Eșecul

Pandemia de coronavirus a lovit omenirea într-un moment rău: o criză generalizată a calității leadership-ului politic. Am spune chiar că, dacă am fi avut cîțiva lideri politici de anvergură în principalele puteri mondiale, poate nici n-am fi avut pandemie, iar epidemia inițială ar fi fost repede conținută.

A fost mai întîi conducerea totalitară chineză, care în prima lună și jumătate de la înmulțirea cazurilor în regiunea Wuhan a ascuns adevărul, ba chiar i-a persecutat pe medicii care au dat alarma. S-a pierdut un timp prețios, celelalte state și OMS n-au fost avertizate la momentul cînd situația putea fi încă ținută sub control. China s-a comportat tipic pentru un stat totalitar, iar acum încearcă să dea vina pe alții, insinuînd ba că coronavirusul nou provine din America, ba că din Italia – asta împotriva dovezilor științifice care arată spre transmiterea virusului de la liliac la om prin pangolin, animal protejat și totuși braconat și care constituie o delicatesă în bucătăria tradițională chineză.

Dar nici restul marilor puteri nu s‑au descurcat măcar satisfăcător. SUA, devenite focarul maxim al pandemiei, au fost săptămîni bune paralizate de incapacitatea funciară a lui Donald Trump de a înțelege situația și de a acționa adecvat. Schimbări bruște de politici, inconsistență, lipsa de planuri adecvate, neconcordanțe între state și guvernul federal au făcut ca numărul cazurilor, dar și al deceselor să crească foarte mult în doar două săptămîni. Rău de tot s-a comportat și Europa, și nu numai Italia sau Spania. Nici o țară n-a luat măsurile de carantinare la timp, nici una n-a oprit zborurile spre și dinspre China la timp, nici una n-a impus restricții de circulație severe cînd era oportun. Dacă vreodată a fost mai multă nevoie de o Europă unită, acum a fost acel moment și el a fost, în mare măsură, ratat. În loc de a stabili o politică comună, statele membre ale UE s-au luptat fiecare pe cont propriu împotriva coronavirusului; mai rău, uneori au încercat să-și sustragă unele altora puținele resurse medicale disponibile. Bine măcar că s-au stabilit niște „coridoare verzi“ pentru transportul de mărfuri, căci altminteri am fi murit de inaniție înainte de a muri de COVID-19!

S-a văzut că oamenii politici principali, din majoritatea celor mai importante țări, au fost tot timpul cu cel puțin un pas în urma epidemiei. Adesea n-au ascultat de savanți și de medici, sau i-au ascultat cînd deja ocazia favorabilă de a înăbuși în fașă infecția nu mai exista. Asta ca să nu mai vorbim că nu s-au luat la timp măsuri de „distanțare socială“, deși cazul SARS1 ar fi trebuit să atragă atenția. E uimitor că există pretutindeni planuri pentru trecerea economiilor pe picior de război, dar nicăieri n-au existat planuri pentru trecerea economiilor pe picior de „război epidemic“: abia acum se fac eforturi disperate în principalele puteri industriale (ba chiar și la noi) de a produce echipamentele sanitare atît de deficitare pretutindeni: măști de protecție, combinezoane, ventilatoare, kituri de testare etc. E un paradox: se închid marile uzine de avioane și automobile cu imense daune pentru economie și pentru veniturile salariaților, în loc ca unele dintre acestea să treacă rapid la a produce echipament sanitar atît de necesar și produs pînă acum majoritar tocmai în China. Dar probabil că respectiva capacitate de producție trebuia pregătită din timp.

Pentru a fi drepți, să spunem că două țări totuși, judecînd cel puțin după numărul mic de decese raportat la populația contaminată oficial, se pare că s-au apropiat de ceea ce trebuia să însemne un management competent al crizei, odată ce aceasta s-a declanșat: Coreea de Sud și Germania. Adaug și că, în România, epidemia, dacă n-a putut fi evitată, a fost măcar încetinită un timp prin măsuri destul de timpurii de distanțare socială, astfel că la o lună de la primul caz confirmat aveam 17 morți și sub 1.000 de cazuri totale confirmate. (Ce-i drept, cu o testare crescută de-abia în ultima săptămînă, ceea ce conduce neapărat și la o creștere masivă a raportărilor, căci se pare că numărul real al infectărilor este cu mult peste cel raportat. Cu toate astea, contaminarea unor spitale și a unor cadre medicale n-a putut fi evitată.)

De ce această criză aproape generală a leadership-ului? Sînt, pesemne, mai multe cauze, dar una mi se pare clară: populismul fățiș care, întocmai ca un virus, infectase în prealabil mentalitatea nu numai a conducătorilor, a multor partide politice, dar și a maselor, în ultimii 15 ani cel puțin. Pe de o parte, populiștii ajunși la putere, precum Donald Trump, Boris Johnson, au făcut promisiuni aberante pe care nu le-au putut ține la primul vînt mai aspru; pe de altă parte, populiștii în opoziție au creat presiune asupra guvernelor, care au trebuit să guverneze prea adesea cu un ochi la sondajele de opinie, abătîndu-se de la ceea ce era corect. Populațiile s-au învățat să înghită fake-uri drept știri, să disprețuiască elitele autentice, inclusiv pe cele științifice, și în schimb să plece urechea la tot felul de teorii conspiraționiste. Au fost puse la îndoială cheltuielile în domenii strategice, dar fără rezultate imediate, în favoarea unor recompense de moment.

Educația științifică generală în rîndul maselor e în scădere aproape pretutindeni în lume, ceea ce face ca oamenii mai curînd să se teamă de știință decît s-o înțeleagă și s-o prețuiască. Superstițiile, travestite în „științe alternative“, au înflorit pretutindeni, inclusiv în Statele Unite. Occidentalii (și deja și noi) au învățat să fie răsfățați și mofturoși, și mai ales să considere că au aproape numai drepturi, dar foarte puține obligații și, în orice caz, că ceea ce pe vremuri se numeau „virtuți“ (moderația, curajul, prudența, rațiunea) sînt însușiri mai curînd demne de dispreț. Ei tind să creadă că nivelul lor de trai și libertățile de care dispun sînt absolut naturale, părînd să uite că au fost obținute trudnic prin efortul multor generații precedente. Acum, cînd mai peste tot au fost impuse restricții severe ale unor libertăți fundamentale, poate că începem să înțelegem cît de rare, prețioase și fragile sînt în realitate aceste libertăți, pe care tindem să le luăm de-a gata. Un laxism moral și un relativism cinic al valorilor s-au insinuat aproape pretutindeni în viețile noastre, iar raționalitatea și chiar bunul simț au fost aproape pretutindeni subminate. Am ajuns să ne raportăm la lumea reală ca la un spectacol și să tratăm valorile aspre ale vieții de parcă ele i-ar privi aproape întotdeauna pe ceilalți, aflați undeva departe, nu pe noi înșine.

Pe scurt, pandemia de coronavirus ne-a surprins pe noi, oamenii, nepregătiți: nepregătiți economic, nepregătiți politic, nepregătiți medical, nepregătiți moral și psihologic. Ceva va trebui schimbat aici.