În Europa, la o cafea

Pentru mine, cea mai încurajatoare, mai tandră, mai adecvată reacţie autohtonă la evenimentul integrării europene a fost replica unor ardeleni care, întrebaţi de un reporter, la graniţa cu Ungaria, de ce se grăbesc să facă, între primii, experienţa suspendării formalităţilor de frontieră, au răspuns cu un soi de sfială veselă: "Mergem să bem o cafea şi ne-ntoarcem!". E o declaraţie memorabilă. La prima vedere, ai zice că ea reduce "momentul istoric" la derizoriu. De-aia am luptat atît? De-aia ne-am străduit să îndeplinim, gîfîind, atîtea condiţii? De-aia s-au strofocat mai toate guvernele postdecembriste? Ca să meargă cutărică din Arad la o cafea în Szeged? Ei bine, da! Pentru cetăţeanul obişnuit, cele 80.000 de pagini ale birocraţiei europene nu contează decît în măsura în care devin viaţă cotidiană, gest firesc, reflex de civilizaţie. Acquis-ul comunitar e treaba tehnicienilor şi a oamenilor politici. Adică a unei minorităţi experte. Versiunea publică, am spune chiar versiunea populară a integrării trebuie să aibă un chip uman, imediat accesibil, imediat perceptibil în detaliul, fie şi minor, al traiului zilnic. De pildă, în savoarea tihnită a unei cafele, băută unde vrei, cînd vrei, cu cine vrei. O bei şi te-ntorci! Am suportat, aproape cincizeci de ani, un regim care sabota cafeaua şi decimase cafenelele. De aceea, cînd prindeam ocazia, plecam după cafea spre Vest şi nu ne mai întorceam niciodată. Acum putem să plecăm şi să ne întoarcem după bunul nostru plac. E, poate, un pas mic pentru Europa de Est, dar uriaş pentru individul de rînd. În plus, cafeaua ne introduce în inima însăşi a simbolicii europene. George Steiner, într-o conferinţă despre cultura continentală, vedea în distanţele relativ mici (astfel încît a le parcurge cu piciorul nu e neverosimil) şi în obiceiul răgazului de cafenea - semne caracteristice ale europenităţii, fără echivalent în pub-ul insular sau în bar-ul transatlantic. Cafeneaua e un spaţiu de cultură. În plus, ea asimilează o fărîmă de Orient, în stilul specific, deschis, bucuros de alteritate, al europeanului adevărat. Fermecătoare, în replica ardeleanului de la fosta graniţă, e şi o anumită componentă de gratuitate. Îmi amintesc de un comentariu al lui Petre Ţuţea despre coborîrea pe Lună a cosmonauţilor americani: "E de necrezut! S-au cheltuit atîţia bani şi atîta inteligenţă, ca să se afle că pe Lună nu se poate pune ceapă!". Dar aşa sînt oamenii! Recurg la orice mijloace pentru performanţa pură sau pentru a-şi satisface stricta curiozitate. A intra în UE ca să bei o cafea, cu alte cuvinte ca să-ţi faci o plăcere, dincolo de orice calcul lucrativ, e o dovadă de stil. O marcă discretă de nobleţe. Nu ştim încă în ce fel şi cînd vom profita de calitatea de membri ai comunităţii europene. Deocamdată, sîntem mulţumiţi să ne oferim o mică bucurie, fie şi pe cheltuială proprie... Am putea, într-o cheie relativistă, eventual cinică, să interpretăm povestea cu cafeaua şi altfel. Ca pe o formă de înţelepciune (desigur "milenară"). Nu mergeţi spre UE ca spre pomul lăudat. Nu desfăşuraţi un amplu front de aşteptări isterice. Ziceţi mersi dacă vă alegeţi cu o cafea. Lucrurile vor arăta mai simplu decît aţi crezut. Veţi trece graniţa fără paşaport, vă veţi aşeza dinaintea unei ceşti aburinde la Budapesta sau la Viena şi veţi face planuri de împuşcat francul. E mult? E puţin? O să vedem. Dar, oricum, în mintea şi în sufletele noastre va fi, de aici înainte, ceva mai mult loc pentru îndrăzneală şi pentru speranţă.