Imobilism
A fost destul să se încrunte puțin AUR, să dea BOR un comunicat scorțos și să protesteze vreo doi-trei parlamentari PNL, ca proiectul noii CI digitale și cu cip să fie schimbat: fatidicul cuvînt „gen”, sugerînd, chipurile, sinistre mașinațiuni „sexomarxiste” (un termen imbecil care nu corespunde cu nimic contemporan, mai ales din România), să fie șters și să se revină la „sexul” nostru bătrînesc! Nu spun nici măcar că ar fi mai bună o variantă sau alta, ci numai că instituțiile noastre (după luni de deliberare) oscilează la orice critică de parcă ar fi lovite de un taifun: schimbă la pripeală orice fără „audiatur et altera pars”, contabilizînd numai calomnii și neghiobii răsturnate în capul așa-numiților „progresiști”. Se vede că frica autorităților de a nu supăra Biserica, pe naționaliști sau „blocul conservator” devenit dominant în PNL întrece orice intenție de dialog, ba chiar orice coerență politico-administrativă. Și totuși, parcă aveam la putere o coaliție reformistă, unde unul dintre parteneri (USR-PLUS) ar fi fost chiar, cică, „vîndut” sexomarxiștilor. Unde îi e vocea? La fel s-a întîmplat și cu „educația sexuală” din școli, care „s-a pierdut” în Parlament (observați că aici termenul „sex” n-a fost bun, ci a trebuit înlocuit cu ceva mai edulcorat și vag). Pe cînd vom avea și noi legi ca în Ungaria? Cred (ba sînt sigur aproape) că numai încă o oarecare teamă de UE îi reține pe marii noștri „liberali” de la o derivă iliberală fără menajamente, la care ar adera pe jumătate din oportunism, pe jumătate din convingere.
Aproape la fel se întîmplă însă – și ceva mult mai grav pe moment – cu vaccinarea anti-COVID. Stăm al naibii de rău, cu abia o treime de populație vaccinată, la jumătate aproape față de media europeană. Medicii au obosit avertizînd, dar autoritățile absentează. Imobilism maxim. Nu există voință politică de a impune vaccinarea nici măcar personalului sanitar, cu atît mai puțin celui din Educație, urmînd bune exemple europene, dar și logica bunului-simț. Iohannis a dat tonul imobilismului, spunînd că nu crede în valoarea obligării oamenilor. Dar cînd e vorba despre plata impozitelor, crede în valoarea obligării oamenilor? De fapt, guvernanții nu vor să supere. Pe cine? Sindicatele, Biserica, grupul masiv al antivacciniștilor, mai ales masa needucată și prostită de teoriile conspiraționiste. PNL nu vrea campanie negativă înainte de alegerile interne, iar prim-ministrul e în stare să sacrifice orice, inclusiv sănătatea și viața populației, de dragul carierei sale politice începute sub auspicii atît de strălucite. Cînd spitalele se vor umple iarăși de pacienți COVID vor trebui desigur impuse restricții, dar pînă atunci dl Cîțu speră să devină președintele PNL și să-i „radă” pe Orban și pe ultimii săi partizani.
Cînd guvernanții nu se ceartă (la acest capitol sînt experți), nu fac aproape nimic. Pare să le fie frică de orice reformă, inclusiv de cele promise în campania electorală. Cînd ministrul Justiției, Stelian Ion, s-a plîns de opoziția UDMR la desființarea Secției Speciale (nu mutarea ei la Parchetul General), președintele Iohannis, în mod paradoxal, l-a criticat pe ministru, nu UDMR. Poate că lucrurile s-ar mișca, totuși, dacă UE s-ar încrunta un pic la noi, mai ales că acum ar trebui să vină fondurile PNRR. În general, ai impresia că, pentru ca să se întîmple ceva, orice, e nevoie să se încrunte cineva „tare și mare” la autoritățile române și că, în funcție de cine e cel mai „încruntat”, pe moment se obțin rezultate de un fel sau de altul. Dar vreun „motor intern” al coaliției nu există? Se pare că nu.
Imobilism, lipsă de voință politică, conservatorism adesea de-a dreptul reacționar, abandonarea de facto a unor promisiuni electorale pentru care oamenii au stat în stradă – pe deasupra, administrare defectă a Bucureștiului: încep să nu mai înțeleg de ce avem această coaliție pe care am votat-o cu speranță mulți dintre noi.
Și apropo: credeți că aveam nevoie de neorînduiala parcurilor, de invazia de țînțari, de scandalurile cu gunoiul din sectorul 1 și așa mai departe – astea ca noutăți – pentru ca primarul general să facă obiecții la o paradă propusă a LGBT? Gabriela Firea, oricum, ar fi fost mai credibilă în rolul de protectoare al familiei și sexualității „tradiționale” decît Nicușor Dan. Dar noi l-am votat pe Nicușor Dan și pe ceilalți parteneri de la guvernare, sperînd ca ei toți, cooperînd, să facă o diferență esențială, deopotrivă administrativă, politică și ideologică, față de PSD. Încep s-o văd însă – diferența – tot mai în ceață.
