Disonanța
Marele fizician Niels Bohr se pare că avea niște superstiții benigne, gen „bătutul în lemn”, evitarea lui 13 sau a „pisicii negre”. Odată, cineva l-a întrebat, surprins: „Oare tocmai dumneavoastră credeți în superstiții băbești?”. „De crezut nu cred în ele, desigur“, ar fi răspuns Bohr, „dar poate ajută.”
Disonanța cognitivă e un fenomen răspîndit, și nu numai în mediile mai needucate sau nereflexive. Însă, de foarte multe ori, ea trece de nivelul anecdotei agreabile și îmbrățișează, la nivel de masă, aspecte acute, dramatice, poate chiar tragice.
Cînd se întîmplă la noi o nenorocire, asociată neglijenței, iresponsabilității, subfinanțării etc. (vezi o secție ATI care recent a ars la Constanța), foarte multă lume spune: „Așa ceva nu s-ar fi întîmplat în străinătate (adică în Vest)”. Și – e limpede – cu această judecată e de acord marea majoritate a populației. De asta și formula, devenită slogan electoral: „Vrem o țară ca afară!”. Așadar, vrem să imităm Occidentul în ceea ce privește buna organizare a serviciilor publice, curățenia orașelor, asistența sanitară, pensiile, locuințele și, în general, nivelul de trai. Pe de altă parte – paradoxal, s-ar zice –, o majoritate a populației nu vrea să imite Occidentul în ceea ce privește dorința de vaccinare contra COVID-19. În particular, ea vrea desigur ca secțiile ATI să nu mai ia foc, ca în Vest (se mai întîmplă și pe acolo), dar nu vrea să le țină relativ neocupate prin vaccinare masivă. Românii, în majoritatea lor, sînt convinși că o bună asistență medicală, spitale noi etc. sînt necesare, dar, pe de altă parte, tot în majoritatea lor (două treimi deocamdată), refuză sau ezită să asculte de sfatul medicilor legat de vaccinarea anti-COVID-19. Popular, se crede că „spitalele de la noi te omoară”; de ce atunci, măcar în cazul special al pandemiei actuale, nu caută să le evite prin vaccin, nu prin ingerare de usturoi sau de suplimente alimentare dubioase?
Se va spune că, la noi, oamenii nu cred în autorități, inclusiv în cele medicale. De acord, neîncrederea în autorități e majoră și cu rădăcini vechi. Dar explicația refuzului vaccinării, ba și aceea a unui absurd coronascepticism, poate fi numai parțial aceasta. Căci nimic în legătură cu pandemia – explicații, carantinare, testare, tratament, vaccinare, tipuri de vaccinuri – nu e original românesc, totul e preluat din Occident, în principiu din Uniunea Europeană – ceea ce populația știe prea bine. Cum explică atunci antivacciniștii (mă refer la cei militanți, care au demonstrat recent în București) că ceea ce s-a dovedit folositor în Occident (vezi scăderea masivă a cifrelor infectărilor, a cazurilor grave și a deceselor din ultimele săptămîni) poate fi dăunător în România? Poți accepta că guvernul român e corupt, ineficient și mincinos, dar să fie la fel și guvernele german, francez, danez, italian, spaniol, portughez etc., care au adoptat aceeași strategie generală? Dacă n-avem încredere în guvernul nostru, de ce n-avem încredere măcar în guvernele acelor țări (unde trăiesc, de altfel, milioane de români, rude cu cei de acasă), pe care, de altfel, le invidiem și ne dorim să le ajungem din urmă și de unde am luat și luăm toate inovațiile tehnologiei, inclusiv vaccinurile? De ce nu se vaccinează românii, nu fiindcă o spun ai noștri, pe care îi suspectează, ci măcar fiindcă o spun ăia din afară, pe care spun că vor să-i ajungă?
Fără îndoială, înregistrăm o notabilă disonanță cognitivă. Vrem și totodată nu vrem să fim „ca afară”. Vrem și nu vrem să „semănăm” cu ei. Cum răspund la ea – dacă răspund – militanții antivacciniști e mai puțin important. Dar e important că ea constituie un fenomen de psihologie socială, mult răspîndit la noi, din păcate, pe care nu poți să nu-l asociezi cu o formă periculoasă de naționalism și „nativism” cultural, de refuz obstinat al modernității de tip occidental, ba chiar de populism extremist de dreapta, de altfel preluat politic de AUR. Or, se vede din istorie și de pretutindeni de pe lume că niciodată aceste refuzuri nu sînt compacte; ele refuză selectiv ceea ce li se pare critic și dăunător, acceptînd totuși, de voie, de nevoie, alte aspecte. În ultimă instanță, știm bine că toate formele vechi și noi de rezistență la modernizare nu sînt – și încă din epoca romantică – decît specii „mutante” ale modernizării înseși, așadar, în mod fundamental, marcate de disonanță cognitivă și atitudinală.
Este, pînă la urmă, o mare ironie faptul că majoritatea celor care spun că vaccinul „te face steril”, că „virusul nu există” sau că „e numai o gripă” au citit asta nu cutreierînd „Galaxia Gutenberg” (de care au uitat de mult), ci pe Internet, de obicei pe un telefon „smart”, adesea pe platforme ca Facebook, Instagram etc. Astfel, tehnologia ultimă e pusă să se întoarcă împotriva tehnologiei ultime. Marea inovație din biomedicină (vaccinurile ARNmesager) e pusă să conteste marea inovație din informatică. Cunoașterea joacă împotriva ei înseși; omul – împotriva lui însuși. Nimic foarte nou, dar mereu uimitor.
