„Destinul omului este caracterul“

Publicat în Dilema Veche nr. 766 din 25-31 octombrie 2018
Frica lui Putin jpeg

Scriitorul francez de succes Éric-Émmanuel Schmitt a scris un roman – mulți desigur îl cunoașteți – intitulat Adolf H. Două vieți. E o poveste-diptic, unde cele două vieți sînt: prima, aceea reală a lui Adolf Hitler, începînd din adolescență și pînă la sinuciderea sa în buncărul din Berlin, iar a doua – a unui fictiv Adolf H., dublul contrafactual al lui Hitler. Cei doi „gemeni“, Adolf Hitler și Adolf H., sînt una și aceeași persoană pînă în 1908, momentul examenului la Academia de Arte Frumoase din Viena al viitorului Führer, care își dorea să devină pictor. Acolo destinele se despart: personajul istoric pică la examen – insucces care îl transformă treptat într-un teribil resentimentar, un complexat sexual, un antisemit obsesiv, un netrebnic, dar îi deschide în ultimă instanță calea spre cariera politică pe care o cunoaștem. Dublul său, Adolf H., reușește la examen, ceea ce e începutul unei cariere remarcabile de artist de avangardă, dar și al unui ins omenos și stimabil din toate punctele de vedere. Bineînțeles că nu numai istoriile celor doi se despart complet din acel moment fatidic, dar și istoriile lumii: lumea lui Adolf H. nu cunoaște nici al Doilea Război Mondial, nici Holocaustul.

Acest roman contrafactual, dacă nu e considerat numai un joc amuzant al minții, se bazează pe o ipoteză antropologică marcat ideologică: aceea că noi sîntem în primul rînd rezultatul unor evenimente exterioare, mai ales al unor experiențe, să le spunem „originare“, care nu doar ne schimbă viața, dar ne decid ineluctabil caracterul și personalitatea. Căci Hitler și H. vor avea nu numai vieți diferite, ci și firi diametral opuse, deosebindu-se la fel de mult ca noaptea de zi și răul de bine. Desigur, un examen luat sau pierdut într-un moment esențial al vieții poate influența semnificativ viața unui om, dar ipoteza lui Schmitt pare a fi că omul, în ce are el mai fundamental, poate fi determinat în direcții total opuse de un asemenea eveniment.

Firește, nu putem face un experiment, spre a vedea „ce s-ar întîmpla dacă…“, fiindcă contrafactualitatea, prin definiție, se sustrage experimentului. Dar putem vedea ce ipoteză antropologică și filozofică e aici în joc: aceea că omul, în esența sa morală, este în totalitate rezultatul exteriorității, astfel încît el nu mai are nici o responsabilitate pentru faptele sale. Ceva din afara lui, accidental și asupra căruia n-are nici un control, îl poate împinge nu numai spre o carieră diferită – de politician într-un caz, de artist în altul –, dar și spre a fi nemernic, într-un caz, și om bun, în celălalt. În consecință, în nici o situație, omul nu va răspunde moral pentru faptele sale: nici binele pe care îl va face nu i meritul lui, nici de rău nu-i el însuși vinovat, decît în sens pur fizic, în sensul în care o țiglă desprinsă din acoperiș care omoară un trecător e „vinovată“ de moartea acestuia. La tribunalul istoriei cineva nu mai poate fi nici achitat, nici condamnat și, poate mai grav, nici la tribunalul oamenilor crimele nu mai sînt relevante. Precum în utopia lui Samuel Butler, crimele, josniciile, ticăloșiile devin asimilabile unor boli, iar ignominiile cele mai cumplite pot ajunge în cel mai bun caz un motiv de compasiune. Și invers, faptele bune, dar și reușitele de orice fel nu mai trebuie lăudate, iar oamenii care au ajuns să facă ceva bun în viață în orice domeniu nu mai au dreptul la laude, la premii, la recunoștința contemporanilor sau a posterității, tot așa după cum nu lăudăm un munte pentru înălțimea sa. Oricine ar putea fi orice, mai ales sub raport moral, în funcție de un accident de parcurs de care el personal nu e responsabil.

În postfață, autorul susține că Hitler n-a fost un „monstru“, în sensul de ceva ieșit din comun, se referă deci la „banalitatea“ lui Hitler, invocă chiar, după Arendt (fără a o numi), „banalitatea răului“ și spune: „(Hitler) ai fi putut fi tu, aș fi putut fi eu. De altfel, cine știe dacă mîine nu cumva chiar eu ori tu vom fi? Cine se poate considera definitiv la adăpost?“ Răspunsul meu e simplu: oricine se simte responsabil, cel puțin într-o măsură însemnată, pentru trenul vieții proprii e la adăpost, nu de a comite erori și nesăbuințe, dar de a se considera pe sine fără vină și responsabilitate pentru ele. Răul devine „banal“ nu atît fiindcă poate crește de oriunde și oricînd, ci fiindcă omul îl tratează fie ca pe un accident, fie dimpotrivă, ca pe o necesitate a naturii, întotdeauna atribuindu l nonșalant unei exteriorități față de sine (mereu alții, „străinii“, o ideologie, statul, partidul, „sistemul“ etc. sînt responsabili). Dar același lucru se va întîmpla și cu „binele“, cu care nu mai avem nici un drept să ne mîndrim.

