) vor putea interpreta absența unei definiții a diversității – și a obligației de a o promova – drept îngăduință de a prezenta alte culte creștine și necreștine din prezent sau din trecut dintr-o perspectivă debalansată și exclusivistă. 

Și, în general, eliminarea obligativității de a respecta și preda diversitatea (definită cum am văzut) nu poate decît împinge învățămîntul românesc în ansamblu, apoi, inevitabil, și societatea românească pe panta dogmatismului, a șovinismului și a spaimei de „străin”, mai ales cînd acesta are altă religie, altă etnie sau altă orientare sexuală, ori a disprețului, cînd celălalt e vîrstnic, bolnav și sărac. Indirect și implicit, această excludere a diversității îi va face pe oameni tot mai suspicioși față de țările și culturile care o includ și o recunosc, adică tocmai față de țările UE, unde, paradoxal, atît de mulți conaționali trăiesc sau își doresc să trăiască. Cu modificările la lege dorite de culte nu cred că românii vor deveni mai religioși în sensul bun al cuvîntului, ci doar mai superstițioși, mai ignoranți, mai intoleranți și mai permeabili la teoriile conspirației.