Gusturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor

Publicat în Dilema Veche nr. 644 din 23-29 iunie 2016
Ce ştii să faci? jpeg

Un clip muzical de mare succes ne-a învățat, de curînd, că lui Dumnezeu îi plac lemnul și spațiile mici. Am înțeles, pînă la un punct, unde bătea mesajul cu pricina: era un avertisment împotriva invaziei betonului și împotriva elefantiazei arhitecturale. Ar fi fost poate mai cuminte să spunem ce ne place nouă, oamenilor, dat fiind că nu prea avem acces la misterul preferințelor dumnezeiești. Dar dacă tot am îndrăznit să anticipăm opțiunile Creatorului, mă gîndesc să speculez și eu puțin – poate cu ceva mai mult temei scripturar – asupra posibilelor înclinații gustative ale Instanței Supreme.

A pune problema gustului e mai mult decît legitim în contextul unei interogații vizînd viața spirituală. Cum știm, termenul latinesc pentru „gust“, savoare, mireasmă (sapor) a dat, între altele, numele înțelepciunii: sapientia. „A avea gust“ nu înseamnă doar a avea discernămînt estetic, ci și a nu fi spiritualmente fad, searbăd, anost, insipid. Adică a fi „bun la gust“ din punctul de vedere al unei exigențe transcendente. A fi o hrană plăcută și fortifiantă pentru căutătorii de înțelepciune. Să ne amintim de capitolul 3 din Apocalipsă, unde se spune că pe cei „căldicei“, indeciși între rece și fierbinte, Dumnezeu îi varsă din gura Sa… Cu gîndul la acest pasaj, mă întreb, uneori, dacă Judecata de Apoi nu va fi un soi de „degustare“ expertă: Judecătorul ne va plimba puțin prin augusta Sa gură, pentru a constata dacă avem savoarea cuvenită. Pe cei „aleși“ îi va păstra alături de Sine, iar pe cei cu gust prost „îi va vărsa din gura Sa“…

Dar ne putem face vreo idee despre „gustul“ care îi place cel mai mult lui Dumnezeu? Evangheliile par să știe: sarea. Apropiații lui Iisus sînt declarați „sarea pămîntului“. „Bună este sarea“ – se spune în alt loc. Și „să aveți sare întru voi!“. Sau: „Cuvîntul vostru să fie întotdeauna plăcut, dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia“ (Coloseni, 4,6). Mă întreb cîți dintre prelații noștri știu să evite leșia „pietății de serviciu“ și să vorbească semenilor lor „cu sare și piper“. Așadar, cu înțelepciune „gustoasă“, atrăgătoare, savuroasă. Nesărate, „bucatele“ de orice fel sînt indigeste: obiect al unei sațietăți plicticoase, lipsite de „condimentul“ bucuriei. A întîmpina un oaspete – conform tradiției – cu „pîine și sare“ e a-i oferi, în același timp, substanță, savoare și ospitalitate netrecătoare (sarea e, prin definiție, inalterabilă: nu se strică și contribuie la conservarea prelungită a alterabilelor).

Medicii nu vor fi foarte încîntați de prestigiul sării din textele sacre. Dintre celelalte gusturi, nici dulcele nu arată prea rău în experiența lexicală curentă. Dicționarele inventariază multiple variante ale dulcelui benefic, răsplătitor, confortabil: lumină dulce (blîndă), somn dulce (neagitat, odihnitor), vorbe dulci, climă dulce, buze dulci, soare dulce, pantă dulce (ușor de urcat) etc. Postul alternează și el cu „mîncăruri de dulce“, îngăduite de pravilă. Prin contrast, acreala e evident antipatică: iradiere a firii ursuze, a comportamentului „oțețit“, a proastei-dispoziții cronice. La fel și amarul și amăreala, amintind inevitabil de recalcitranta fiere, de vomitiva chinină, de „zile amare“, de insul „amărît“, de cel care „își înghite“ sau „își varsă amarul“. E curios că gusturile rele se îmblînzesc prin diminutivare: „acrișorul“ poate fi agreabil cînd vine de la citrice, borș, murături. „Amarul“ se domesticește și el în „amărui“, cînd e livrat sub formă de pelin, cireșe amare, migdale sau diverse tipuri de digestiv. Dimpotrivă, prin diminutivare, dulcele pierde: „dulceagul“ e mai curînd rebarbativ: un dulce indecis, minor, ușor grețos. Conotațiile „mieros“, „drăgălaș“ sau cele care acompaniază iconografic gama rozurilor (îngerași, bebeluși, zîne, păpuși Barbie, animăluțe) intră și ele în cortegiul dulcelui căzut la nivel de „dulcegărie“. Dar chiar și dulcele propriu-zis poate livra versiuni insuportabile, din punctul meu de vedere. Puține lucruri mă irită mai prompt și mai acut decît amabilitățile zemoase, de tipul: „Sînteți un dulce“. Nu bag mîna în foc că lui Dumnezeu nu-i plac decît materiile lemnoase și spațiile înghesuite. Dar aș cuteza să cred că nu-i plac nici acreala, nici dulcegăriile, nici proasta dispoziție sau nervozitatea bilioșilor. Asta nu înseamnă că nu am putea avea surprize…

