Inactualităţi

Publicat în Dilema Veche nr. 595 din 9-15 iulie 2015
Avanpremieră jpeg

Cînd, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi)zilnică şi se întîmplă să fie vreme senină, dau, inevitabil, peste cîte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, profitînd de căldura mediocră a soarelui.

E atît de imobil, de extatic, de impasibil, încît pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vîrtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi. Ei, oamenii, sînt, de data aceasta, „vagabonzii“, vietăţile fără stăpîn şi fără rost, în vreme ce cîinele adormit la soare are „stabilitatea“ unui călugăr Zen. 

Aş vrea să am îndrăzneala, libertatea interioară, inteligenţa de a mă întinde lîngă el şi de a mă sustrage, astfel, împrejurărilor curente, vremurilor, asfixiei lumeşti. Dar am pierdut, laolaltă cu toţi semenii mei, instinctul „rupturii de nivel“, al ieşirii din timp. Sînt mereu „în reţea“, cablat, preluat, „angajat“, dependent de drogul urgenţelor… În loc să facem din animale spectre (lucrative) ale unor funeste pandemii, ar trebui să recuperăm ceva din virtuţile lor: din statica felinelor, din răbdarea, dinamismul flexibil şi detenta cîinilor, din calmul rumegătoarelor, din vocaţia înaripatelor de a se desprinde. Să fim „înţelepţi ca şerpii şi inocenţi ca porumbeii“. 

Într-o lume judecată mereu, de puritani, pentru regresul ei în trivialitate animală, tocmai animalitatea, animalitatea bună, e ceea ce am pierdut, ceea ce ne lipseşte. Alături de doctorul care mă somează să mă mişc, am nevoie şi de un altul care să-mi ceară să stau, o oră pe zi, nemişcat, la soare, fără să mă gîndesc la nimic. 

Semnificativ e şi faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală. „Sofisticarea“ civilizată a adus cu sine, simultan, fragilitate fizică şi debilitate mintală. Sîntem „evoluaţi“ şi precari. E frapantă, de pildă, dispariţia aproape totală din orizontul interogaţiei şi al reflecţiei noastre a unor teme esenţiale. Iubirea nu mai este astăzi un subiect, dincolo de scandalul monden, inflamaţia erotică şi sentimentalismul de telenovelă. Autori şi autoare ca Mariana Alcoforado, Ninon de Lenclos, Denis de Rougemont, Max Scheler sau Ortega y Gasset nu mai apar. Absente, în sens substanţial, de pe piaţă sînt şi teme ca prietenia, umorul, destinul şi moartea. Se vorbeşte infinit mai mult despre succes, despre sănătate, politică, virtuţi manageriale şi feluri de mîncare. Autori care au modelat cu autoritatea lor secole întregi de cultură europeană sînt, practic, abandonaţi. Numai o minoritate de excentrici mai citeşte acum texte care pentru antecesorii noştri erau deprinderi gimnaziale curente: Cicero şi Epictet, Marc Aureliu, Maxim Mărturisitorul, Thomas à Kempis, Meister Eckhart, Montaigne sau Pascal. Tatăl meu încă ştia pe dinafară, din liceu, versiunea grecească a Rugăciunii Domneşti. 

Omologii lui de azi au probleme cu limba română, iar dintre limbile străine abia dacă pot schimonosi o engleză de şlagăr pop. N-aş vrea să par nostalgic, vetust, apocaliptic. Cred însă că e bine să luăm notă de mersul lucrurilor, să ne întrebăm, la rece, ce am cîştigat şi ce am pierdut şi, dacă se poate, să întreprindem cîte ceva pentru o recalibrare a facultăţilor noastre intelectuale şi sufleteşti în contextul lumii contemporane. 

Marile reforme morale şi instituţionale nu pot începe decît de aici, de la reforma individului, de la identificarea şi relansarea adevăratului său potenţial. 