Sofismul lui Schmitt nu e, în sine, contrafactualitatea, ci această contrafactualitate, care neagă responsabilitatea, deci și libertatea omului de a alege între bine și rău, făcînd să atîr­ne complet destinul fiecăruia și al tuturor de un declic exterior, de felul unui macaz pe care un acar distrat l-a întors fie într-un sens, fie într-altul, dînd trenului vieții fie destinația corectă, fie una catastrofică. Poate că, într-adevăr, dacă ar fi fost admis la Academia vieneză, Hitler ar fi putut ajunge, precum dublul său, un pictor de oarecare valoare și nu un politician radical. Dar ar fi fost el un om bun? (Asta e întrebarea pe care Schmitt n-o pune nici măcar în postfață.) Sau cumva, la scară mică și privată, chiar lăsînd locul lui liber pe scena lumii, destinul lui ar fi rămas acela al unui ticălos? Nu știm. Dar atenție: spun „destinul“, nu „fatalitatea“. În consecință, să medităm o clipă la vorba lui Heraclit: „Destinul omului este caracterul“.

Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cultura de Internet (o însemnare – încă îndreptățită, cred – din 2008)
Atîta doar: cînd eşti în faza de învăţare, nu se cade să adopţi, ţanţoş, postura învăţătorului. Mai ai încă de butonat…
Frica lui Putin jpeg
Determinism geografic și decizie morală
Probabil, totuși, că determinismul geografic joacă un anume rol în judecățile noastre politice, sociale, culturale, dar, ca orice determinism, are limite. Iar cînd încercăm să vedem dincolo de ele, nu putem ignora o decizie morală, adică libertatea.
AFumurescu prel jpg
Națiuni (ne)rușinate
Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Italian. Responsabil
Italia nu va fi locul în care suveranismul și izolaționismul s-au dus să moară. Însă, cel puțin pentru o vreme, cele două vor lăsa loc unui foarte necesar pragmatism.
O mare invenție – contractul social jpeg
RT France v. Consiliul Uniunii Europene
Apoi, această funcționare eficientă nu a sacrificat nici unul dintre principiile procesului echitabil. RT France a avut acces la Justiție, s-a bucurat de dreptul la apărare și de o analiză independentă și imparțială a motivelor și argumentelor prezentate.
tumblr o4cyqcAhRy1sdzmuoo6 1280 jpg
Mașina de scăldat
Așa că pe la jumătatea secolului al XVIII-lea a fost inventată mașina de scăldat; o gravură păstrată într-o bibliotecă britanică din regiunea Yorkshire, datată cu anul 1736, ar fi prima imagine care surprinde niște oameni înotînd cu ajutorul mașinii de scăldat.
Iconofobie jpeg
O maladie necruțătoare
Egoismul (aproape că îmi vine să-i spun egotism și în română) reprezintă mult mai mult decît ne transmit dicționarele explicative. Constituie o maladie a spiritului, care te alienează sui generis, te îmbolnăvește de „tine însuți”.
„Cu bule“ jpeg
De dulce
Echivalența parțială dintre dulce și bun devine echivalență totală în anumite construcții, de exemplu în sintagma frați dulci(sau buni), adică frați avînd ambii părinți în comun, în opoziție cu frații vitregi.
HCorches prel jpg
O moarte care nu dovedește nimic
Ce legătură au toate astea cu rubrica de educație, cu statutul de prof, viața mea? Exilarea lui Ovidiu și atentatul asupra lui Rushdie sînt pledoarii pentru nevoia de a păstra în școală literatura pe primul loc – și subliniez, pe primul – ca importanță!
Un sport la Răsărit jpeg
David Popovici e om?
Cu cît rezultatele sînt mai mari şi mai departe de imaginaţia noastră apare umbra trişatului. Aşa şi cu David. Nu poate fi adevărat, susţin nu puţini. E ceva în neregulă. De unde a apărut?
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Hai, noi să trăim, că se pare că vom fi ultima generație de oameni înțelepți de pe lumea asta. După noi vin sociopații ăia care nu mai știu să vorbească între ei. Nu știu decît să stea cu ochii în telefon. Mă îngrozește treaba asta, zău.
640px Castle Kruja Albania 2004 07 08 jpg
Tirana și strănutul albanez – despre călătoria mea în Albania (I) –
Dimineața începe doar atunci cînd locuitorii orașului se întîlnesc pe la terase ca să-și bea cafeaua, însoțită mereu de un pahar de apă rece din partea casei, cafeaua nu se bea niciodată acasă.
15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.