Din nou Mihail Manoilescu

Am promis, în numărul trecut, un adaos la mica antologie de citate din lucrarea lui Mihail Manoilescu despre Etica politică, apărută la Editura Spandugino (Bucureşti, 2010). Iat-o: 

„În toate celelalte activităţi colective, în administraţie, în armată, în ateliere, în muncile agricole, nota dominantă este cooperarea, numai în politică (şi în economia liberală, bazată pe ideea concurenţei dintre unităţile economice), nota dominantă este lupta.“ (p. 221). (...) În toate celelalte funcţiuni şi demnităţi la care accede omul – fie că este profesor, magistrat ori şef de industrie – el parvine şi se menţine lucrînd în mod folositor şi creînd. Numai în politică el parvine şi se menţine prin luptă: numai aici el trebuie să cheltuiască majoritatea eforturilor sale, pentru a căpăta posibilitatea de a lucra în chip util şi de a crea! Randamentul omului public în serviciul patriei este mult mai slab decît în orice altă profesiune.“ (p. 224) 

„Partidele sunt de un sectarism, de o răutate şi de o violenţă care depăşesc orice limită, deoarece instinctele crude pot să-şi dea, în sînul acestora, acoperirea unei autorităţi colective.“ (p. 223) 

„Oamenii politici nu-şi dau seama că între ei ar trebui să domnească cel puţin o oarecare decenţă, dictată de interesul lor «profesional» comun. Depreciindu-se unii pe alţii, ei ajung să se deprecieze toţi în faţa maselor.“ (p. 233) (...) Politicienii care se vorbesc de rău unii pe alţii şi care îşi fac între ei portrete atît de puţin măgulitoare nu riscă oare ca masele să ajungă, pînă la urmă, să-i creadă că sînt, într-adevăr, cu toţii asemănători imaginilor pictate chiar de ei? Oare masele nu sînt ele îndreptăţite să spună, după ce au ascultat schimbul de calomnii dintre aceştia, că, la urma urmei, toţi au dreptate?“ (p. 234) 

„...ne repugnă să adoptăm limbajul atît de perimat şi de inadecvat care împarte lumea oamenilor politici în guvernanţi şi opozanţi. Termenul, totodată desuet şi ridicol, de «opozant» atribuie în mod arbitrar unor oameni rolul unic de contrazicători şi sabotori permanenţi ai acţiunii guvernamentale! În realitate, opoziţia nu ar trebui să fie decît celălalt termen al binomului constructiv care constituie mecanismul democraţiei. A nu ţine cîrma în mînă nu înseamnă numaidecît a fi contra acelora care o ţin.“ (p. 250) 

„Pentru a fi folositor cu eficacitate, un soldat trebuie să fie disciplinat, iar un om politic trebuie să fie liber.“ (p. 251) 

„Este întotdeauna preferabil de a avea alături de tine oameni liberi care să te apere de tine însuţi atît timp cît nu este prea tîrziu, decît de a dispune, în momentul înfrîngerii, de o gardă de pretorieni disciplinaţi, destinată să te apere de ţara ta.“ (p. 252) 

„În timp ce dictatura alunecă pe panta pieirii ei, suprimînd critica, democraţia îşi consumă prestigiul său şi pe acela al naţiunii, exagerînd-o.“ (p. 253)  

„Trebuie să se recunoască faptul că în toate ţările, chiar şi în statele cele mai evoluate, guvernul trebuie să exercite faţă de mase o funcţiune de educaţie. Din această funcţiune derivă atît ceea ce trebuie să facă guvernul pentru ca să ridice moralitatea vieţii publice, cît şi, mai ales, ce nu trebuie să facă niciodată. Orice educator este obligat să dea dovadă de decenţă şi să aibă o ţinută corespunzătoare rolului său. Tot aşa şi guvernul, deoarece abaterile sale faţă de morală au o rezonanţă particulară.“ (p. 275) 

A citit pentru dumneavoastră, 

Andrei Pleşu