0

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

loto loterie istock jpg
O femeie a dat lovitura vieții după ce a cumpărat un bilet la Loto de la supermarket. Premiul uriaș pe care l-a câștigat: „Niciunul dintre noi nu putea să creadă”
În vârstă de numai 61 de ani, o femeie din statul american Michigan a câștigat o sumă uriașă după ce a cumpărat un simplu loz răzuibil. Atunci când a mers la cumpărături, femeia a cumpărat și lozul, pe care și l-a amintit abia a doua zi.
robert iosifescu captura video jpg
Robert Iosifescu i-a cucerit pe toți antrenorii de la „Vocea României”. Horia Brenciu, declarație neașteptată: „Vocea pe care am așteptat-o de 14 ani”
Robert Iosifescu a făcut senzație pe scena „Vocea României” și a provocat prima confruntare serioasă între antrenorii emisiunii. Concurentul a întors toate scaunele, iar jurații au încercat să-l convingă să li se alăture, fiecare venind cu argumente pentru a-l atrage în propria echipă.
13943721 m jpg
Victor Montagliani nu va candida la șefia FIFA, Gianni Infantino răsuflă ușurat
Anunțat drept principal contracandidat al lui Gianni Infantino la conducerea Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), Victor Montagliani, preşedintele CONCACAF, nu intenţionează să-şi depună candidatura.
photo collage png   2026 10 10T103259 696 png
Cheltuieli de lux din bugetul ANM: parfumuri, haine și lenjerie intimă feminină de peste 200.000 de lei. Diana Buzoianu trimite raportul la Parchet
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului, a anunțat că va trimite la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție raportul Corpului de control privind cheltuielile Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).
donald trump si navi pillay jpg
Trump, furios că nu a primit Premiul Nobel pentru Pace. A lansat un avertisment către Norvegia: „Nu vom uita”
Donald Trump a criticat dur Comitetul Nobel după ce Premiul pentru Pace din 2026 a fost acordat juristei sud-africane Navi Pillay. Președintele american a susținut că distincția ar fi trebuit să ajungă la Statele Unite, reprezentate de el, și a avertizat Norvegia că decizia nu va fi uitată.
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
Țara în care încă poți cumpăra mașini second-hand cu doar 1.000 de euro. Trei modele sunt foarte ieftine
De obicei, achiziționarea unei mașini este un angajament financiar serios, chiar și atunci când alegem un autovehicul second-hand. Însă, există și variante perfecte pentru un buget foarte redus, iar partea cea mai bună este faptul că aceste modele se găsesc chiar lângă România!
Fiul lui Sorin Chelmu, președintele AUR Vaslui, a murit la 29 de ani. Tânărul fusese diagnosticat cu o afecțiune gravă
Tragedie în familia unui lider AUR. Fiul său a murit la doar 29 de ani: „A plecat mult prea devreme să lumineze cerul”
Fiul lui Sorin Chelmu a murit la doar 29 de ani. Alexandru Andrei Chelmu a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă la nivelul trunchiului cerebral.
Christa Pike jpg
Care sunt cele trei scenarii luate în calcul după ce Christa Pike a supraviețuit injecției letale. Ce se va întâmpla cu deținuta?
Christa Pike, deținuța din Tennessee care a supraviețuit unei execuții prin injecție letală, se află în centrul unui caz fără precedent. După ce procedura a eșuat, autoritățile trebuie să decidă dacă vor încerca din nou să o execute, dacă vor recurge la o altă metodă
Franța în stradă, educația sub presiune (1) png
Franța în stradă, statul la limită
Franța trăiește ruptura dintre promisiunea unui stat care îi protejează pe toți și teama unei generații că va plăti pentru un model social de care nu va mai beneficia