Duel electoral german
Există şi alt fel de luptă electorală. Nu doar cel cu care ne-am obişnuit (bancuri prea groase sau prea subţiri, suporteri supra-încălziţi, sudălmi, indiscreţii, temperament, gintă latină dezlănţuită). Săptămîna trecută, pe toate canalele de televiziune germane, s-a transmis dezbaterea finală dintre actualul cancelar, Gerhard Schröder, şi contracandidata sa, Angela Merkel. Atmosferă mai curînd aseptică, mici ironii de ambele părţi, dar şi mici amabilităţi, surîsuri, volubilitate măsurată: la sfîrşit, diferenţa de lungime dintre discursurile celor doi era, fără efort şi fără intervenţii drastice din partea moderatorilor, de numai o secundă. Ceva nou a apărut totuşi în stilul de campanie de azi: ceva care nu exista, de pildă, pe vremea luptei din 1976 dintre Helmut Schmidt şi Helmut Kohl. Acum treizeci de ani, accentul cădea pe idei şi principii. Acum - pe cifre şi pragmatism. Demagogia de ieri era una a valorilor şi a formulării. Demagogia de azi e una a promisiunilor şi a dexterităţilor tehnocrate, afişate la rece. Mai mult de trei sferturi din timpul de emisie s-a cheltuit, de-a lungul dezbaterii cu pricina, pe teme privind piaţa muncii, fiscalitatea, protecţia socială. Fără ornamente, fără gesturi spectaculoase, fără idealism. Nimic din categoria "Să construim împreună speranţa!". Sloganul n-are albastruri şi rozuri, trandafiri şi armăsari frenetici. E sec şi orizontal: "Mai multă creştere economică, mai multe locuri de muncă!", "Mai mulţi liberali, mai puţin şomaj!". Nu poţi să nu observi strania inversare a strategiilor. La noi, unde toată lumea e sufocată de "meandrele concretului", se cultivă, în campanie, zborul înalt. În Germania, unde şomerii o duc aşa de bine încît nu ies din şomaj decît constrînşi, se vorbeşte numai de bani şi impozite. Aşadar, nu vorbim despre ce ne trebuie, ci despre ce avem deja: la noi - speranţa (de a trăi mai bine), la ei - traiul bun. Gazetarii-moderatori sînt şi ei diferiţi de la o ţară la alta. În Germania, show-ul e mai important decît convingerile şi opţiunile personale. Moderatorii atacă mai abitir decît contracandidatul şi par să nu dea doi bani pe rezultatul propriu-zis al scrutinului. Esenţială e hărţuiala. Politicoasă, dar necomplezentă, echidistantă, dar ofensivă. La noi, lucrurile sînt mai candide. Simpatiile şi pasiunile proprii se văd de la o poştă. E clar cine cu cine ţine, e clar ce are Pristanda în sufletul lui. De o parte steliştii, de cealaltă dinamoviştii. Înainte de a reflecta cu care dintre cei doi candidaţi va vota, cetăţeanul autohton e provocat să hotărască de partea cărui moderator este. Dimensiunea "meci" prevalează asupra dimensiunii "dialog". Dacă însă politicienii şi gazetarii "lor" şi "ai noştri" sînt destul de diferiţi, trebuie să admitem că electoratul are, peste tot, reflexe asemănătoare, în ciuda deosebirilor de coşniţă şi de experienţă democratică. Criteriile rămîn vagi, mai mult sau mai puţin estetice, conjuncturale. Un sondaj de opinie de după duelul televizat e, în această privinţă, caracteristic. Cei mai mulţi socotesc fără ezitare că Schröder e mai simpatic şi mai credibil. Dar la întrebarea: "cine va crea mai multe locuri de muncă?", răspunsul majoritar e Angela Merkel. Prin urmare, promisiunea atîrnă mai greu decît personalitatea, oferta virtuală - mai mult decît charisma reală. Nu se înţelege de ce politicianul socialist e "mai credibil", dacă alegătorii nu cred în programul lui. E ca în România, unde, pe vremea PSD-ului, lumea declara, în chestionare, că viaţa e mai grea decît înainte, dar că in-tenţia de vot rămîne PSD. Electoratul e, peste tot, misterios şi, în consecinţă, imprevizibil. Dar e "european", integrat (rapid şi firesc) în modul de gîndire al cetăţeanului occidental. Mîncăm mai prost, dar votăm la fel: impulsiv, sentimental, credul. Care va să zică - democratic. Acestea fiind zise, pariez, fără entuziasm, pe Angela Merkel. Va fi preferată pentru că, în situaţia de azi a Germaniei, schimbarea e preferabilă continuităţii. Poporul vrea să mai încerce şi altceva, după cele două mandate consumate de Schröder. Va fi preferată pentru că e femeie şi alegerea ei ar avea un aer trendy, insolit, picant. Va fi preferată pentru că vine din RDG, ceea ce va putea fi asumat ca o reparaţie istorică, ca o împlinire echitabilă a unificării germane. Va fi preferată, vai, fiindcă e pentru un ritm mai lent al integrării europene şi împotriva aderării Turciei. Va fi preferată... dacă nu cumva electoratul va reacţiona, în ultima clipă, ca de obicei, misterios şi imprevizibil. Ceea ce e sigur e că, indiferent de cîştigător, situaţia va fi, în Germania, neschimbată. În bine.
