Dialog despre parabole

Universitarul trendy: Am mai multe obiecţiuni cu privire la Parabola Fiului Risipitor. Mai întîi, de ce „fiul“ şi nu „fiica“? N-ar fi fost mult mai interesant din punct de vedere sociologic şi antropologic să plece de-acasă o fată? Şi, de pildă, să se întoarcă în familie însărcinată? Abia atunci am fi avut o dezbatere interesantă, incluzînd probleme de gender, de jurisprudenţă, de solidaritate comunitară etc. Apropo, de ce iese în întîmpinarea „risipitorului“ tatăl? Mamă n-avea? Unde sînt femeile în această parabolă?

Un comentator conservator (dacă nu chiar reacţionar): Bine, dar introduceţi în textul şi în contextul parabolei o temă care n-are legătură nici cu Palestina secolului I, nici cu intenţia celui care rosteşte parabola.

Universitarul trendy: Eu trăiesc astăzi şi am întrebările timpului meu. Altfel, de ce mai citesc parabola cu pricina? Doar ca simplu document istoric?

Comentatorul conservator: Admit, fireşte, că parabola se adresează şi cititorului de azi, dar numai acelui cititor care are întrebări de acelaşi tip cu întrebările textului. Cititorul care are curiozităţi legate de situaţia femeii (şi a feminismului) în Antichitatea tîrzie trebuie să răsfoiască altă bibliografie.

Universitarul echilibrat (vag postmodern): Nu puteţi, totuşi, să puneţi limite curiozităţii ştiinţifice. În principiu, orice cititor are dreptul la orice întrebare. Cu atît mai mult cititorul savant, cercetătorul.

Comentatorul conservator: De acord. Dar eu nu pun la îndoială şi nici nu vreau să cenzurez legitimitatea interogaţiei. Ceea ce semnalez e inadecvarea ei. N-am nimic împotrivă să te întrebi cîte feluri de peşti existau în lacurile din care pescuiau cei din Parabola Năvodului sau cît ulei era necesar pentru întreţinerea unui opaiţ pe vremea Celor Zece Fecioare. Spun doar că răspunsul la aceste întrebări nu are cum contribui la mai buna înţelegere a parabolelor cu pricina.

Universitarul echilibrat: Şi dacă pe mine nu mă interesează buna înţelegere a parabolelor, ci substanţa lor documentară, informaţia utilă istoriografic, pe care o conţin?

Comentatorul conservator: Îmi amintiţi de o teză de doctorat care avea drept titlu „Probleme de obstetrică şi ginecologie la Shakespeare“. Nu credeţi că Shakespeare ar fi făcut ochii mari să se ştie „citit“ din această perspectivă?

Universitarul echilibrat: Se prea poate. Dar dacă teza de care pomeniţi a descoperit, prin lectura unor piese shakespeariene, ceva interesant pentru istoria europeană a obstetricii şi a ginecologiei?

Comentatorul conservator: M-aş mira! Dar chiar aşa fiind, continui să cred că orice text, şi mai ales un text prestigios, are dreptul să fie abordat în conformitate cu propria lui intenţie. În plus, eu vorbesc de pe poziţia cuiva care, cînd citeşte parabolele sau pe Shakespeare, vrea, înainte de toate, să priceapă parabolele sau pe Shakespeare. Pînă la urmă, totul revine la întrebarea „De ce citeşti un anumit text?“ Iei din raft un volum de Mallarmé ca să afli ce influenţă putea avea, în secolul al XIX-lea, mustaţa asupra creativităţii lirice? Sau ce e mustaţa în genere? Are vreun rost să te întrebi – cum o fac deja, din păcate, teologi vestiţi ai primelor veacuri creştine – cum funcţiona digestia hristică? Căci, de vreme ce mînca şi bea, trebuia – nu-i aşa? – ca „bolul alimentar“ să parcurgă şi în cazul Lui toate etapele fiziologiei omeneşti.

Universitarul echilibrat: Vorbiţi ca despre ceva subînţeles despre „intenţia“ textului. Dar sîntem siguri că o cunoaştem? De unde vă luaţi autoritatea de a vă substitui „intenţiei“ originare?

Comentatorul conservator: Am în vedere o intenţie confirmată de 2000 de ani de exegeză şi de cultură europeană. Dar şi convingerea că orice text are un statut specific. Evangheliile nu s-au scris ca să ilustreze problema sclavajului în Imperiul Roman sau tehnologia fundaţiilor urbane (vezi „Casa zidită pe stîncă“).

Universitarul trendy: Mă simt frustrat. Dumneavoastră spuneţi că problema digestiei hristice e neinteresantă. Adică n-am voie să o găsesc interesantă? N-am voie să fiu de altă părere decît dumneavoastră? Ei bine, aflaţi că mă interesează şi dacă mama lui Iisus avea ciclu!

Comentatorul conservator (şi din ce în ce mai reacţionar!): Vă doresc un răspuns care să vă modifice viaţa! Oricum, pentru a găsi soluţii „interesante“ la întrebările dumneavoastră, vă recomand să citiţi Dan Brown. Evangheliile n-o să vă prea ajute.

Universitarul echilibrat: Să nu ne enervăm. Asta e frumuseţea vieţii academice. Fiecare are dreptatea lui. Totul e să fim toleranţi cu cei de altă părere!

P.S. Şi universitarul trendy, şi cel echilibrat sînt autori de articole ISI. Şi predau la mari universităţi planetare.

pentru conformitate, Andrei PLEŞU