Fragmente patriotice din Caragiale

(Re-recitiri. Nu le semnalez pentru prima dată, dar le am mereu în urechi și sub ochi, cînd mă uit în jur...)

● Din „Moftangii“ (Cap. „Rromânul“):

Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu (...).

Moftangiul este patriot hotărît, naţionalist exclusiv, român pînă în măduva oaselor! Toată lumea trebuie s-o ştie!

Guvernamental, sau, cînd din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită România în cazul întîi, o deplînge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubeşte pînă la nebunie. De aceea, el urăşte cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e naţional.

El stimează agricultura, dar visează o industrie mare naţională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce‑l înspăimîntă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutaţi de copiii vitregi ai ţărişoarii lui!

E om de partid, cîtă vreme nu-i vorba decît de vederi asupra politicii interioare. Îndată însă ce e vorba de a ne prezenta faţă cu străinii, el crede că toţi românii trebuie să uite micile pasiuni şi, dîndu-şi mîna frăţeşte, să păşească strîns uniţi faţă cu primejdia economică, politică, socială şi culturală a Naţiunii! Inimicul comun este stăinul! Jos Străinismul!! Sus Românismul!!! Oricine gîndeşte altfel... e un trădător! (...)

(...) Moftangiul poate avea sau nu profesiune, poate fi sărac sau bogat, prost ori deştept, nerod ori de spirit, tînăr, bătrîn, de un sex sau de altul sau de amîndouă, el a fost, este şi va fi român adevărat... Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricît de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească. (...)

● Din „Românii verzi“:

Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres naţional:

A iubi neamul său e peste putinţă din partea aceluia care nu urăşte celelalte neamuri.      

Un neam nu poate avea vrăjmaşi în propriile sale defecte; vrăjmaşii lui sînt numai şi numai calităţile altor neamuri. De aceea, un neam nu trebuie să-şi piardă vremea a se gîndi cum să-şi îndrepteze defectele şi cum să-şi cultive calităţile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele şi să le ponegrească sau de-a dreptul să le tăgăduiască altora calităţile.

Prin urmare, un neam trebuie să aibă veşnic groază de celelalte, deoarece existenţa unuia n-are altă condiţie decît compromiterea completă a altuia. De aci, necesitatea imperioasă a exclusivismului naţional celui mai extrem.

● Din „Statutele societăţii «Românii Verzi»“:

Cap. I (...): Art. 1. Se înfiinţează în România o Societate Română cu numele de „Românii Verzi“.         

Art. 2. Oricine poate face parte din această societate, fără deosebire de sex, de etate sau de culoare politică, dacă este român sau româncă verde.

Art. 3. Emblema societăţii va fi un român verde zdrobind falnic sub călcîiul său şarpele străinismului, care scrîşneşte şi ţipă.

Cap. II (...) Art. 4. Membrii de orice sex şi etate ai societăţii „Românii Verzi“ sînt datori să urască tot ce e străin şi tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde.

Urmează apoi mai multe articole unde se enumeră cu de-amănuntul tot ce nu este verde românesc şi care trebuie sistematic respins de orice membru al societăţii, ca, de exemplu, sentimente neromâneşti, artă neromânească, idei şi spirit neromâneşti. Apoi:

Art. 9. Se exceptează de la această regulă capitalurile neromâneşti. (...)

Cap. IV (Despre datoriile membrilor de sex feminin) (...):

Art. 40. Membrele societăţii sînt datoare să fie virtuoase ca nişte matroane romane.

Art. 41. Membrele societăţii sînt datoare să devie bune mame române. (...)

Art. 45. Îndată ce o membră devine mamă, ea este datoare să-şi înscrie imediat copilul în societatea „Românilor Verzi“.

Art. 46. Membrele societăţii sînt datoare a-şi boteza copiii cu nume străbune ca Reea-Silvia, ca Tiberiu, ca Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc.

Art. 47. Membrele mame sînt datoare să dea copiilor lor o educaţiune maternă în limba maternă. Sub nici un cuvînt apoi, nu-i slobod să încredinţeze educaţiunea copiilor la alte guvernante decît românce verzi.

Art. 48. Ele sînt datoare a da singure să sugă copiilor, alăptîndu-i în acelaşi timp cu sentimente şi idei de român verde, conform statutelor de faţă.

Art. 49. În cazul cînd un membru nu ar avea lapte, sau, întîmplător, nu i-ar fi sfîrcul mamelelor perforat, sau s-ar gîdila prea tare, sub nici un cuvînt nu va putea lua o doică străină, care ar da copilului să sugă lapte străin, alăptîndu-l în acelaşi timp cu sentimente şi idei străine; ci va fi datoare să ia o doică româncă verde, de preferinţă o membră activă a societăţii. În capitolul despre membrii de sex masculin ai societăţii, statutele impun aceleaşi obligaţiuni şi taţilor ca şi mamelor, afară, se-nţelege, de obligaţiunile privitoare la alăptare. (...)

Recititor: Andrei Pleșu