Săptămîna trecută deplîngeam, între altele, ieşirea din scenă a cîtorva teme de reflecţie altădată curente şi scăderea generală a interesului pentru lectură. Cineva mai tînăr decît mine şi, probabil, mai inteligent mi-a atras atenţia că, totuşi, tîrgurile de carte sînt întotdeauna aglomerate şi că o bună parte din vizitatori sînt oameni din noua generaţie. Pline, cu aceeaşi categorie de vîrstă, sînt şi unele librării (Cărtureşti, de exemplu). Aşadar, amatori de carte şi de idei există.

Problema ar fi alta: tipul uman pentru care cititul, cultura, dezbaterea intelectuală au preţ şi relevanţă nu e în atenţia publică, nu se manifestă, nu iese la rampă. Şi nu e încurajat să o facă. „Modelele“ societăţii româneşti de azi nu fac parte din această specie. De aceea, cei care se ocupă cu „dulcea zăbavă“ a lecturii, pasionaţii de texte şi de viaţă spirituală trăiesc discret, în cercuri restrînse, lipsite de vizibilitate şi prestigiu. Ei există, dar în penumbră. Ceea ce le lipseşte este atenţia noastră, promovarea adecvată, contextul care să-i stimuleze şi să-i pună în lumină. 

Cunosc eu însumi o sumedenie de asemenea tineri. Unii şcoliţi în marile universităţi ale lumii, alţii grădinărindu-se singuri, autodidacţi străluciţi, formaţi inexplicabil în ciuda unei ambianţe opace. În genere, sînt marginali, neapreciaţi şi sub- sau ne-folosiţi. Catedrele diferitelor facultăţi sînt un fel de rezervaţii inexpugnabile, recalcitrante la orice tentativă de împrospătare. Presa preferă condeieri nervoşi, rapizi, fără prea multe „fasoane“ culturale. Cei mai mulţi dintre „analiştii“ noştri sînt, la bază, caftangii calificaţi.  Vedetele care defilează pe micile ecrane sînt, într-o proporţie zdrobitoare, întruchipări bălţate ale neruşinării vesele, ale ignoranţei arogante, ale improvizaţiei. Succesul se obţine pe altă claviatură decît pe aceea a studiului, a seriozităţii, a inteligenţei prompte şi a bunei-cuviinţe. 

Trebuie doar să ai mult tupeu, o tandră iubire de sine, cîteva relaţii şi o proastă cunoaştere a limbii române. Cultura, fie ea şi de nivel strict gimnazial, nu se vinde. Mi se va spune că specimene din această zoologie există în toată lumea. Da, numai că ele nu ajung niciodată să ocupe scena, să domine piaţa publică, să se caţere la vîrf în marile topuri „naţionale“: nu moderează, săptămînal, emisiuni de mare audienţă, nu devin „VIP“-uri, nu fac cariere spectaculoase în văzul lumii.

Pe scurt, nu sînt niciodată selecţionaţi în echipa de „elită“ a ţării. La noi, lucrurile se petrec exact pe dos. Nici unul dintre tinerii valoroşi de care pomeneam mai sus nu intră în vreun lot reprezentativ. Din cînd în cînd, unii din ei sînt preluaţi, sezonier, în cîte o întreprindere politică de conjunctură, pentru a decora snob griul din jur. Dar, în realitate, nu de calităţile şi de competenţele lor e nevoie, ci de numele lor încă inocent, de pigmentul exotic al siluetei lor şi, eventual, de buna lor credinţă. 

Într-o ţară în care elitele sînt culpabilizate şi dispreţuite, în care tot felul de caraghioşi volubili, de semidocţi pociţi dau de pămînt cu minţile de calibru ale momentului, pentru că nu le plac opţiunile lor politice, într-o ţară în care Dan Diaconescu e tratat cu drăgălăşenie de oameni politici marcanţi, în care tabloidele triumfă şi o publicaţie ca

moare, într-o astfel de ţară degeaba există tineri care citesc şi gîndesc. Nu se văd. Nu ei fac rating, nu ei dau tonul istoriei noastre contemporane.  

(apărut pe adevarul.ro, 19-26 ianuarie 2010) 

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.