Diletantisme de sertar – Mic cadou frivol de Anul Nou
Într-o dispoziție vag testamentară, îmi fac ordine în buruienoasa arhivă proprie și, dincolo de plictiseală, dau și peste unele surprize. Ca, de pildă, peste tot soiul de vechi jocuri lirice, mai mult sau mai puțin veleitare. Ofer cititorului o mostră, ca simptom de blîndă autoironie și ca soluție de uitare a mediului politic și mediatic de care sîntem inundați. Într-un asemenea context, e preferabilă o glumeață divagație lirică. Poeții adevărați să nu se sperie. N-am nici o pretenție! Mă joc și eu, ca orice bătrîn atins de nostalgia juvenilității... Iată, deci, cadoul meu de sărbători pentru cititorii Dilemei vechi.
Beizadeaua și fachirul
(Dans turc cu tîlcuri)
– din caietele anilor ʼ70 –
Poezia-ncepe-așa:
Zice-se că o pașà,
Seara pînă la culcare,
Se căznea nevoie mare
Să-nțeleagă rostul vieții,
Cîntărind, ca precupeții,
Cîte-n lună și în soare.
Cîntărind ca precupeții,
Nu găsea ce căuta
Și, în ceasul dimineții,
Sta mahmur și se văita.
Sta mahmur și se văita
Printre vraci și vrăjitori
Ne-nțelepți, dar... știutori:
„De ce nu-s o haimana,
Să trăiesc ani dulci-amari,
Printre fesuri și șalvari?
Să trăiesc cu suflet moale,
Printre grase baclavale
Și, gustînd tutun și nuci,
Să fac chef cu eunuci?”
Pînă-n ziua cînd, deodată,
Dintre vracii-adunați roată,
S-a desprins un brun fachir,
Cu ochi moi de mohair:
„Rostul cel dorit de tine
Nu stă-n cheful cu băieții,
Nici în curvele feline,
Cumpărate-n zarva pieții.
Rostul cel dorit de tine
Nu stă-n umezi baclavale,
Nici în nuci, nici în măsline,
Nici în vin, nici în sarmale.
Dacă vrei, cu gînd supus,
Să ajungi la un liman,
Cată-n sus, tot mai în sus,
Către cerul de mărgean.
Totul vine dinspre stele
Și din noaptea dintre ele!
Totul vine de la zei
Ne-bărbați și ne-femei.
Stele mici și stele mari
Se rotesc pe-al lumii creștet
Și pe creștetul tău veșted,
Plin de bragă și dinari.
Și pe calea asta strîmtă
De la fes pînă la stea,
De la dulcea acadea
Pînă la măreața trîntă
Dintre îngeri și comete,
Tu dormi, biată beizadea
Și te-mbeți cu carcalete.”
Șade pașa-ntre sugiucuri
Și rahaturi, și ciubucuri,
Și, năuc de vorba grea
A fachirului sadea,
Murmură cu gene grele:
Totul este plin de stele...
Totul este plin de stele...
Adaug și o strofă dintr-un caiet din 1968:
Privesc suișul cărților bătrîne
Cu ochii stinși și gînd coborîtor.
Ce leneș sînt! Și ce nerăbdător!
Le mîngîi și le cer să mă amîne...
(Alt) Andrei Pleșu
